Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Rugăciunea din amurg
Poezie creştină
Mă rog şi pentru viii şi pentru morţii mei.
Tot una-mi sunt acuma părtaşii şi duşmanii,
Cu ei deopotrivă mi-am sfărâmat eu anii,
Şi dragostea şi vrajba le-am împărţit cu ei.

Pe morţi în rugăciunea de seară mi-i culeg.
Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.
Au fost în ei avânturi şi-au fost şi pogorăminte.
Puţin în fiecare, în toţi am fost întreg.

De viforele vieţii ei sunt acum deşerţi,
Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce rămâne?
Zdrobita rugaciune la mila ta, Stăpâne,
Sunt şi eu printre morţii rugându-mă să-i ierţi.

Şi adunându-mi viii, la mila ta recurg,
Când crugul alb al zilei pământul încunună:
Tu dă-le, Doamne, dă-le cu toată mâna bună
Tarzia-nţelepciune din tristul meu amurg.


Text disponibil sub licența
Atribuire-Necomercial

Articol postat de: Alin-Vasile Câmpean • Data: 29 aprilie 2010 • Vizualizări: 1329