Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Ortodoxia copilăriei mele
Meditație a Părintelui Teofil Părăian despre Ortodoxia de odinioară
Am ales ca subiect Ortodoxia copilăriei mele pentru că am constatat că la bătrânețe nu mai e ca în copilărie, că Ortodoxia de odinioară era mai ortodoxă decât cea din vremea noastră. Acum cincizeci de ani oamenii gândeau altfel decât cei de acum, iar copiii de astăzi nu se mai nasc și nu-și mai trăiesc copilăria în condițiile de altădată pe care le-am știut eu, în satul în care m-am pomenit, în satul în care mi-am trăit primii ani ai vietii mele. Credința ortodoxă de odinioară era una în care se stia de o lege a lui Dumnezeu, oamenii trăiau cu un sentiment al sacrului, se gândeau la Dumnezeu mai mult si-L simteau mai aproape si aveau constiinta că si gândurile cele bune vin de la Dumnezeu. Era mai multă bună-cuviintă. Toate acestea parcă s-au ascuns cumva. Lumea de atunci stia mai bine de biserică, se gândea mai mult la Maica Domnului, la sfintii lui Dumnezeu, erau cinstitori ai oamenilor lui Dumnezeu care sunt preotii, aveau o sfială în fata lucrurilor sfinte, iar evlavia lor nu se raporta numai la lucrurile sfinte direct, ci si la natură, de multe ori era afirmat faptul că pe grâu e obrazul lui Dumnezeu. Asa gândeau oamenii de odinioară si nu mai gândesc asa oamenii de acum.

Într-o convorbire pe care am avut-o cu părintele Stăniloae, părintele a afirmat că Ortodoxia e doxologie, adică ea se revarsă în preamărirea lui Dumnezeu. Aceasta este Ortodoxia adevărată, cea care preamăreste pe Dumnezeu în Treimea Persoanelor Sale, si cinsteste pe Maica Domnului si pe sfinti. Doxologia se manifestă în sfintele slujbe ale Bisericii noastre care sunt vuietul Duhului în constiinta credinciosilor. De câte ori slujim lui Dumnezeu creăm o atmosferă în care Dumnezeu e prezent în constiinta noastră, Maica Domnului ne este aproape, toti sfintii sunt în atentia noastră. Ortodoxia noastră trebuie să se manifeste neapărat în cuvânt si în gând, în simtire si în viată. Dacă trăim asa, trăim ortodox. Dar dacă nu ne angajăm în doxologie, nu suntem nici în Ortodoxe.

Dintre sfintele slujbe ale Bisericii noastre noi socotim cea mai importantă Sfânta Liturghie, desi toate sunt importante. Totusi se poate vorbi despre Sfânta Liturghie ca despre un rezumat al tuturor slujbelor, ca de o slujbă pentru care ne pregătim prin celelalte slujbe. În franceză cuvântul „Liturgie” nu înseamnă numai liturghie, ci desemnează toată slujba Bisericii. Toată slujba Bisericii este o Liturghie înainte de Liturghia propriu-zisă, însă Sfânta Liturghie are darul de a cuprinde totul, nu numai slujbele, ci si toate sărbătorile din timpul unui an bisericesc. Sfânta Liturghie este eticheta Ortodoxiei.

La Sfânta Liturghie Cinstitele Daruri ce sunt puse înainte si care preînchipuiesc mai întâi Trupul si Sângele Mântuitorului se prefac în adevărat Trupul si Sângele Domnului Iisus ca să se poată împărtăsi credinciosii si ca Domnul Hristos să poată intra în alcătuirea mădularelor noastre. De aceea se poate vorbi foarte bine despre Ortodoxie si Euharistie, despre Ortodoxia care trăieste în Sfintele lui Hristos Taine.

