Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Lumina din adâncul lumii
Teologia şi ştiinţele indică, în variate forme, că lumea în care trăim este un univers al luminilor. Lumina fizică întreţine viaţa speciilor şi mecanismele materiei, comunicarea între oameni şi cunoaşterea lumii. Reflecţia teologică vede în aceasta un indicator pentru o lumină spirituală, care arată legătura dintre raţionalitatea lumii şi raţiunea omului, prin lumina credinţei, lumină ce deschide pe om către Hristos, Lumina lumii
Microcosmosul se dezvăluie prin lumină. Pe de o parte, atomii, în anumite condiţii, emit sau absorb radiaţie luminoasă, "declinându-şi" în acest fel "identitatea". Trecerea electronilor de pe un nivel de energie pe un alt nivel este însoţită, de fiecare dată, de emisia unui anumit foton. Acest fapt permite ca atomii elementelor cunoscute să fie uşor de identificat, pe baza "urmelor" luminoase, fotonii emişi sau absorbiţi. Dar micile granule de lumină au scos la iveală şi una dintre cele mai mari descoperiri ale secolului trecut: comportarea radiaţiei luminoase, în diferite situaţii experimentale, a forţat pe fizicieni să depăşească bariera reprezentărilor clasice privind structura materiei şi să introducă un nou concept care nu are nici un corespondent în lumea experienţei: dualitatea, structura undă-corpuscul. Fotonii au fost primele particule care au sugerat ceea ce fizicienii aveau să descopere ulterior ca fiind caracteristica esenţială a întregii lumi cuantice: toţi constituenţii fundamentali ai materiei au această constituţie duală. Aceasta anunţă un fapt contraintuitiv, care trădează convingerile comune cu privire la lumea în care trăim. Lucrurile pe care le atingem, trupul omenesc, tot ceea ce considerăm a fi opac şi consistent este în realitate transparent şi plin de discontinuităţi; structura materiei prezintă o consistenţă "din loc în loc". Dar ea nu e alcătuită "granulă cu granulă", ci e formată din reţele de entităţi duale, undă-corpuscul, care sunt, la rândul lor, cuante de energie.

Ploaia de lumină din cer

Dar şi universul este cunoscut prin lumină. Posibilitatea aceasta extraordinară decurge din proprietatea atomilor de a produce "semnături luminoase" inconfundabile. Fotonii emişi de atomii ce alcătuiesc materia protoplanetelor şi protostelelor ne informează cu privire la compoziţia şi starea îndepărtatelor galaxii. Străbătând văzduhul, minusculele fărâme de lumină permit receptarea datelor provenind de la distanţe tot mai mari, până la marginile universului.

Astăzi este bine cunoscut faptul că gravitaţia comprimă materia protostelelor, declanşând reacţii de fuziune nucleară, reacţii care eliberează o cantitate imensă de energie în forma radiaţiei luminoase. Aşadar, lumina stelelor poartă, în întreg universul, "cartea de vizită" a emiţătorilor, dând mărturie despre ponderea materialului lor constitutiv, despre dimensiunile şi temperaturile lor, date din care se pot deduce cu destulă precizie vârsta stelelor şi durata lor de viaţă.

Lumina stelelor dezvăluie însă şi universul întunecat. O sumedenie de corpuri cereşti şi structuri cosmice fără lumină proprie, planete, comete, nori de gaz şi praf, existenţe care altfel ar rămâne scufundate în întuneric, sunt scoase la lumină de radiaţia stelelor. În prezenţa radiaţiei aştrilor, toate acestea devin strălucitoare, încât lumina ajunge să dezvăluie cea mai mare parte din bogăţia de forme şi culori din imensul cuprins al spaţiului. Scăldat în lumină, universul se înfăţişează ca o expoziţie gigantică de opere arhitecturale gravitaţionale. Ploaia de lumină, venită de pretutindeni, din depărtări inimaginabile, învăluie întreg pământul, încât, orientând spre cer lentile tot mai mari, astrofizicienii şi astronomii desluşesc în fiecare noapte noi şi noi fărâme din istoria lumii, o istorie întipărită pe granulele minuscule de lumină, o istorie care se povesteşte neîncetat chiar în proximitatea noastră.

