Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Religia, Filosofia şi Ştiinţele în dialog: Crăciun pentru întregul univers
Există, în lumea sensibilă, în universul vizibil, o fereastră deschisă mereu deasupra noastră, către celălalt mal al lumii, către inteligibil: bolta cerească. De-a lungul veacurilor, consideraţii- cheie din cuprinsul metafizicii, dar şi unele reflecţii decisive ale filosofiei morale sau estetice, s-au născut la întâlnirea omului cu cerul văzut! Gândurile şi emoţiile ce se nasc în noi, când privim cerul, ne pot convinge cu uşurinţă că imensitatea întunecată a spaţiului cosmic, lumina mereu strălucitoare a stelelor sau mişcarea lor ordonată indică, în cuprinsul unei vieţi pământeşti, şi într-un mod distinct de cel în care lumea aceasta ne poate sugera, infinit, taină şi armonie
Înţelegerea acestora scoate la iveală, inevitabil, câteva întrebări tulburătoare: bolta cerească are margini? De ce lumina stelelor ne dezvăluie istoria universului? De ce strălucirea aştrilor de pe cer şi forţele care îi mişcă se cuprind bine în simbolurile şi construcţiile matematice ale minţii noastre?

În mod tainic însă, în acestea se ascunde o minune şi mai mare. Pentru că universul vizibil, lumina şi reliefarea universului prin ea, poate prefigura, simbolic, deschiderea mai amplă şi mai tainică a lumii inteligibile către om, realizată prin Naşterea lui Hristos, Lumina cunoştinţei.

Existenţa şi cunoaşterea ştiinţifică sunt scufundate în lumină

Secolele de explorare a spaţiului cosmic, numeroasele descoperiri din câmpul fizicii şi astrofizicii au dovedit, în repetate rânduri, că întreg universul şi pământul, viaţa omului şi întreaga istorie a umanităţii au fost, sunt şi vor fi multă vreme scufundate într-un ocean de lumină.

Sunt multe argumente ce pot fi aduse aici. Cea mai mare parte a descoperirilor fizicii din ultimele secole a fost făcută sau verificată prin intermediul proprietăţilor luminii. S-a pomenit aici, cu alt prilej, că lumina fizică şi proprietăţile ei au avut un rol decisiv în realizarea multor descoperiri ştiinţifice. Lumina a făcut posibile realizările astronomiei, a ajutat la descoperirea petelor solare şi a furnizat indicii despre masa stelelor şi luminozitatea lor. Lumina a facilitat o descriere unificată pentru procesele electrice şi magnetice, după ce secole la rând acestea au fost considerate distincte1. În legătură cu lumina s-au formulat şi primele ipoteze privind aria mecanicii cuantice, existenţa cuantelor de energie şi a dualităţii undă-corpuscul. Însă lumina a facilitat şi formularea Teoriei Relativităţii Restrânse, tocmai pentru că radiaţia electromagnetică nu respecta întru totul legile mişcării, adică cele privitoare la compunerea vitezelor. În fine, pentru a enumera doar câteva aspecte, lumina a oferit primele indicii despre mişcarea galaxiilor, aspecte ce au condus la ideea universului în expansiune.

Istoria şi prezentul universului - un flux de lumină

În acelaşi timp, luminând bolta cerească, aştrii scot la iveală o serie de date esenţiale despre univers şi despre procesele existente în el. Spectroscopia ne arată că fiecare corp luminos trimite în univers o radiaţie precisă, o adevărată semnătură particularizată ce poartă în ea date despre identitatea lui şi despre procesele care se petrec în el în momentul emisiei. Lumina receptată ne dezvăluie cât de fierbinte este corpul ceresc, dacă se află în rotaţie şi dacă se îndepărtează de noi. Iar aceasta se întâmplă pentru că toate procesele afectează într-un mod distinct lumina emisă de el. Încât s-ar putea spune că lumina ne luminează nu doar bolta cerească, pentru ca ochii noştri să vadă stelele din depărtările întunecate ale cosmosului, ci, mai mult, lumina ne descifrează şi înţelesurile structurilor sensibile şi starea precisă a acestora, oferind indicii esenţiale despre interacţiunile fundamentale ce acţionează în miezul aştrilor. Mai mult chiar, "informaţiile" oferite de stele sunt de foarte bună calitate, în ciuda faptului că lumina receptată de noi a parcurs distanţe inimaginabile! Şi, ajungând cu întârziere din diferite puncte ale spaţiului, radiaţia oferă omului o "mărturie" despre stadiile trecute ale acestor procese. Prin aceasta, Universul păstrează o mare parte din istoria lui imprimată în lumină2.