Si dacă cineva trăieste Ortodoxia asa cum era ea în vremea copilăriei mele, dacă cineva îsi revarsă sufletul în slujbele dumnezeiesti pentru preamărirea lui Dumnezeu, dacă cineva ia parte la Sfânta Liturghie si trăieste Ortodoxia din Liturghie, dacă cineva se împărtăseste cu dumnezeiestile Taine pentru a-L avea pe Mântuitorul Hristos în alcătuirea existentei sale, sigur ajunge să simtă bucuria din Ortodoxie. De aceea se poate vorbi despre Ortodoxie si bucurie. Orice crestin trebuie să fie un om al bucuriei, căci credinta noastră ortodoxă e alcătuită în asa fel încât e pricină de bucurie, si cine nu vrea să se bucure, tot trebuie să se bucure pe măsura credintei.

Si dacă mergem asa înainte ne putem bucura de comorile Ortodoxiei ascunse mai ales în dumnezeiestile slujbe care sunt în asa fel alcătuite încât din ele învătăm rugându-ne si nu rugăm învătând. Ele ni-L aduc pe Dumnezeu în fata noastră, în constiinta noastră. Stăm de vorba cu Dumnezeu si cu sfintii Săi prin sfintele slujbe. Si toate acestea sunt avantajele Ortodoxiei, ca si care nu există altă credintă, ca si care nu există termen de comparatie. Ortodoxia e unică.

Cei care prezintă fel de fel de învătături si de orientări crestine si necrestine nu cunosc Ortodoxia, pentru că dacă ar cunoaste, n-ar mai căuta altceva. Si noi, pentru că o cunoastem, rămânem în Ortodoxiei si nu ne poate clinti nimeni din Ortodoxie. Dar mai este credinta ortodoxă într-un fel: ea este una a Tainelor. Noi nu avem constiinta că putem să facem în asa fel încât tainele să devină cuprinse în întregime de mintea noastră. Credinta ortodoxă este usă a Tainelor pentru că prin ea ajungem să primim lucrurile tainice care sunt ale credintei.

Dacă n-ar exista taine n-ar fi trebuintă de credintă. Ori fiind vorba de taine este necesar să avem credintă ca să le putem primi. Despre Taine stim că nu pot fi elucidate la măsura aceea în care să zicem că nu mai sunt taine. Ele rămân taine si după ce trecem din lumea aceasta, chiar dacă vom cunoaste mult mai mult atunci, dar ca să ajungem să cunoastem în întregime Tainele credintei nu se poate. Si asta o învătăm de la Sfânta Biserică, pentru că într-o alcătuire rânduită pentru sărbătoarea Nasterii Domnului, vorbind cu Maica Domnului zicem asa: „De Dumnezeu Născătoare Fecioară, ceea ce ai născut pe Mântuitorul pierdut-ai blestemul cel dintâi al Evei că Maică ai fost bunăvointei Tatălui purtând în brate pe Dumnezeu-Cuvântul întrupat.” Când afirmăm acestea ne dăm seama că este vorba de niste lucruri mai presus de întelegere si zicem mai departe: „Taina nu suferă ispitire” degeaba vrei să cercetezi taina cum a născut Fecioara fecioară rămânând, cum a purtat în brate pe Dumnezeu-Cuvântul Întrupat, cum s-a făcut pestera cer („Taină străină văd si preamărită, cer fiind pestera”), cum a purtat Maica Domnului, în brate pe Mântuitorul devenind „scaun de heruvimi”. Deci „taina nu suferă ispitire”, degeaba scormonesti să sti ceva ce nu poti sti. „Ci numai cu credintă toti o slăvim (taina) - si zicem către Maica Domnului -, strigând si zicând: Negrăite, Doamne, mărire Tie!”.

Asta e Ortodoxia: ne duce în fata Tainelor care rămân Taine, ne dă constiinta să ne plecăm cu mintea fată de cele ce nu le întelegem si pe care le primim totusi în sufletele noastre.


Text disponibil sub licența
Atribuire-Necomercial
Sursa web: biserica.org

Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 27 ianuarie 2011 • Vizualizări: 1668