Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Istoria zodiacului
Zodiacul îşi are originea în lumea orientală, unde exista o preocupare străveche în ştiinţa astrologiei. Născute din vechile concepţii caldeene despre observarea constelaţiilor, formele de ghicire zodiacale, cu toată popularitatea pe care o au până astăzi în unele medii, nu pot fi considerate mijloace de valoare recunoscută
Alte scrieri ale aceluiași autor
Preoţii caldeeni, vrăjiţi de măreţia cerului înstelat şi de armonia constelaţiilor, au ajuns să desprindă pe cer zodiile, pe care le considerau ca divinităţi, apoi să stabilească semne zodiacale şi, după îndelungi observaţii, să stabilească influenţa pe care le au aceste zodii asupra pământului şi vieţii omului.

Încă din vremea Babilonului era un întreg sistem de determinism astral. În săpăturile efectuate pe ruinele vechii cetăţi Ninive, s-au găsit o serie de tăbliţe cuneiforme, scrise din porunca regelui Sargon I, cu preziceri astrologice, ca de pildă: "Când Constelaţia Ursei se întoarce, nenorocire peste întreaga ţară".

Din Caldeea, astrologia a trecut într-o direcţie în Egipt, unde s-a aplicat pe fondul autohton, şi în alta, spre Grecia antică, pe căile de comunicaţii ale lui Alexandru cel Mare. De asemenea, mai târziu, când Roma a ajuns o putere imperială, influenţele orientale au adus astrologia caldeeană şi în "cetatea eternă". Ammianus Marcellinus (în sec. IV) mărturiseşte că, pe timpul său, mulţi romani nu mai credeau în zei, ci în constelaţii.

În ţinuturile noastre, după unii cercetători, astrologia pare să fi pătruns de timpuriu prin elementele militare ale colonizaţiei romane în Illyricum şi prin negustorii sirieni din porturile pontice; după alţii ea a existat cu mult înainte, la geto-daci. Urme sigure despre zodiac au fost descoperite pe un medalion de ceramică la Romula, dedicat cultului solar de origine siriană. S-au păstrat bine semnele pentru zodiile Fecioarei, Leului şi Racului, care încadrează pe zeul Sol (Sol invictus).

Lupta împotriva astrologiei

Cu toate elementele superstiţioase, aceste urme din credinţele religioase astrale au prins rădăcini atât de adânci în primele veacuri creştine în Imperiul Roman şi apoi în Bizanţ, încât împăraţii au luat atitudine fermă împotriva lor. În anul 357, Constantin cel Mare interzice, printr-un edict, consultarea astrologiei: "Nimeni să nu cerceteze ... astrologia ... pe caldeeni, pe magi şi pe ceilalţi pe care ... vulgul îi numeşte păgubitori, nici ei să nu urzească ceva în această privinţă. Veşnic divagata curiozitate a tuturor să înceteze". Împăratul Honorius a dat un edict, poruncind chiar izgonirea astrologilor din Roma şi distrugerea acestui fel de cărţi: "De mathematicis urbe Roma et invitatibus omnibus pellendis et conicibus eorum cremendis" ("Despre măsurile de a-i izgoni din Roma pe astrologi şi pe toţi nechemaţii de acest fel şi de a le arde manuscrisele").

În lupta împotriva astrologiei, iniţiată de împăraţii creştini, s-au implicat şi Părinţii Bisericii. În secolul al IV-lea, Sfântul Ioan Gură de Aur, într-o omilie intitulată "Pentru mincinoşii prooroci şi cei fără Dumnezeu eretici", spune: "Că ce creştini sunt aceia care păzesc basme jidoveşti şi elineşti şi ursitorile şi vrăjile şi astrologiele şi fărmăcătoriele, şi advarele şi obriciri de zile, şi de luni şi de ani, şi trepetnice şi cuviruri şi glasuri de păsări şi ceia ce aprind lumini la fântâni şi să scaldă, şi ceia ce păzesc întâmpinările..." În aceeaşi epocă, la sudul Dunării, şi Niceta de Remesiana a alcătuit pentru tinerii care doreau să îmbrăţişeze creştinismul o carte îndreptată împotriva horoscopului individual ("Liber adversus genethlialogiam").