Încercând să introducă toate aceste situaţii într-un model cuprinzător, cosmologii au propus în 2005 un model cosmologic computaţional în care fiecare corp din univers este înţeles ca un procesor de date, un dispozitiv natural ce prelucrează şi emite informaţii în formă radiativă. În acest fel, universul este văzut ca un calculator, iar fiecare fenomen sau proces e parte dintr-un mesaj, iar corpurile stochează, prelucrează şi emit informaţie, consumând diverse forme de energie. Încât şi datele despre realitate, şi întreaga istorie a universului ar putea fi privite ca un flux neîntrerupt de informaţii în stare luminoasă3.

O poezie astrofizică despre un cosmos luminos

Aşadar, în lumina aceasta fizică şi prin ea descoperim istoria întregului cosmos sensibil, cu trecutul şi locurile sale îndepărtate. Încât, pe firul acestor constatări, s-ar putea spune fără greşeală că lumina luminează universul, scoţând la iveală frumuseţea şi ordinea structurilor lui, într-un mod convenabil nouă oamenilor (!) fiinţe obişnuite să privim ca să înţelegem.

Ceea ce spunem ar putea să pară mai degrabă poezie. Iar dacă este aşa, atunci de vină este fizica! Este vorba de o poezie inedită, dovedită ştiinţific, susţinută din plin de datele observaţionale. Da, fizica, o disciplină bine ancorată în realitatea sensibilă, ne convinge să receptăm poetic universul! Lumea înconjurătoare şi viaţa noastră petrecută în ea sunt pline de lumină. Toate cele ce sunt în ele par a fi "lumini" gata să ne urce către o dimensiune mai înaltă a vieţii, către o înţelegere mai cuprinzătoare.

Materia şi viaţa metabolizează lumină

Avem de-a face, în toate acestea, cu câteva situaţii privilegiate. Pe de o parte, lumina aceasta fizică dezvăluie, în chip natural, pentru ochii şi mintea noastră, forma, dispunerea lucrurilor şi legităţile existente în lumea fizică, mărimea şi mişcarea stelelor situate în spaţii îndepărtate. Pe de altă parte, materia lumii se deschide explorărilor omeneşti, dezvăluindu-şi structura ei prin lumina ce izvorăşte din ea. În fine, lumina "vine", din universul îndepărtat, către oameni, şi "relatează", fără greşeală, date esenţiale despre structura şi istoria lui. Însă la toate acestea se adaugă şi faptul că anumite înţelesuri ascunse în lucruri sunt scoase la iveală de lumină pentru ochii noştri trupeşti. Şi mai mult, aceste înţelesuri inteligibile sunt pentru ochii minţii noastre înţelegătoare, un alt fel de lumină, care ne face să "vedem" lăuntric de data aceasta înţelesurile lucrurilor sensibile situate în afară.

Ei bine, la baza acestor situaţii extraordinare care-l privilegiază pe om găsim o caracteristică deopotrivă surprinzătoare şi grăitoare a lumii sensibile, o tainică legătură între atomi şi lumină, între materia sensibilă a lumii şi lumina ei. Faptul că stelele ard şi materia încinsă din miezul lor emite radiaţii ne arată că materia "metabolizează" lumină. Iar acest fapt este şi mai pregnant în rândul vieţuitoarelor care trăiesc de pe urma luminii; ea e constitutivă corpurilor vii şi asigură hrana lor. Însă acest aspect e deosebit de semnificativ într-o perspectivă teologică. Faptul că lumina este intim legată de materia lumii converge spre un sens mai cuprinzător, anume acela că materia sensibilă a lumii este intim legată de Cuvânt, de Cel ce a spus despre sine Eu Sunt Lumina lumii (Ioan 8, 12).

