Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Sfântul Ioan Botezătorul, o existenţă misterioasă
Timpurile sunt schimbate. Marile noastre oraşe suprapopulate sunt acelea care devin înspăimântătorul deşert al singurătăţii în care Hristos şi satan continuă dialogul lor răscolitor, şi tocmai aici predica Sfântului Ioan trebuie să răsune cu putere, mai mult ca oricând.
Totul e straniu în destinul Premergătorului. Domnul îi aduce înaintea mulţimii o mărturie plină de mister: el este „mai mult decât un profet” (Matei 11,19). Un profet dezvăluie planurile secrete ale lui Dumnezeu, transmite oamenilor cuvântul Său. Sfântul Ioan este un martor care adevereşte venirea luând parte la ea, „este mai mult decât un profet” căci mărturia lui este una din condiţiile umane ale misiunii lui Hristos: „aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3,15).

Înainte de naşterea sa, înainte chiar de conceperea sa, numele său a fost deja rostit de îngerul Buneivestiri lui Zaharia – el semnifică „Iahve dă dar” – şi „încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt” (Luca 1,15). Ceea ce se găseşte în plină maturitate din toată viaţa în Dumnezeu i-a fost dat lui Ioan de la venirea sa în lume, şi lumea a fost uimită de aceasta: „Mulţi se vor bucura de naşterea lui”. Destinul său e prevăzut în Sfatul etern. Cu ocazia Vizitei Fecioarei Maria la Elisabeta, mama sa, „Pruncul a săltat în pântecele ei”; deja el este profet şi „prieten al Mirelui” (Ioan 3,29); Înger al Întrupării, el transcende limitele timpului. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul anunţă naşterea Celuilalt. Liturghia îl numeşte „stea strălucitoarea a soarelui, stella matutina” a cărei apariţie precede aurora. „Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul”, la fel ca celălalt Copil. Liniile celor două destine se vor încrucişa.

Şi a fost în pustiu până în ziua arătării lui către Israel” (Luca 1,80). Cuvântul lui Dumnezeu a fost adresat lui Ioan, în pustiu. Şederea în locuri de temut precedă pe cea a Domnului care şi El „a fost dus de Duhul în pustie”. În pustie îşi începe Ioan predica, botează pe ucenicii săi şi „glasul său strigă în pustie”. „Avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă şi cingătoare de piele împrejurul coapselor; hrana sa era lăcuste şi miere sălbatecă” (Matei 3,4).

Sfântul Ioan „pregăteşte calea”, mai mult, el şi Fecioara sunt această cale, ei sunt scara lui Iacob (Facerea 28,12) pe care Cuvântul se desfăşoară şi se agaţă pentru a părăsi „Piscul Tăcerii” şi a coborî pe pământ. O trăsătură caracteristică a Evangheliei a patra este absenţa oricărei descrieri istorice din ea; ea începe astfel: „Fost-a un om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan” (Ioan 1,6). Arhetipul a absorbit durata istorică, el a arătat în mic sensul unic al multelor pregătiri mesianice, şi îl exprimă în realitatea sa de Martor. „Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11,11). Cuvântul Domnului totuşi este antitetic. Lui „cel mai mare” corespunde uimitorul „Cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el”. Sfântul Ioan Gură de Aur dă o explicaţie alegorică devenită clasică: „cel mai mic aci, este Hristos, Robul pe pământ”. Dar tot ce atinge pe Sfântul Ioan este aşa de voalat, aşa de misterios, el aparţine aşa de puţin lui însuşi încât acest ansamblu sugerează, o interpretare conformă cu paradoxul său viu. Sfântul Ioan este totodată cel mai mic şi cel mai mare, el e cel mai mare pentru că e cel mai mic.

Cu privire la Ioan, Domnul rosteşte un cuvânt dintre cele mai decisive pentru vocaţia oricărui om: „Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum Împărăţia Cerurilor se ia prin stăruinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Matei 11,12); în pofida tuturor obstacolelor, puterea Împărăţiei se afirmă în lume străbătând violenţa violenţilor; bărbăţia Martorului credincios sfinţeşte Numele lui Dumnezeu prin sângele martiriului său. Ioan Botezătorul este violent în violenţa lui Hristos. Violenţa lui Ioan este violenţa celui care este blând şi smerit cu inima.

Dar timpurile sunt schimbate. Marile noastre oraşe suprapopulate sunt acelea care devin înspăimântătorul deşert al singurătăţii în care Hristos şi satan continuă dialogul lor răscolitor, şi tocmai aici predica Sfântului Ioan trebuie să răsune cu putere, mai mult ca oricând.

Cu ocazia sărbătorii Sfântului Ioan, Biserica cântă martiriul său şi precizează semnificaţia sa pentru toţi: „Nebunul Irod taie capul … dar Hristos face din tine cap al Bisericii”. Pentru aceasta rugăciunea adresată Sfântului Ioan îl numeşte „prooroc, înaintemergător, preot, taumaturg, înger”, constelaţia tuturor vocaţiilor, integrate în unicul necesar al Împărăţiei. Martorul Nunţii Mielului, „Prietenul Mirelui” ne iniţiază în bucuria sa, bucuria oricărui suflet care nu-şi mai aparţine sie însuşi. Bucuria străluceşte foarte exact chiar în clipa în care fiecare dintre noi poate spune „în duh şi în putere” de Sfânt Ioan: „Eu trebuie să mă micşorez şi El să crească” (Ioan 3,30).


Text disponibil sub licența
Atribuire-Necomercial

Articol postat de: Alin-Vasile Câmpean • Data: 7 aprilie 2010 • Vizualizări: 853