Această atitudine împotriva tuturor formelor de ghicire în Zodiac, iniţiată începând încă din secolul al IV-lea de Biserică şi conducerea politică, a contribuit ca în indicele de cărţi oprite de a fi citite de către credincioşi să fie trecute, alături de legendele apocrife, şi cărţile astrologice. Astfel, într-un indice păstrat în Biblioteca Academiei Române, intitulat "Cărţile ereticeşti carele nu se cade a le citi credincioşii direptu", sunt date şi "Astrologul", "Gromovnicul", "Fulgeralnicul", "Socotitorul de vise". Din listele de cărţi proscrise, dispoziţiile de a fi oprite cărţile acestea au trecut în Pravilele de legi bisericeşti. În "Cele şapte taine", a lui Eustatie biv logofăt, tipărită de Mitropolitul Varlaam, cu cheltuiala domnului Vasile Lupu, în 1644, se dă hotărârea Sinodului de la Anghira (Ancira), contra celor ce "caută în stele" sau "facu alte meşteşuguri să cunoască mişcarea lucrurilor neştiute". "Aşijderea ceia ce-şi socotesc ziua întru care s-au născutu şi zicu c-au fostu bună sau rea şi aceştia să aibă canon 5 ai".

Semnele zodiacale şi arta bisericească

Cărţile populare introduse la noi, începând din secolul al XVI-lea, venind de la bizantini şi slavi, au circulat în popor şi s-au răspândit chiar în mediul bisericesc. Unele au fost copiate de dieci şi călugări, întrunite din sec. al XVIII-lea în manuscrise comune, sub numele de "Calendariu", cunoscut până în zilele noastre, precum "Calendar pe 100 de ani", apoi pe 112 şi 140 de ani, şi s-au tipărit în secolul al XIX-lea în teascurile Mitropoliei din Iaşi.

Cărţile de astrologie sunt după conţinutul lor de trei feluri: "Rojdanicul" (nume slav) care se ocupă de prevestirea viitorului omului după luna (sau timpul) în care s-a născut, "Zodiacul" care face prezicerile după zodia în care s-a născut cineva, şi "Gromovnicul", care dezvăluie prefacerile ce se vor săvârşi pe pământ şi în soarta omenirii după zodia în care cade tunetul.

Credinţa în prevestirile acestor "calendare" a fost deosebit de puternică la noi, ţinând spiritul religios din unele comunităţi, mai ales în popor, şi în general în mediul puţin cultivat, într-un fel de încredere totală în ceea ce se considera ca o descoperire a lui Dumnezeu în prevestirile făcute. Din mediul popular sau călugăresc, în mod neoficial, imaginile zodiacului au pătruns în arta bisericească. În pictura mănăstirilor bucovinene, Voroneţ, Moldoviţa, Humor şi Suceviţa, apar semnele zodiacale, zugrăvite la exterior, în partea de vest, deasupra scenei "Judecăţii de apoi", probabil ca un simbol al sfârşitului timpului sau sfârşitul veacurilor, când are loc judecata.

Originea lor orientală este demonstrată şi de faptul că toate aceste semne devin în imagistica arhaică elemente acvatice, probabil ca un ecou al concepţiei naşterii lumii din apă, întâlnită în cosmogoniile asiatice.

În consecinţă, născute din vechile concepţii caldeene despre observarea constelaţiilor, formele de ghicire zodiacale, cu toată popularitatea pe care o au până astăzi în unele medii, nu pot fi considerate mijloace de valoare recunoscută. Ele cultivă ideea despre determinismul astral asupra lumii şi vieţii omului prin relaţiile fenomenelor empirice care, mitologizate, au deschis calea unui întreg sistem de speculaţii mantice (de ghicire), devenit o formă de pseudoştiinţă.



Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 15 martie 2011 • Vizualizări: 1573