Cerul inteligibil - la marginile cerului sensibil

Aşadar, la marginile lumii sensibile, acest cuprins pe care-l putem atinge sau vedea într-un mod desluşit se deschide, prin lumina fizică, către lumea inteligibilă. Astăzi, privind cerul, ne putem uimi. O putem face cu mai multe motive decât aveau grecii în Antichitate sau decât cele pe care le aveau creştinii în perioada patristică. Însă, spre deosebire de omul recent, pentru greci şi mai ales pentru Sfinţii Părinţi ai teologiei răsăritene, deschiderea lumii sensibile către cea inteligibilă a fost deosebit de relevantă în ordine spirituală. Aceia au subliniat, în mod repetat, că întrucât este mai presus de simţuri, lumea inteligibilă poate fi receptată ca o şcoală pentru ele, indicând că în efortul de a se deschide către ea, omul trebuie să se elibereze, într-un fel, de limitările simţurilor şi de toate celelalte condiţionări pe care acestea le introduc în experienţa lumii. Fiind mai presus de raţiune, de legăturile strâmte ale logicii, având entităţi spirituale, lumea inteligibilă poate fi înţeleasă ca avertisment pentru omul limitat la orizontul raţiunii. Ea poate fi invitaţia fermă adresată lui pentru dezmărginirea raţiunii sale, pentru deschiderea către o experienţă de cunoaştere ce depăşeşte tot ceea ce pot cuprinde matematica şi raţiunea.

Şi, tocmai de aceea, chestiunile menţionate sunt deosebit de relevante astăzi. În multe privinţe, prin dezvoltarea ştiinţelor şi tehnologiilor, ne-am obişnuit să sprijinim afirmaţiile şi convingerile noastre pe demonstraţii, pe ceea ce simţurile noastre pot verifica. La prima vedere, ştiinţa pare să ne îndemne să nu credem decât ceea ce poate fi verificat. Ea pare să reducă întreg cuprinsul cunoaşterii la graniţele a ceea ce poate fi dovedit în mod obiectiv. Chestiuni ca cele menţionate mai sus arată însă că demersul ştiinţific întâlneşte situaţii uimitoare, învecinate mai degrabă cu estetica sau poezia. Constatăm că universul e miraculos, scăldat în lumină şi poate fi cunoscut. Mai mult, facem această constatare din mijlocul unei alte minuni: minunea vieţii, capacitatea aceasta nedeplin înţeleasă a materiei de a "găzdui" ceva ce este mai mult decât ea. În fine, facem aceste constatări uimitoare din miezul unei taine chiar mai mari; taina nepătrunsă a minţii omeneşti care e capabilă să le cuprindă, să le înţeleagă şi să se uimească de ele!

Şi aşa, în miezul demersului lor raţional, menit să închidă tainele Creaţiei în explicaţii logice, irelevante spiritual, eforturile omeneşti de explorare a lumii întâlnesc, în locul discursului rece, minuni şi miracole tulburătoare. Şi chiar dacă nu le pot cuprinde prin forţa judecăţilor lor, oamenii pot întrevedea în ele cerul inteligibil de la marginile lumii sensibile. "Dacă cineva vrea să vadă în chip just creaţiunea (căci omul are putere naturală să vadă bine şi să deosebească binele de rău), va fi călăuzit spre pomul vieţii, care este Dumnezeu, Făcătorul a tot pomul, în care sunt ascunse comorile cunoştinţei şi ale înţelepciunii 4.

Răsăritul Cel de Sus - Lumina lumii

Ei bine, astăzi, la slăvitul Praznic al Naşterii Domnului, toate acestea se văd mai desluşit. Se vede mai bine temeiul universului luminos şi al vieţii noastre luminate de lumina fizică. Astăzi cerul sensibil se luminează de lumina inteligibilă care a călăuzit pe magi şi care a vestit Naşterea Celui ce este Lumina lumii şi Lumina cunoştinţei. Astăzi cerul sensibil devine transparent, lăsând să se întrevadă în luminile sale şi dincolo de luminile sale văzute şi inteligibile lumina cea mai presus de simţuri şi de înţelegere, lumina necreată, lucrarea lui Dumnezeu. Astăzi, lucrarea luminii fizice, care ne apropie depărtările universului, se vede împlinită cu prisosinţă. Pentru că Lumina lumii, Fiul lui Dumnezeu, Răsăritul Cel de Sus, vine în autoexilul depărtat al umanităţii noastre slăbite şi îndepărtate prin păcat. Astăzi cerul şi pământul în cântec răsună, îngeri şi oameni cântă împreună, pentru că se naşte în lume Pruncul dumnezeiesc, Fiul veşnic al Tatălui Ceresc. Cerul necreat, planul propriu Fiinţei divine, de care umanitatea s-a îndepărtat prin păcat, coboară la noi, devine interior umanităţii noastre prin Întruparea Fiului şi, prin aceasta, lumina dumnezeiască, necreată, devine intim prezentă în întreaga Creaţie. Universul, materia, viaţa vietăţilor şi a oamenilor, toate cele scăldate în lumina fizică, toate cele ce există şi trăiesc prin ea, văd astăzi împlinirea rostului lor şi al luminii care le scaldă, în Lumina cuprinzătoare a Răsăritului Celui de Sus. Pentru că Se naşte, ca om, Fiul Tatălui, Logosul luminos prin lucrarea Căruia toate s-au umplut de lumină. Întreg universul tresaltă! "O stea a strălucit pe cer mai mult decât toate stelele; lumina ei era nespusă şi noutatea ei minuna; toate celelalte stele, împreună cu soarele şi luna, horă făceau în jurul stelei, care covârşea cu lumina ei pe toate."5

