Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Omilia I a Sfântului Grigorie Palama
Contextul în care au fost redactate unele din Omiliile Sfântului Grigorie ne este cunoscut din diverse surse istorice. Omilia I oferă destule informaţii care să ne ajute să reconstituim cadrul rostirii ei
Omilia care în cele mai multe ediţii apare ca prima a fost rostită imediat după preluarea tronului episcopal, probabil la începutul anului 1351. După cum ştim, după ce a fost ales mitropolit al Tesalonicului, în mai 1347, Sfântul Grigorie Palama nu a putut să îşi ia în primire scaunul episcopal. În 1347, Nicolae Cabasila l-a însoţit pe Sfântul Grigorie Palama în această primă încercare eşuată de intrare în Tesalonic. Îl însoţeşte de asemenea şi la Athos, după ce Sfântul Grigorie nu poate intra în oraşul episcopal (probabil Sfântul Grigorie Palama pleacă la Athos imediat după prima încercare nereuşită, cam în luna septembrie a anului 1347). În 1348 i-a fost refuzată din nou intrarea în oraşul episcopal din cauza opoziţiei zeloţilor.

Zeloţii

Voi prezenta în continuare, în traducere din limba franceză, informaţiile oferite de părintele Jean Meyendorff referitoare la relaţiile dintre Sfântul Grigorie Palama şi zeloţi: "După alegerea sa ca mitropolit al Tesalonicului, Grigorie Palama a fost împiedicat să-şi ia în primire scaunul de către guvernul zeloţilor care refuza să recunoască urcarea pe tron a lui Ioan Cantacuzino. Pe de altă parte, unii tesaloniceni erau partizani ai lui Achindin, chiar dacă după Filotei acesta nu a fost decât un pretext ca să-şi ascundă opoziţia politică faţă de Cantacuzino. Revolta zeloţilor a izbucnit la Tesalonic în vara anului 1342; a fost manifestarea cea mai spectaculoasă a nemulţumirii generale din secolul al XIV-lea a claselor sociale sărace ale imperiului, contra marii aristocraţii pe care se sprijineau Andronic III şi Cantacuzino în tentativele lor de a stabili o putere centrală suficient de puternică pentru a face faţă situaţiei catastrofale în care se afla statul. Zeloţii reprezentau forţa politică diametral opusă acestui centralism, în măsura în care combăteau pe cei "puternici", deţinători ai puterii imperiale, şi apărau interesele locale ale Tesalonicului în locul intereselor imperiului. Guvernul condus de Alexis Apocaucos s-a sprijinit uneori, în lupta contra lui Cantacuzino, pe clasele medii şi sărace, în special pe zeloţi, deşi alianţa cu zeloţii nu a fost lipsită de dificultăţi; interesele şi doctrina socială a zeloţilor făceau ca aceştia să refuze orice supunere directă guvernului central. Pe plan religios, republica zeloţilor tesaloniceni nu era la origine defavorabilă palamismului. În momentul în care a izbucnit revolta, patriarhul a numit pentru scaunul de arhiepiscop al Tesalonicului pe Macarie, monah athonit, fost egumen la Lavra, prieten al isihaştilor, în opoziţie faţă de Cantacuzino. De-abia la sfârşitul anului 1345, după o nouă şi violentă reacţie a zeloţilor contra nobililor care au încercat să deschidă lui Cantacuzino porţile oraşului, Caleca îl trimite la Tesalonic pe Iachint, cu misiunea de a curăţa trupa de "boala palamită": înseamnă deci că palamismul era destul de răspândit. Nici un document nu atestă faptul că zeloţii au agresat călugări, cu atât mai puţin pe isihaşti, care combăteau consecinţele dezastruoase din punct de vedere spiritual ale îmbogăţirii considerabile a marilor mănăstiri de chinovie în secolul al XIII-lea şi al XIV-lea. Dimpotrivă, Filotei povesteşte că unii zeloţi au căutat sprijinul compatriotului lor, Sava Vatopedinul, care, chiar dacă nu era foarte favorabil teologiei palamite, era unul dintre conducătorii duhovniceşti ai monahismului athonit. Deşi era foarte favorabil lui Cantacuzino, totuşi Sava nu le-a acceptat avansurile. Pe plan social, isihaştii erau sensibili la situaţia mizeră a claselor sociale sărace. Într-o descriere interesantă a situaţiei imperiului din anul 1347, în care subliniază sărăcia generală, Filotei povesteşte cum Isidor, devenit patriarh, face tot ce-i stă în putere pentru a-i ajuta pe cei săraci şi intervine pe lângă patriarh în favoarea lor. Iar dacă, pe de altă parte, e să dăm crezare testamentului lui Isidor, el însuşi era departe de a fi un om bogat. Nu putem afirma deci că isihaştii susţineau interesele celor "puternici". Ceea ce îi opunea pe zeloţi noului lor arhiepiscop era fidelitatea acestuia faţă de Cantacuzino. Cum am văzut, această fidelitate era, înainte de toate, bazată pe convingerea că noul împărat era singurul capabil să salveze unitatea imperiului, ameninţată de forţe centrifuge din ce în ce mai periculoase. Această fidelitate nu avea să-l împiedice deloc pe Palama să atace în cuvântările sale nedreptăţile sociale de care suferea societatea bizantină. Apărând teocraţia medievală în persoana lui Cantacuzino, Palama voia de fapt să păstreze prin ea un sprijin tradiţional pentru Ortodoxie. Imperiul nu era pentru el un scop în sine; vom vedea de altfel că va fi mult mai bine pregătit decât mulţi dintre contemporanii săi să accepte ruina definitivă sub loviturile turcilor".

