Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Teologia între fundamentalismul religios şi cel al modernităţii
Comentariu asupra fundamentalismului înțeles ca frână a receptării mesajului Bisericii în contemporaneitate
După cum este cunoscut, ca atitudine, mentalitate şi raportare la istorie şi progres, alteori ca tentaţie a refugiului în trecut şi negare într-un fel a prezentului şi viitorului, fundamentalismul, acolo unde este prezent, afectează serios Biserica şi mesajul ei, în vreme ce receptarea întârziată a modernităţii reprezintă probabil cea mai mare provocare pentru unii teologi şi credincioşi în contemporaneitate.

Un corespondent al fundamentalismului religios îl constituie un fel de "fundamentalism" al modernităţii, alimentat de existenţa celui dintâi şi pe care îl justifică prin poziţiile sale de multe ori extreme. Acest "fundamentalism" secular, laicist se caracterizează printr-o interpretare unilaterală şi deterministă, exclusiv seculară, atât a societăţii, cât şi a persoanei, precum şi prin încercarea de a omogeniza oamenii în funcţie de modelul "secular", împotriva voinţei lor (Nikos Kotzias, "Violence, Religion and Globalization", în: E. Clapsis (ed.), Violence and Christian Spirituality, Geneva-Brookline, 2007, pp. 31-32).

Un atare "fundamentalism" al modernităţii are tendinţa permanentă de a interpreta lucrurile în termeni univoci, în alb sau negru, considerând, chiar şi astăzi, că între religie (care ar reprezenta în continuare doar fanatismul, înapoierea şi obscurantismul), pe de o parte, şi societatea sau ideile moderne (reprezentând exclusiv libertatea, inovaţia şi progresul), pe de altă parte, ar exista o ruptură fundamentală şi definitivă. Fundamentaliştii modernişti interpretează teologia şi Biserica în sensul unui spaţiu conservator şi monolitic, iar modernitatea sau secularul drept apogeul democraţiei, libertăţii şi drepturilor omului. O asemenea viziune ignoră faptul confirmat de experienţă că în ambele direcţii, respectiv cea a religiosului şi cea a secularului, există tot felul de curente, de multe ori antagonice, la fel de bine cum există şi persoane cu păreri, sensibilităţi şi percepţii dintre cele mai diferite cu privire la probleme care ţin, de pildă, de dialog, de coexistenţa cu celălalt, de justiţia socială etc.

Într-o carte recentă a sa (Jürgen Habermas, Zwischen Naturalismus und Religion. Philosophische Aufsätze, Frankfurt a. M., 2005), filosoful german Jürgen Habermas subliniază că, foarte probabil, iluminismul european şi secularizarea în consecinţă a societăţilor din Europa nu trebuie socotite neapărat ca un exemplu de urmat şi pentru alte popoare şi culturi din afara Europei. Ele reprezintă pur şi simplu calea specială europeană (der Sonderweg) care necesită la rândul ei o anumită corecţie de parcurs (vezi N. Kotzias, "Violence and ...", ibidem, p. 22, nota 14). În aceeaşi carte, Habermas explică de ce religia a supravieţuit în modernitate şi va supravieţui şi în postmodernitate, în pofida previziunilor sumbre făcute de anumiţi intelectuali laicişti. Explicaţia sa se concentrează atât asupra aspectelor negative, cât şi a celor pozitive pe care le presupune fenomenul religios şi apartenenţa la o comunitate religioasă. Dacă cele negative se referă, în principal, la sentimentul exclusiv al apartenenţei la o anume comunitate religioasă, conducând la o divizare şi diferenţiere uneori chiar în cadrul aceleiaşi credinţe sau religii, cele pozitive în schimb se referă la funcţia religiei de a uni societatea şi de a contribui la solidarizarea ei.

Desigur, Biserica nu poate accepta un rol şi un rost care să o reducă la sfera privată şi să o exileze la periferia vieţii publice. De aceea, în unele ţări, între Biserică, între religie, în general, şi instituţiile laice există deseori o tensiune şi o suspiciune latentă, o lipsă de cunoaştere şi înţelegere reciprocă. Oricum, un anume conflict între cele două părţi poate fi evitat, cu o condiţie: să se păstreze rolurile distincte şi să continue dialogul serios şi sincer dintre teologie şi modernitate. De aceea e nevoie atât de o modernitate nonfundamentalistă, reînnoită şi deschisă, cât şi de o deschidere teologică - nu doar comunicaţională - a Bisericii faţă de lumea contemporană şi provocările ei.

O parte importantă a intelectualităţii "progresiste" din Grecia şi nu numai, influenţată de modernitatea fundamentalistă şi de principiul francez al statului secular şi laic, pledează pentru excluderea teologiei din cadrul comunităţii academice. Aceeaşi situaţie e prezentă şi în Germania, fiind denunţată de profesorul Jürgen Moltmann de la Universitatea din Tübingen. El subliniază faptul că "ateii şi fundamentaliştii au creat o alianţă profanatoare", propunându-şi împărţirea disciplinelor facultăţilor de teologie în discipline de ştiinţă religioasă şi altele de ştiinţă bisericească. Ateii doresc să expulzeze teologia din universitate, în vreme ce fundamentaliştii modernişti vor să o supună controlului lor, divizând-o (vezi pe larg Jürgen Moltmann, God for a Secular Society. The Public Relevance of Theology, Minneapolis, 1999).

Şi totuşi, dincolo de agresiunea fundamentalismului modernităţii asupra teologiei şi religiei în general, lucrurile se pot schimba. Chiar în Franţa, exemplu unic în întreaga Europă, unde aplicarea principiului laicităţii a condus la excluderea teologiei din universităţile publice, s-au depus eforturi mari în ultimii douăzeci de ani, tot în mediul intelectual laic, în vederea reintegrării studiilor teologice în comunitatea academică. Un prim exemplu: seria editorială "Théologiques", cu numeroase titluri până în prezent, iniţiată în 1990 de către Presses Universitaires de France (PUF), renumita editură a universităţilor de stat din Paris. Această serie are drept scop reintegrarea problematicii teologice în cadrul dezbaterilor universitare.

De asemenea, de curând a fost elaborat, tot în Franţa, Memorandumul cu privire la predarea religiei în şcolile de stat. Acest document confirmă o dată în plus noua tendinţă care vizează schimbarea de atitudine legată de problema tabuizată a predării religiei în şcolile publice şi a locului teologiei într-o societate secularizată. În acelaşi timp, documentul trasează şi o deplasare atentă a accentului dinspre o neutralitate religioasă ignorantă, conform principiului stupid că sacrul s-ar afla structural în afara şi împotriva preocupărilor moderne, spre o neutralitate religioasă comprehensivă, potrivit căreia omul modern simte nevoia să cerceteze şi să înţeleagă tot ceea ce ţine de fenomenul religios (cf. pe larg M. Estivalèzes, Les religions dans lenseignement laïque, Paris, 2005).



Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 3 iulie 2011 • Vizualizări: 857