Lumina străluceşte şi întunericul nu a cuprins-o

Astăzi s-a putut constata că radiaţia electromagnetică ne dezvăluie până şi cele mai întunecate corpuri din Universul observabil: găurile negre. Corpurile acestea misterioase se nasc din colapsul stelelor gigantice, după ce "metabolismul" nuclear a transformat materialul aştrilor în nuclee grele, prin fuziune. Când arderile încetează, temperaturile şi presiunea din miezul stelei scad. Fără să mai fie ţinută în loc de presiunea furnizată în trecut de interiorul fierbinte, gravitaţia comprimă

astrul până la densităţi foarte mari. Urmează explozii violente (supernova) şi, adesea, formarea găurilor negre. Pe de altă parte, există şi găuri negre gigantice situate în centrele galaxiilor, având mase impresionante, de până la 50 de milioane de sori.

Multă vreme, găurile negre au fost prea puţin cunoscute, întrucât atracţia lor gravitaţională reţine toţi "emisarii luminoşi" dintr-o regiune situată în apropierea lor. Însă, "înghiţind" radiaţia electromagnetică, gaura neagră aspiră informaţiile despre materia consumată, încât istoria este definitiv pierdută în corpul complet întunecat. Totuşi, anumite informaţii preţioase din proximitatea găurilor negre pot scăpa de câmpul lor gravitaţional! La graniţă, când materia părăseşte vecinătatea găurii negre şi intră în teritoriul stăpânit în mod absolut de gravitaţie, ea eliberează fotoni de mare energie (radiaţie X). Chiar în momentul în care începe să se prăbuşească în gaura neagră, cu acceleraţii extrem de mari, materia emite un ultim semnal luminos, trimiţând în spaţiul cosmic mărturia preţioasă despre sfârşitul ei. Universul în care trăim îşi dezvăluie şi aici minunata lui alcătuire! Raţiunea omului a desluşit cum, în semnalele de acest fel care au străbătut imense distanţe cosmice, stau ascunse date esenţiale despre identitatea "consumatorului" întunecat. Pe baza radiaţiilor X provenite de la găurile negre, s-au acumulat deja informaţii care au permis catalogarea lor şi cunoaşterea precisă a proprietăţilor lor. Se ştie astăzi că unele sunt de dimensiuni foarte mari, cum sunt cele din interiorul galaxiilor, altele sunt mai mici, iar unele se rotesc (găuri negre Kerr), modificând semnificativ structura spaţiu-timpului din vecinătatea lor[1]. Aşadar, prin lumină, ne sunt accesibile până şi găurile negre.

Lumina protejează şi întreţine viaţa

Multe alte aspecte ne arată că şi natura înconjurătoare pe care o experimentăm în mod direct este o lume a luminii. Mai întâi, este evident că viaţa biologică depinde în mod esenţial de lumină. Plantele se hrănesc cu lumină, depinzând în mod vital de procesul fotosintezei. Este semnificativ de menţionat aici că o plantă posedă senzori de lumină, alcătuiţi din proteine şi pigmenţi specializaţi pentru lumina roşie şi pentru lumina albastră, care indică perioada din an când ea poate să înflorească. Pe baza semnalelor chimice distincte eliberate de fiecare dintre aceste tipuri de senzori şi prin intermediul unui "cronometru intern", planta înregistrează mărimea perioadelor de întuneric şi de lumină din timpul nopţilor şi zilelor. În acest fel, ea distinge nopţile lungi ale iernii de cele scurte ale verii, evitând să înflorească în mijlocul iernii, chiar dacă temperaturile sunt potrivite[2].

În acelaşi timp, regnul vegetal reprezintă baza unui întreg lanţ trofic ce dezvăluie că insectele, plantele, peştii, păsările şi animalele, prin dependenţa pradă-prădător, sunt legate unele de altele într-o solidaritate a supravieţuirii. Însă viaţa animală este indispensabil legată de oxigenul şi substanţele nutritive furnizate de plante şi prin alt mecanism. Întregul areal

terestru este favorabil vieţii pentru că, în fiecare an, mai mult de 100 de miliarde de tone de dioxid de carbon sunt extrase din aer şi integrate în ţesutul viu[3]. În ansamblu, s-ar putea spune că, în modul acesta al speciilor de a trăi unele pe seama altora, se întrezăreşte o fărâmă din esenţa vieţii, anume aceea că ea este legată indisolubil de jertfă! Nici o specie nu trăieşte singură, fiecare vietate are nevoie de alta pe seama căreia supravieţuieşte şi are, la rândul ei, un rol esenţial în viaţa altora.