Omilia rostită la instalarea în Tesalonic

În 1348 se pare că zeloţii erau totuşi pregătiţi să-l primească, cu condiţia ca Sfântul Grigorie Palama să renunţe la fidelitatea faţă de împăratul Cantacuzino. Arhiepiscopul refuză, preferând să întârzie intrarea în Tesalonic. I se încredinţează o misiune în insula Lemnos. Părintele Jean Meyendorff precizează că Sfântul Grigorie Palama era însărcinat ca "prin predicile sale să potolească obiceiurile barbare ale locuitorilor insulei". La sfârşitul anului 1350 sau poate la începutul anului 1351, când Cantacuzino preia Tesalonicul, Sfântul Grigorie poate intra în cetate: "Ceremonialul tradiţional de întronizare a constat dintr-o rugăciune în faţa porţilor oraşului, făcută de noul episcop. Grigorie a dat acestei rugăciuni un caracter penitenţial: "Am încetat să ne mai cunoaştem unii pe alţii şi am revenit la starea de înainte când încă nu eram aduşi de Tine la Dumnezeul cel Unul, la credinţa cea una, la unicul botez şi la împărtăşania cea una"; Îi cere lui Dumnezeu să dea pacea şi înţelegerea celor ce locuiesc în oraş. Trei zile după intrarea sa, pe care Filotei o descrie ca triumfală, a pronunţat o cuvântare pe aceeaşi temă, a păcii, în care a condamnat excesul zeloţilor care au dat Tesalonicului "aparenţa unui oraş căzut în mâinile duşmanilor". În acelaşi timp însă, îşi pune în gardă credincioşii, atenţionându-i că trebuie să fie împotriva oricărei politici de răzbunare şi de reacţie: "Nu vă mai gândiţi să faceţi rău şi să răsplătiţi răul cu rău". Palama va condamna adesea în predicile sale injustiţiile sociale care au stat la originea revoltei zeloţilor (se pare că mai mulţi dintre ei, dacă e să-l credem pe Filotei, au devenit prieteni apropiaţi ai lui Palama)".

O lectură atentă a Omiliei scoate în evidenţă caracterul profund optimist al acestei Omilii. Chiar dacă are accente moraliste, Omilia nu conţine nici un fel de aluzii revanşarde: "Dar nu fiţi mâhniţi şi supăraţi auzind acestea, căci nu ca să vă fac mustrări le spun în faţa voastră, ci ca să recunoaşteţi boala; acum, când sunteţi înţelepţiţi şi vă ţineţi departe de ea, veţi căuta pricina ei, de pe urma căreia aţi căzut în ea, şi veţi dori leacul, şi degrabă îl veţi căpăta şi îl veţi păzi, căci Dumnezeu este Cel ce dă şi leacul, întărindu-vă pe voi cu acesta ş...ţ. Ascultaţi-mă pe mine fraţilor, care vin la voi şi care vă binevestesc pacea înainte de toate şi pentru toţi, după porunca Domnului; şi fiţi lucrători ai păcii împreună cu mine, iubindu-vă unii pe alţii, chiar dacă unul are vreo plângere împotriva cuiva, aşa precum şi Hristos ne-a iubit pe noi, astfel încât să fiţi voi fii ai păcii". Sfântul Grigorie era conştient că situaţia din Tesalonic nu era nicidecum una uşoară. Timp de mai mulţi ani s-au înregistrat victime omeneşti, iar oraşul s-a aflat sub teroarea continuă a unor anarhişti. Atmosfera nu avea cum să fie una propice bunei înţelegeri nici măcar între locuitorii obişnuiţi. Probabil că acţiunile zeloţilor au atins multe dintre familiile celor care asistau acum la intrarea episcopului în cetate. Chiar dacă în principiu tot ceea ce au întreprins zeloţii a avut un caracter social, marcat de dorinţa de a diminua contrastul puternic dintre luxul aristocraţiei şi pauperitatea majorităţii populaţiei, inconsecvenţa acestora în atitudinea lor ofensivă nu a făcut decât să înrăutăţească starea generală a păturilor sociale defavorizate. În acest context, trebuie înţelese multe dintre afirmaţiile încurajatoare prezente în această Omilie: "Iar dacă, fără de pacea cu toţi, nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, atunci cel care nu are pace nici măcar cu compatrioţii săi, cum va vedea oare pe Dumnezeu în veacul ce va să vină? Cum să nu audă el atunci cuvântul acela: "Să nu mai fie pe pământ cei fără de lege şi să nu mai vadă slava Celui PreaÎnalt"? (Isaia 26, 10). Fie ca nimeni dintre noi să nu audă glasul acesta rău prevestitor, ci împăcaţi şi strânşi laolaltă, prin pace, dragoste şi bună înţelegere să avem în mijlocul nostru pe Însuşi Domnul Iisus Hristos".



Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 10 aprilie 2011 • Vizualizări: 907