Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Descoperirea treptată a tainelor dumnezeieşti
Faptul că adesea Hristos le vorbeşte unora dintre ascultătorii săi în pilde, iar altora lămurit reprezintă pentru predicatorul din toate timpurile un îndemn de discernere a voinţei şi calităţii duhovniceşti a auditoriului.
Vorbirea în pilde înseamnă respectul pe care propovăduitorul trebuie să îl aibă în faţa libertăţii de alegere a celui care ascultă: "Dacă ar avea cineva îndrăzneală să-i zică Lui: Dar ce este aceasta, o, Stăpâne, Tu, Care singur eşti lumina tuturor celor care zac în întunericul necunoştinţei, lumina care luminează pe tot omul ce vine în lume, acum îi luminezi numai pe cei care sunt aleşi drept ucenici ai tăi, iar celorlalţi le vorbeşti acoperit, ca să nu priceapă şi să nu fie luminaţi? Da, zice, fiindcă a voit să zidească în această lume numai pe om, o fiinţă cu voie liberă, dar a venit în lume nu ca să nimicească, distrugând, ci ca să mântuiască făptura mâinilor Sale". Parafrazând cuvintele Mântuitorului, Sfântul Grigorie Palama insistă asupra libertăţii pe care Dumnezeu o respectă omului. Vorbirea în pilde îi protejează pe cei mai puţin doritori de împărtăşirea de harul dumnezeiesc de un contact abrupt cu învăţătura dumnezeiască. Hristos nu aduce sentinţe definitive aplicabile celor cu o anumită reticenţă iniţială la cuvântul Său, ci pune în prim-plan Revelaţia şi timpul împlinirii poruncilor - "vara împlinirii şi rodirii cuvântului", tocmai pentru a oferi tuturor, la nivelul real de percepţie, hrana cea mai potrivită: "pentru aceasta, nu voi atrage la Mine pe nimeni cu forţa, ci socotesc că este drept ca numai pe cei vrednici, care voiesc din liberă alegere să fie luminaţi, şi pe cei care însetează şi caută să şi lucreze cu fapta cunoştinţa cea mântuitoare".

Asumarea cuvântului prin credinţă şi asceză

Predica palamită capătă sensul cel mai potrivit în ansamblul întregii teologii a Sfântului Grigorie. Nu putem disocia teologia sa de expunerea acestei teologii într-o manieră pastorală. În acest sens, Sfântul Grigorie accentuează foarte mult faptul că învăţătura lui Dumnezeu poate fi accesibilă tuturor, dar este intransigent atunci când este vorba de modalitatea în care primitorii învăţăturii o aplică. Darul Duhului este pentru toţi, însă nivelele de acceptare sunt diferite, de aceea, Sfântul Grigorie Palama este foarte atent atunci când le subliniază. Capacitatea de acceptare şi de punere în lucrare a Revelaţiei nu este potenţată, aşa cum am văzut în nenumărate rânduri, de achiziţii intelectuale sau de abilităţi retorico-filosofice, ci de primirea şi asumarea cuvântului prin credinţă şi asceză. În Omilia a 26-a, Sfântul Grigorie ne oferă încă o explicaţie în acest sens: "Dacă astfel, cuvântul învăţăturii Duhului îşi are raţiunea în chipul seminţei, urmează că vara coacerii acestei seminţe se tâlcuieşte cu desăvârşire prin credinţă, ceea ce Mântuitorul iarăşi arată lămurit despre mulţimea oamenilor care vor veni la credinţa întru El, zicând ucenicilor Săi: "Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roadă spre viaţa veşnică" (Ioan 4, 35-36). Căci după cum sub căldura soarelui sensibil spicele de grâu se usucă şi sunt pregătite pentru seceriş şi pentru adunat când nu mai au nici o umezeală, la fel şi soarele dreptăţii, venind în trup pe pământ, a făcut prin puterea Lui ca sufletele oamenilor să se albească şi să se curăţească, schimbându-le gândirea pervertită dintr-o viaţă împătimită, plină de căderi, şi întorcându-le din calea pierzaniei, pregătindu-le astfel pentru secerişul duhovnicesc, ca să fie tăiate mai desăvârşit de la faptele necinstirii de Dumnezeu şi ale necredinţei şi să fie adunate prin credinţa cea adevărată la viaţa veşnică".