Este semnificativ însă faptul că privirea duhovnicească a părinţilor a văzut în înlănţuirea aceasta a speciilor un indicator moral, sprijinit chiar pe ordinea vieţii necuvântătoarelor: viaţa înseamnă jertfă şi solidaritate, nu un trai egoist, ci slujirea unora pentru alţii. Dacă speciile necuvântătoare indică o anumită solidaritate a vieţii, cu cât mai mult omul, fiinţă capabilă să înţeleagă şi să iubească, purtător al chipului lui Dumnezeu? Cu cât mai mult el ar trebui să dea dovadă de dăruire faţă de semeni?

Dar şi viaţa din apele oceanelor depinde de lumină. Planctonul, care asigură 25% din biodiversitatea oceanelor, alte numeroase specii de plante acvatice şi peşti depind esenţial de lumină. Mai mult decât atât, chiar şi pentru speciile de peşti care trăiesc la adâncimi foarte mari în ocean, în locuri unde fotonii nu ajung deloc, lumina este încă prezentă! Unele specii din adâncuri produc lumină (bioluminescenţă), cu un rol decisiv în asigurarea hranei[4].

Luminile civilizaţiei

Însă prezenţa luminii este mult mai extinsă. Viaţa oamenilor şi întreaga civilizaţie depind de lumină, în fiecare zi. Radiaţia solară este vitală în asigurarea surselor de hrană pentru întreaga umanitate. Ea opreşte, în acelaşi timp, prin radiaţiile ultraviolete ce trec de pătura de ozon, proliferarea microorganismelor patogene. Mai mult, radiaţia electromagnetică este indispensabilă într-o serie impresionantă de procese industriale, în explorarea lumii, fiind folosită ca sursă de alimentare pentru majoritatea dispozitivelor electrocasnice. Lumina, radiaţia electromagnetică, în general, este folosită în actul medical sau educaţional, e necesară în comunicaţii, e prezentă în viaţa de fiecare zi a omului şi a comunităţilor.

Folosind proprietăţile luminii, omul a dezvoltat o serie întreagă de dispozitive capabile să difuzeze imagini şi semnale sonore la distanţă: telefonul, radioul, televiziunea, satelitul. Prin intermediul acestora, lumina e pusă în slujba comunicării la distanţă, putând spori schimburile de idei şi de bunuri între oameni şi naţiuni, oferind semenilor ce vieţuiesc în locuri îndepărtate posibilitatea să-şi împărtăşească nevoile, gândurile şi simţirile lor.

În fine, pentru a nu pomeni decât câteva aspecte, în ultimii ani a devenit tot mai evident faptul că rezervele de petrol şi gaze, principala sursă de energie a omenirii, sunt pe sfârşite. Tot mai multe voci constată că viaţa şi mersul omenirii sunt condiţionate de capacitatea de a înlocui, la timp, aceste surse de energie limitate cu alte surse noi, ecologice. Între toate formele de energie de care dispune acum omenirea, cea mai mare şi cea mai ieftină este energia solară[5].

Luminile lumii şi lumina ochilor

Dar lumina se dovedeşte esenţială pentru om şi pentru viaţă şi într-un alt sens. Lumina este strâns legată de constituţia şi funcţionarea organismului nostru: impulsurile nervoase, schimburile celulare, metabolismul foloseşte din plin proprietatea atomilor de a poseda sarcină electrică (ioni) şi de a schimba între ei electroni, eliberând sau absorbind granule de lumină (fotoni), informaţii în forma semnalelor electromagnetice.

Mai mult decât atât, cercetările medicale aduc în atenţie, de asemenea, o legătură între lumina solară din ambientul natural şi afecţiunile psihice, indicând că depresiile sunt mai frecvente în perioadele din an în care zilele sunt mai scurte şi nopţile mai lungi, întrucât sunt influenţate şi de cantitatea de lumină solară care, în aceste perioade, este diminuată[6].

