Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Şi a fost...
Ce-i de mirare că oamenii pot să cunoască lumea? Ei au şi lumea în ei înşişi şi fiecare este în mic un model al zeului. Omul fără religie şi fără să recunoască autoritatea lui Dumnezeu în viaţa lui rămâne un animal raţional care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.
Te întrebi de câte ori trebuie să răsune în urechea inimii că Verbul este cel care dă naştere, că fără El nicio ,,suflare de vânt” nu este posibilă, de câte ori acest ,,Şi a fost…” trebuie să moară şi să învie pentru a prinde într-adevăr intensitatea fulgurantă a Verbului. De multe ori încerci să descifrezi printre rândurile altora imanenţa vieţii, să–ţi mişti propria fiinţă între domestic şi sălbatic, şi toate acestea pentru a simţi că ,,a fost…”. Dar îţi trebuie mai mult decât atât, trebuie să – ţi transfigurezi simţurile, să treci peste tot ceea ce este grosier în ele şi să ajungi la sublimul lor, la acel simţ duhovnicesc care face diferenţa între ce a fost şi ce este.

Şi totuşi a fost o zi în care s-a ivit cerul şi pământul, în care fiecare fir de iarbă l-a slăvit pe Dumnezeu, în care omul s-a bucurat de măreţia lumii… şi totuşi a fost seară şi a fost dimineaţă. Dar era tocmai ziua în care omul trebuia să depăşească ,,timpul” şi să guste din veşnicia lui Dumnezeu, când el trebuia să se ridice deasupra lucrurilor temporale şi să intre acolo unde tainele lumii se luminează, unde toate contradicţiile îşi găsesc conciliere, în locul unde orice durere se mistuie, în regiunea veşnicului adevăr şi a liniştei veşnice, a adevărului şi a fericirii absolute. Omul trebuia ca prin acest absolut religios creştin să depăşească neliniştile infinitului şi nedeterminării, şi să aibă conştiinţa faptului că ideea de limită pe care o simte ori de câte ori se află în afara lui Dumnezeu nu o poate depăşi decât religios.

Ceea ce face diferenţa în această zi între ce a fost şi ce este, şi-l deosebeşte în mod special de animalele create înaintea lui este tocmai conştiinţa veşnicei dependenţe de Dumnezeu, şi mai mult decât atât, conştiinţa faptului că este Spirit. Omul ca spirit este chemat să participe la tot ce este în jurul lui, şi tocmai pornind de la faptul-de-a-fi-în-lume, de la realităţile imediate, de la tot ceea ce este legat de individual, şi urcând prin determinaţii să ajungă la ideea veşnică, la întâlnirea în planul revelatului cu Cel care nu mai este în afara lui, ci Este în el şi mai mult decât atât, Se face ca şi el. Numai având conştiinţa faptului că ziua pe care Dumnezeu i-a pus-o înainte este ziua veşniciei îl face pe om să vadă în Dumnezeu începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor, că toate pleacă de la El şi se întorc la El şi, mai mult decât atât, că numai stând aproape de El poate să fie dumnezeu.

A fost o zi pe care Andrei Pleşu o vede ca un ,,Dar”, (Die Gabe), un prilej şi o sarcină (Aufgabe), un punct de pornire pentru o continuare liberă a modelării de sine. Creaţiei prime care a pornit din iniţiativa divină i se adaugă creatio secunda care ţine de iniţiativa omului cum ar spune Constantin Noica, omul aflându-se în faţa unei ,,închideri care se deschide” .

Iată–l pe om în faţa unei dileme, aruncat într-un joc care ab initio are ca primă treaptă sacrificiul, un joc care are ca miză propria desăvârşire.

,,A fost” seara când Dumnezeu asemenea unui îndrăgostit vine să-şi întâlnească iubita, seara cu întunericul ei, semn al prezenţei divine: ,,am auzit glasul lui Dumnezeu Care umbla prin rai, în răcoarea serii”( Fc. 3,8 ). A fost seara în care omul a simţit pentru prima dată în glasul lui Dumnezeu puterea autorităţii deontice, când acest Dumnezeu asemenea unui Deus absconditus vine să-i încerce vocaţia de homo religiosus .

Omul nu a căutat să înveţe cum să fie în Dumnezeu, cum să se bucure de ,,goliciunea” pe care mai târziu o caută toţi sfinţii şi să vadă că numai îndrăznind în Dumnezeu poate reuşi. A fost timpul în care trebuia să fie asemenea unui ,,surd şi mut” (Ps. 37, 13), dar fără a se închide acelei chemări anterioare şi plină de blândeţe, purtătoare a autorităţii: „unde eşti?”.

În acea seară perfectul compus (a fost) devine prezent (eşti), seara în care omul aude pentru prima dată în glasul Creatorului că pământul pe care-l poartă şi în nume (adamah – pământ) se întoarce împotriva lui.

Dar cum să-şi trăiască propria trădare, cum să piardă pământul care poartă în el germenele veşniciei?.

Şi totuşi de această dată are loc o schimbare în dinamica divină omul trebuind să plece în căutarea lui Dumnezeu. Nerespectarea autorităţii deontice atrage după sine mutarea omului din registrul divin în registrul uman, dar fără a pierde în totalitate simţul duhovnicesc.

Omul trăieşte după noile reguli ale ,,parcului uman”, şi se mişcă în această traictorie comună ,,fiinţelor de interval” . Ca fiinţă de interval omul trebuie să refacă dinamica divină, să restabilească armonia pierdută a naturii umane şi să nu uite că fără o armonizare a intervalelor nu poate ajunge acolo unde îi este locul. El trebuie să ia de acum încolo iniţiative, să se străduie mai mult şi să nu uite că Dumnezeu nu vrea să-l convertească prin constrângere din exterior, ci prin libertatea de a crede şi dându-i prilejul de a-şi manifesta întotdeauna îndrăzneala .

Tot ceea ce-i rămâne omului este posibilitatea de a se întâlni cu Dumnezeu, de a o lua mereu de la capăt indiferent cât de mare i-ar fi căderea şi să nu uite că nu-şi aparţine sieşi ci ,,Celui ce este”, că punctele lui cardinale sunt în Dumnezeu: ,,Pe acest pământ, Dumnezeu va fi pentru mine întotdeauna un drum şi nu un capăt, un urcuş şi nu o culme... Acesta este Dumnezeu. Dumnezeu vine, vine mereu, este necontenit Cel ce vine. Durerea aşteptării mele este îngrozitoare, nu pentru că venirea lui Dumnezeu nu este sigură, ci pentru că ceea ce aştept e foarte mare. Şi pentru că paşii venirii lui Dumnezeu nu fac zgomot, sunt tăcuţi. Iar privirea mea este mioapă, nu-L pot distinge în zarea drumului...”, şi totuşi a fost seara în care Dumnezeu L-a căutat pe om, şi iarăşi a fost dimineaţă, şi va mai veni ziua în care Dumnezeu mă va căuta.


Text disponibil sub licența
Atribuire

Articol postat de: Georgescu Stelian Laurenţiu • Data: 5 aprilie 2011 • Vizualizări: 1043