Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Omilia a 19-a a Sfântului Grigorie Palama: Cruce şi Înviere
Învierea lui Hristos este început al învierii fiecărui om. Moartea nu mai are stăpânire asupra celor ce îşi asumă drumul către mântuire şi îndumnezeire, însă, la fiecare pas al vieţii, cei ce luptă pentru Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să fie conştienţi că nu se poate ajunge la bucuria Învierii decât prin purtarea Crucii
În Omilia a 19-a, rostită în Duminica Samarinencii, Sfântul Grigorie Palama zăboveşte asupra importanţei perioadei care urmează sărbătorii Învierii. Praznicul acesta nu se reduce doar la câteva zile de amintire, ci umple, de-a lungul anului liturgic, fiecare demers duhovnicesc, de sens şi de lumină. În viziunea Sfântului Grigorie, sărbătoarea bucuriei şi a luminii este mai presus de orice altă manifestare prin care omul Îl poate lăuda pe Dumnezeu. Cele cincizeci de zile dintre Paşti şi Înălţare sunt o prefigurare a vieţii în Împărăţia cea veşnică. În această perioadă este cuprinsă, simbolic, întreaga iconomie a lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc. Începând cu sărbătoarea Învierii, continuând apoi cu cea a Înălţării şi culminând cu praznicul Rusaliilor, ciclul sărbătoresc al sărbătorilor pascale ne oferă imaginea vieţii nesfârşite, în veşnicie, umplute de harul lui Dumnezeu.

Perioada postpascală, simbol al veşniciei

Învierea arată că Dumnezeul nostru este singurul Care are putere asupra vieţii şi a morţii. Nimic din cele ale lumii acesteia nu-L poate înrobi, fiind de altfel singurul Care a biruit moartea prin propria putere. Hristos a înviat neputând fi stăpânit de moarte, făcând lămurită tuturor lucrarea minunată a lui Dumnezeu. Hristos redă firii omeneşti perspectiva reală a vieţii veşnice. Hristos Îşi lucrează Învierea prin puterea Sa nemărginită, întemeiată pe dumnezeirea cea comună cu Tatăl şi cu Duhul.

Înălţarea este roadă a Învierii, proiectată asupra întregii firi omeneşti. Hristos aşază frământătura din care suntem plămădiţi pe acelasi tron cu Tatăl. El devine astfel început şi temelie a învierii fiecărui om. Întru Hristos, toţi vor primi viaţă: şi cei drepţi, şi cei păcătoşi. Fiecare însă va fi aşezat în rândul cetei sale, Hristos împărăţind "până ce va pune pe vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale". Sfântul Grigorie Palama insistă asupra faptului că vrăjmaşul care va fi supus este moartea, care va fi nimicită la învierea cea de obşte, la ultimul sunet de trâmbiţă.

Toată această perioadă postpascală este marcată de un simbolism profund. Sfântul Grigorie Palama spune că aceste cincizeci de zile preînchipuie viaţa şi fericirea sfinţilor în veşnicie. Este o sărbătoare continuă, care are deja imprimată bucuria nemuririi şi împlinirii veşnice. Învierea oferă timpului o altă dimensiune: este pregustarea marelui dar aşteptat în viaţa veşnică şi manifestat atunci prin "vieţuirea cea dincolo de orice suferinţă şi întristare sau suspin. Veselie şi sărbătoare se află în ea, dumnezeiască bucurie necurmată şi neschimbătoare". Învierea lui Hristos deschide perspectiva vieţii celei adevărate, singura capabilă să-l împlinească pe om şi să-i dăruiască întru totul bucuria fără de sfârşit: "Căci acolo se află sălaşul celor ce se bucură cu adevărat".

