De la începutul creştinismului pentru a se desemna adunarea credincioşilor s-a folosit cuvântul ekklesia (care la atenieni însemna adunarea cetăţenilor, adică a locuitorilor cetăţii); acest cuvânt a ajuns şi în limba latină, sub forma ecclesia. În limba română, cuvântul biserică provine din latinescul basilica (respectiv grecescul basilikè), termen ce desemna la origine o clădire deschisă publicului, amplasată în forumul unui oraş. Basilica era, astfel, un spaţiu deschis, un spaţiu al întâlnirilor, un spaţiu al schimbului (de produse şi idei). Începând cu veacul al IV-lea, după ce creştinismul nu a mai fost incriminat în Imperiul Roman, basilica/biserica a ajuns să desemneze exclusiv spaţiul întâlnirii creştinilor (precum şi a catehumenilor) pentru participarea la rugăciunea comună, publică.

Astăzi, în limba română, ekklesia, în rarele ocazii când mai e folosit acest cuvânt, se referă numai la clerici (deşi sensul originar îi cuprindea pe toţi cei botezaţi), respectiv biserica desemnează în exclusivitate spaţiul liturgic, al rugăciunilor comune. Şi iată că, cel puţin în limba română, nu (mai) există un cuvânt pentru a desemna "piaţa ideilor", schimbul de opinii (dogma) care a caracterizat perioada, atât de fecundă, de la începuturile creştinătăţii.

Acest proiect, Agora Creştină, îşi doreşte să fie o recuperare a acestui spaţiu al întâlnirilor dintre oameni şi al negoţului de idei, folosinde-se de posibilităţile şi cutumele contemporane. Chiar dacă "piaţa ideilor" nu îşi mai poate găsi locul între încăperile unei basilica/biserici, ea va fi prezentă în imediata apropiere; căci - credem - nu numai cei din biserică trebuie să audă Vestea cea Bună, ci şi cei care (încă) nu au intrat.