Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Din obiceiurile şi legendele românilor: Mărţişorul, "funia timpului"
Chiar dacă afară e încă iarnă, calendaristic, de astăzi este primăvară. Şi nu putem vorbi de primăvară fără a ne aminti, an de an, de Mărţişor, cel care face parte din suita celor mai vechi tradiţii ale românilor
Puţine sunt acele obiceiuri ce vin din calendarul popular care s-au păstrat, cu foarte mici modificări, până în zilele noastre, aducând cu sine, din veacurile ce au trecut, o simbolistică cu o încărcătură aparte. Printre aceste tradiţii puternice, nealterate, se numără şi mărţişorul, un simbol ce marchează şi acum, ca şi în vechime, trecerea de la iarnă la primăvară, dar şi o sărbătoare ce făcea parte dintr-o suită întreagă de astfel de momente, ce începeau pe 24 februarie, de ziua Dragobetelui, şi se încheiau pe 9 martie sau pe 12 martie, după ce baba Dochia îşi termina de scuturat cojoacele. Să purcedem, aşadar, pe un drum imaginar, în lumea satului de odinioară, ca să descoperim de unde vine acest obicei încă atât de iubit de români. Cercetând originile mărţişorului, etnografii au găsit urme ale acestuia chiar la romani, care, se pare, instituiseră în prag de primăvară o sărbătoare numită Matronalia, prilej pentru bărbaţi să ofere cadouri femeilor.

Legenda românească a mărţişorului, aşa cum îl ştim noi astăzi, e însă una plină de farmec şi savoare şi e atât de actuală, încât n-ai cum să-i găseşti vreo urmă de neadevăr. Ascultând-o, te şi imaginezi pe cuptorul bunicii, în dimineaţa zilei lui Mărţişor, când aceasta te trezea să-ţi lege la mână şnurul împletit alb-roşu, ca să fii sănătos şi vioi tot anul.

Abia pe 9 martie, după ce baba Dochia îşi va fi scuturat toate cojoacele, bunica te lua în grădină şi te ajuta să legi şnurul de la mână de creanga zarzărului, pomul care urma să înflorească primul. Şi dacă pomul acesta înflorea frumos şi avea rod bogat, şi anul tău avea să fie unul bun, cu sănătate şi belşug. În felul acesta, zarzărul devenea cel mai bun prieten, cel pe care îl inspectai cu atenţie în fiecare zi, după ce te întorceai de la şcoală, să vezi dacă nu cumva "pomul tău" a păţit ceva.

"Mărţişoarele erau făcute din lână albă sau neagră (simbolizând lumina şi întunericul, frigul şi căldura), împletit într-o mică funie, care însemna funia timpului. Aceste prime mărţişoare se dădeau de către mame copiilor. Înainte de a răsări soarele, se sculau mamele şi pregăteau în taină mărţişoarele acestea modeste, pe care le legau la mânuţa copilului, urându-i sănătate. Mai târziu, tot din lână, s-au împletit mărţişoare în alb şi roşu. Albul semnifica puritatea, iar roşul, culoarea sângelui, semnifica vitalitatea, viaţa. Cu timpul, a apărut şi obiceiul ca la acest şnur să se prindă şi un mic medalion, în special de argint. Aceste mărţişoare se purtau legate la mână fie până la sosirea primelor berze, fie până la înflorirea pomilor, primăvara, când era obiceiul ca mărţişorul să se ia de la mână şi să se ducă la un pom, să se prindă în ramurile lui şi apoi se observa cu foarte mare atenţie ce se întâmpla cu pomul. Exista o credinţă adânc înrădăcinată că între pomul care primea mărţişorul şi cel care i-l dăruia se crea o relaţie specială. Dacă pomul rodea frumos, persoana respectivă avea să fie sănătoasă tot anul", explică etnograful Angela Paveliuc-Olariu.

Despre această "funie a timpului" se spunea că adună laolaltă săptămânile şi lunile în cele două anotimpuri străvechi ale calendarului popular: vara şi iarna.

Mărţişor sau mărţiguş

În unele zone ale ţării, mărţişorul, căruia i se mai spunea şi mărţiguş, se scotea de la mână pe 9 martie, de Sărbătoarea celor 40 de Mucenici. Obiceiul de a lega aţa de mărţişor la mână a coexistat, cine ştie câtă vreme, cu legatul şnurului la gât sau cu atârnarea lui la reverul hainei. Astăzi, s-a împământenit obiceiul de a-l agăţa la rever, deşi bunicile mai leagă şi azi la mâna nepoţeilor şnurul aducător de primăvară.

Chiar dacă în ultimii ani a căpătat un accentuat caracter comercial, Mărţişorul rămâne una dintre sărbătorile populare româneşti autentice. "Toate acele ornamente ce se adaugă şnurului împletit ţin de zona urâtului, şi nu de tradiţie, de valoarea mărţişorului, şi nu înfrumuseţează cu nimic gestul de a oferi un mărţişor. Totuşi, şnurul alb-roşu se păstrează foarte bine şi azi şi aproape că nu ne-am putea imagina începutul de primăvară fără ca el să-l vestească", consideră etnograful Angela Paveliuc-Olariu.

1 martie - zi de hotar

În tradiţia populară, 1 martie marchează şi ziua babei Dochia, personaj foarte bine cunoscut în mitologia românească. La fel de cunoscută în toate zonele ţării este şi credinţa populară că în intervalul cuprins între 1 şi 9 martie baba Dochia, reprezentând iarna ce nu se dă dusă, îşi scutură cojoacele, simbolizând zilele cu ninsori întârziate. După data de 9 martie, oamenii satelor de odinioară considerau că primăvara s-a instalat şi că se pot gândi la semănături.

Nu întâmplător, ziua întâi a lui martie, lună căreia, de altfel, românii îi şi spun Mărţişor, marca şi începutul anului agrar. Şi atunci, ca şi acum, oamenii satelor începeau aratul şi semănatul, îşi curăţau livezile, grădinile şi curţile şi începeau să "umble" la stupi. Tot acum intra, simbolic, şi primul plug în brazdă, pentru ca anul să fie bun şi holdele bogate.

Din pricina mobilităţii calendarului popular, ziua de 1 martie putea să coincidă chiar cu cea a Dragobetelui, o sărbătoare ce nu avea, în trecut, dată fixă.



Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 1 martie 2012 • Vizualizări: 1004