Steaua minunată călăuzeşte pe magi, adunând, prin ei, toate neamurile la creştetul Pruncului născut. Fiul lui Dumnezeu se naşte din Fecioară, în peşteră, în interiorul umanităţii şi al Creaţiei, împlinind lucrarea luminoasă a restaurării şi îndumnezeirii umanităţii. Naşterea lui Hristos aduce umanităţii o lumină tainică în suflet, bucuria care poate birui neputinţele interioare ale vieţii omeneşti şi circumstanţele exterioare ale istoriei şi lumii căzute. Este bucuria ce exprimă că dorul de Dumnezeu şi setea noastră de izbăvire au primit un răspuns ceresc. Aceasta este şi bucuria trăită de magi. Ei s-au bucurat pentru că "au găsit ce căutau; s-au bucurat că au ajuns vestitorii adevărului; ... Atât de mare le era dorul de Hristos!" 6.

Prin Hristos - Lumina lumii, şi în Duhul Sfânt, umanitatea restaurată trăieşte participând la iubirea Dumnezeiască. Naşterea Fiului lui Dumnezeu este începutul înfierii, al restaurării vieţii noastre ca fii ai luminii celei cereşti. Şi cosmosul întreg, primind pe Hristos înomenit, născut în peşteră, e pătruns de lucrarea dumnezeiască, devenind ceea ce era destinat să fie Biserica Lui. Creaţia se umple de lucrarea Creatorului, Creatorul devine interior Creaţiei prin Naşterea Fiului lui Dumnezeu. Şi toate cele ce sunt unite cu El, firea omenească, trupul şi sufletul, şi prin trupul Lui întreaga lume sensibilă, toate sunt pătrunse de lumina necreată, lumina care le întreţine pe toate şi care lucrează în toate la îndumnezeirea omului şi a Creaţiei.

Toate s-au umplut de lumină, adică de lumina Sfintei Treimi. Aceasta e lumina ce ne deschide spre infinitul dumnezeiesc care-l cuprinde pe cel cosmic. Aceasta e lumina inteligibilă mai presus de înţelegere, Care ne cheamă să participăm la Taina supremei Iubiri a Persoanelor divine. Aceasta e lumina Care ne înfrumuseţează viaţa şi Creaţia şi Care ne cheamă la o viaţă armonioasă între noi, şi cu întreaga Creaţie, ca să devenim toţi şi toate, oameni, vietăţi şi lucruri, transparenţi la strălucirea nespusă a frumuseţii Sfintei Treimi.

Note:

1 Cf. Abdu Salam, "Ultimul vis al lui Einstein: unificarea spaţio-temporală a forţelor fundamentale", în vol. Ştiinţa, bun al întregii omeniri, Ed. Politică, Bucureşti, 1985, p. 148 sqq.
2 Cf. Heinz R. Pagels, Perfect Symmetry. The search for the beginning of time, Bantam Books, 1986, p. 4.
3 Cf. Seth LLoyd şi Y. Jack Ng, Computerele găuri negre, rev. Scientific American, ediţia în limba română, decembrie 2004/ianuarie 2005, p. 25, Lee Smolin, Spaţiu-Timp-Univers, p. 211.
4 Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, răspunsul 25, în Filocalia românească, vol. III, p. 101.
5 Sf. Ignatie Teoforul, Epistole, (Ignatie - către Efeseni), cap. XIX, în PSB, vol. 1, p. 196.
6 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia VII, IV în PSB, vol. 23, p. 95.



Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 25 decembrie 2011 • Vizualizări: 1179