În fine, suntem înzestraţi cu organe specializate să recepteze lumina, cu ochi miraculoşi, capabili să distingă până la 500 de nuanţe de gri, dar şi peste un milion de suprafeţe colorate, în stare să recepteze mai multe informaţii decât cele mai performante lentile ale telescoapelor actuale[7]. Aşa se face că prin ochi şi prin lumina fizică percepem frumuseţile naturii înconjurătoare, penajul colorat al păsărilor, splendorile cromatice ale unui apus de soare... Senzorii vizuali traduc lungimile de undă ale radiaţiilor luminoase în culori. Mai degrabă decât a spune că radiaţiile electromagnetice au, propriu-zis, culoare, ar trebui să spunem că vedem lumini colorate pentru că avem receptori vizuali potriviţi. Prin aceşti receptori, lumina ne dezvăluie şi creaţiile artistice şi, mai ales, chipul luminos al semenilor noştri.

Lumina lui Hristos luminează tuturor

Din perspectivă teologică este deosebit de semnificativ faptul că lumea în care trăim se dezvăluie ca lume a luminilor. Potrivit textului revelat al Vechiului Testament, la începuturile Creaţiei, "Dumnezeu a zis să fie lumină!" (Facerea 1, 3). Lumina a fost adusă la existenţă, înaintea luminătorilor, indicând, aşa cum înţelege părintele Dumitru Stăniloae, că întreaga Creaţie ce a urmat are în constituţia ei lumina primordială, din care au fost făcute toate. Aici se întrevede că înţelesurile luminii merg mai departe. Lumina fizică este constitutivă lumii pentru că "întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El" (Coloseni 1, 16). Creaţia este făcută de Dumnezeu întru Hristos şi pentru Cel Care a spus despre Sine: "Eu sunt Lumina lumii" (Ioan 8, 12).

De aceea, înţelesul tuturor acestor lumini ascunse în lume se poate cuprinde abia în lumina credinţei. Părintele Dumitru Stăniloae scrie că prin lumina lumii fizice, omul poate vedea că "toate lucrurile au o raţionalitate potrivită cu el şi că el le poate pune pe acestea în lucrare, în slujba nevoilor lui". Totuşi, continuă el, dacă omul rămâne doar la "simpla cunoştinţă a lucrurilor şi la adaptarea raţionalităţii trebuinţelor sale trupeşti, încă nu înţelege în mod deplin rostul lor, lumina lor". Doar cu ajutorul luminii necreate, harul venit de la Creatorul lumii, "raţiunea sau lumina lui sesizantă" a omului şi raţiunile naturii materiale, sesizate de om ca lumini (înţelesuri destinate minţii), sunt deplin luminate[8], şi întâlnirea lor tainică este legată de un sens mai înalt.

Note

1. ^ Pentru o prezentare detaliată a rezultatelor, v. J.M. Miller, J. Raymond, C.S. Reynolds, "The Accretion Disk Wind in the Black Hole GRO J1655-40", în rev. The Astrophysical Journal, 680, nr. 2, 20 iunie 2008, pp. 1359-1377.

2. ^ Cf. Nigel Cadler, Universul magic, Editura All, Bucureşti, 2008, p. 474.

3. ^ Cf. Ibidem, p. 364.

4. ^ Este cazul, de exemplu, al speciei de calmari Taningia danae, observată de cercetători în Pacificul de Nord, care emite flash-uri de lumină pentru a-şi dezorienta potenţialele victime, dar şi în comportamentul de împerechere (cf. Tsunemi Kubodera, Yasuhiro Koyama and Kyoichi Mori, "Observations of wild hunting behaviour and bioluminescence of a large deep-sea, eight-armed squid. Taningia danae", în rev. Proceedings of the Royal Society B, nr. 274, 2007,

pp. 1029-1034).

5. ^ În fiecare clipă, Soarele oferă Pământului de 6.000 de ori mai multă energie decât întreaga electricitate consumată pe tot globul pământesc (cf. World Energy Statistics and Balanced, în rev. National Geographic, ediţia în limba română, septembrie 2009, p. 66).

6. ^ Cf. Shia T. Ken ş.a., "Effect of sunlight exposure on cognitive function among depressed and non-depressed participants: a REGARDS cross-sectional study", în rev. Environmental Health: A Global Access Science Source, vol. 8, 2009, pp. 34-47.

7. ^ Cf. "Amazing Medical Facts of the Body", şonlineţ în http://www.medindia.net/facts/index.asp.

8. ^ Cf. Iisus Hristos lumina lumii şi îndumnezeirea omului, Editura Anastasia, Bucureşti, 1993, pp. 5-6.



Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 22 martie 2011 • Vizualizări: 2041