Postul Mare - lupta pentru dobândirea harului lui Dumnezeu

Perioada pascală este precedată de o altă perioadă cu încărcătură simbolică deosebită. Dacă cele cincizeci de zile de după Paşti sunt prefigurare a vieţii celei veşnice, cele cincizeci de zile care sunt înainte de sărbătoarea Învierii reprezintă, simbolic, luptele pe care le dau creştinii în viaţa aceasta, în vederea mântuirii şi îndumnezeirii: "Pentru că prin aceste cincizeci de zile se arată viaţa celor mântuiţi în veacul acesta, care nu este altceva decât pocăinţă şi viaţă de Dumnezeu iubitoare. Iar prin ceea ce urmează la capătul acestor zile, pe care l-am ajuns de acum, se arată odihna şi desfătarea pe care le vor primi cei ce trăiesc aici pentru Dumnezeu, ostenindu-se din răsputeri".

Toată lupta creştinilor are drept scop gustarea harului adus de pogorârea Duhului Sfânt. Lumina zilei desăvârşite, neînserate, poate fi gustată tocmai prin asumarea acestor lupte. Învierea neamului omenesc ne apare astfel ca o realitate deschisă tuturor, accesibilă oricui îi conştientizează importanţa. Putem pătrunde astfel înţelesul universalităţii căii către îndumnezeire. Spune Sfântul Grigorie Palama: "Domnul, înainte de pătimirea şi de Învierea Sa, a vestit Evanghelia împărăţiei, arătând ucenicilor că nu numai dintre iudei se va face alegerea celor vrednici de credinţă şi de moştenirea cea veşnică făgăduită de El, ci alegerea se va face şi dintre neamurile păgâne".

Necazurile şi moartea - trepte către Împărăţia cea veşnică

Înţelegerea bucuriei Învierii poate veni aşadar doar ca urmare a asumării vieţii în Hristos. Într-o altă omilie, Sfântul Grigorie creionează sugestiv rolul acestei asumări: fără Cruce nu există Înviere, şi ambele, doar împreună, Cruce si înviere, oferă perioadelor pre şi postpascale adevăratul înţeles: "Prin urmare, credinciosul trebuie să se bucure în nădejde şi chiar dacă viaţa aceasta va avea un sfârşit, să se bucure de ea cu înţelepciune, aşteptând cu credinţă fericirea pe care viaţa viitoare o va avea fără sfârşit; iar cu înţelegerea credinţei trebuie să suporte cu răbdare mizeria la care a fost osândită după dreptate viaţa aceasta, iar prin răbdare să se împotrivească, dacă e nevoie, până la sânge păcatului, începătorului şi colaboratorului păcatului şi celor rânduiţi de acesta, fiindcă afară de păcat nimic din cele din această viaţă nu e cu adevărat rău, chiar dacă aduce cu sine lucruri rele, nici măcar moartea însăşi. De aceea, un cor întreg de cuvioşi şi-au provocat ei înşişi lucruri rele trupului, iar martirii au făcut slăvită şi moartea violentă adusă asupra lor de alţii, şi care aduce viaţa, slava şi împărăţia veşnică şi cerească, folosindu-se de ea frumos şi în chip plăcut lui Dumnezeu. Căci de aceea, chiar şi după desfiinţarea morţii prin Învierea Lui, a lăsat-o să rămână în vigoare pentru ai Săi, şi împreună cu ea, şi celelalte lucruri rele din lumea aceasta, pentru ca luptându-se prin ele pentru adevărul în viaţă şi dogme, omul lui Hristos să se pregătească prin Noul Testament pentru acel veac nou viitor şi neîmbătrânitor. Prin urmare, aceste lucruri rele sunt de folos celor ce le rabdă cu credinţă spre îndreptarea greşelilor, spre exerciţiu, spre încercare, spre înţelegerea nenorocirii acestei vieti, spre îndemn de a căuta stăruitor acea înfiere şi răscumpărare înveşnicitoare, viaţa cu adevărat nouă şi fericirea".



Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 21 mai 2011 • Vizualizări: 1215