Lucrare vie a poruncilor

Vara cea plină de lucrare duhovnicească devine perioada celor mai mari transformări din viaţa omului care se deschide cuvântului propovăduirii. Cel ce se deschide cuvântului harului devine din ce în ce mai capabil să lucreze sămânţa pe care a primit-o prin propovăduire: "Dacă fiecare dintre noi, fraţilor, ar părăsi grijile care îl ţin legat de cele de jos şi-i pricinuiesc multe suferinţe şi osteneli pentru acestea, şi şi-ar pleca urechile şi s-ar supune învăţăturii Duhului Sfânt, cu întâietate ar fi lăudat de către Domnul, Care nu încuviinţează grija de multe a Martei, cu toate că osteneala acesteia era pentru El. Maria însă, spune Evanghelia, stând aşezată lângă El şi ascultând cuvântul învăţăturii Lui, s-a învrednicit de partea cea bună". Sfântul Grigorie Palama îndeamnă mereu la o lucrare vie a poruncilor şi la o asimilare a Revelaţiei plină de conştiinţa relaţiei vii şi personale cu Dumnezeu: "Chiar cunoaşterea lui Dumnezeu, Cel Care a zidit toate acestea, nu poate fi utilă, dacă este singură: "Ce folos putem avea noi din (cunoaşterea) dogmelor, dacă nu ducem o viaţă plăcută (lui Dumnezeu), viaţa pe care Domnul a sădit-o pe pământ când a venit?". Ioan, Teologul cel cu Gura de Aur, spune aceasta. Mai mult, nu numai că nu este nici un folos în această înţelepciune, dar ea cauzează şi mare vătămare; şi cei despre care mi-ai spus că ţi-au ţinut aceste discursuri pe care mi le-ai prezentat sunt şi ei de asemenea vătămaţi. Ce spune de fapt "cel care nu a venit întru înţelepciunea cuvântului, ca să nu rămână deşartă/ zadarnică taina Crucii" (I Cor. 1, 17, 2, 1), "cel care nu vorbeşte cu cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti" (I Cor. 2, 4), "cel care nu ştie altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit" (I Cor. 2, 2). Ce scrie acesta corintenilor? "Cunoştinţa semeţeşte". Vezi? Culmea răului, nelegiuirea cea mai proprie diavolului, orgoliul, se naşte din cunoaştere. Cum este aşadar posibil ca orice patimă să provină din ignoranţă? Cunoaşterea curăţeşte sufletul? Pavel zice: "Cunoaşterea semeţeşte, iar iubirea zideşte". Vezi că există o cunoaştere care este lipsită de dragoste şi care nu curăţeşte deloc sufletul, ci îl ucide; căci dragostea este capul, rădăcina şi "trupul" a toată virtutea. De ce cunoaşterea care nu zideşte nimic bun (căci a zidi este propriu dragostei), de ce această cunoaştere ne-ar permite să fim după chipul Celui Care este binele? Şi totuşi, acest aspect al cunoaşterii despre care apostolul zice că "semeţeşte", aparţine domeniului credinţei şi nu domeniului firii (create). Iar dacă această cunoaştere "semeţeşte", cu atât mai mult va umple de mândrie cunoaşterea despre care vorbim. Căci este naturală şi e proprie "omului cel vechi"".

Vezi că există o cunoaştere care este lipsită de dragoste şi care nu curăţeşte deloc sufletul, ci îl ucide; căci dragostea este capul, rădăcina şi "trupul" a toată virtutea. De ce cunoaşterea care nu zideşte nimic bun (căci a zidi este propriu dragostei), de ce această cunoaştere ne-ar permite să fim după chipul Celui Care este binele? Şi totuşi, acest aspect al cunoaşterii despre care apostolul zice că "semeţeşte" aparţine domeniului credinţei şi nu domeniului firii (create)."


Text disponibil sub licența
Atribuire-Necomercial

Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 14 decembrie 2010 • Vizualizări: 1017