Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Crezul
Din volumul „Poezia în cătuşe”
Puneţi-mi lanţuri şi cătuşe
să sune scrâşnetul hain
şi mii de lacăte la uşe,
eu cum am fost, aşa rămân.

Surpaţi asupra-mi munţi şi ape,
puteţi chiar să mă spânzuraţi.
Cu grele, negre târnăcoape,
credinţa nu mi-o sfărâmaţi.

Târâţi-mă, de vreţi, sub şanţuri
şi îngropaţi-mi trupul stins.
Eu simt ca Făt-Frumos, din lanţuri
puteri adânci de neînvins.

Puteţi să năpustiţi tot iadul
ca să mă frângă până-n miez.
Eu stau în viscole ca bradul
şi tare, tare ca un crez.


Text disponibil sub licența
Atribuire-Necomercial

Articol postat de: Alin-Vasile Câmpean • Data: 30 aprilie 2010 • Vizualizări: 1463