Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Familia creştină în România contemporană. Implicaţii comunitare
Comunicare la manifestarea „Ziua familiei în România”, luni, 15 mai 2006, Reşiţa, Sala de şedinţe a Palatului Administrativ
Alte scrieri ale aceluiași autor
Multiplele definiţii care se dau familiei încearcă să evidenţieze o serie de aspecte atât de ordin structural cât şi funcţional: familia este un grup social, o formă de comunitate ale cărei relaţii între membrii săi (relaţii de esenţă natural-biologică, spiritual-afectivă şi moral-juridică) permit continuitatea speciei umane şi evoluţia societăţii. Alături de aceste valenţe ale familiei, din perspectivă creştină, am putea adăuga şi aceea de păstrătoare, transmiţătoare şi îmbogăţitoare a valorilor tradiţionale ale comunităţii.

Familia îşi are originea în căsătorie fiind alcătuită din soţ, soţie şi copiii născuţi din unirea lor sau adoptaţi, cărora i se pot adăuga şi alte rude, pe care îi unesc drepturi şi obligaţii.

Familia costituie un grup înzestrat cu caracteristici proprii, cu anumite obiceiuri, care respectă anumite tradiţii, chiar inconştient, care aplică anumite reguli de educaţie, într-un cuvânt, care creează o atmosferă. Continuitatea acestor tradiţii, inserarea lor în contextul familial propriu şi diseminarea lor în mediul social fac parte din misiunea de azi a familiei.

Familia este un element important, esenţial, al vieţii omeneşti, şi deci parte importantă a misiunii Bisericii Creştine, element care este promovat şi astăzi ca şi în secolele anterioare. De aceea, este important ca noi creştinii, să ne angajăm să redăm efectiv în societate ceea ce considerăm cu adevarat că este propriu familiei. Pe de o parte ştim că familia este numită “biserica domestică” (ecclesia domestica), încă din perioada primară a Bisericii, întrucât ea are un rol activ şi necesar în societatea umană. Pe de altă parte, maternitatea şi paternitatea sunt indisolubil legate de familie, ca expresie reală şi concretă a iubirii inter-familiale care din prea-plinul ei dă viaţă, în cooperare cu Dumnezeu, noilor membri ai familiei ca persoane receptoare şi transmiţătoare ai iubirii. Familia, îşi are aşadar modelul în Sfânta Treime, în modelul iubirii intra-trinitare.

Actualmente suntem martorii “post-moderni” ai năruirii valorilor comunitare tradiţionale; familia, o comunitate de bază a societăţii este şi ea asaltată, la rândul ei, de noile tendinţe demolatoare ale subculturii contemporane. Din nefericire, se uită adesea că stabilitatea, protecţia, mediul creativ, stimulativ şi plin de afectivitate cerut de dezvoltarea armonioasă a unui copil sunt asigurate în mod fundamental de către familia creştină, tradiţională. Pentru familie copiii, urmarea firească a uniunii matrimoniale, sunt continuatorii existenţei părinţilor, existenţă care nu se rezumă doar la continuitatea biologică cât, mai ales, la cea ontologică.

Familia este locul principal şi de neînlocuit de transmitere a valorile umane, mai ales a celor religioase. Pe drept cuvânt se spune – şi un poet român de al nostru îl include într-una din operele sale – se spune aşadar că “primim credinţa odată cu laptele matern”. Psihologii moderni care insistă mult pe formarea umană începând cu naşterea (şi chiar cu perioada intrauterină) în mediul familial, confirmă ceea ce a fost prezent in viaţa Bisericii noastre de a lungul secolelor, adică de a conduce copilul la botez şi de a-i transmite, încă de mic, valorile credinţei. Tradiţia Bisericii nu poate decât să parcurgă acest drum.

Nu este întâmplător faptul că în limba latină “iniţierea” (initio > început) este înrudit semantic cu “calea, itinerariul” (iter, itineris > itinerar); aceasta presupune şi o înrudire de sens: calea, itinerariul (iter, itineris > itinerar) copilului în viaţă are şansele maxime de reuşită doar dacă începutul, iniţierea (initio > început) este corespunzătoare. Biserica oferă de secole atenţie maximă atât familiei cât şi dezvoltării ei într-un cadru moral şi social echilibrat, sănătos. Şi, în cele din urmă dar nu la urmă, chiar în primul rând, binecuvântarea lui Dumnezeu şi sprijinul sacramental şi haric al Bisericii.

Din păcate, astăzi constatăm că familia pierde şi din semnificaţia ei educativă – credinţa şi alte valori umane -, intrucât copiii şi tinerii suportă multe influenţe care vin din afara familiei, nu mai pot fi controlate de familie sau dispar din propria familie.

Azi însă, mai mult ca oricând, comunităţile tradiţionale tind să se dizolve sau să se metamorfozeze în alte forme de “convieţuire”, însă preţul plătit constă în denaturarea generală a însăşi conceptului de familie. Familiile monoparentale sunt din ce în ce mai numeroase, numeroşi tineri preferă o convieţuire neratificată de către stat sau nebinecuvântată de Biserică. Familiile tradiţionale, constituite din părinţi (bărbat şi femeie) şi copii (naturali şi/sau adoptaţi) sunt socotite “demodate” şi, uneori, presiunea societăţii tinde să marginalizeze amplasamentul societal al unor astfel de familii. Antropologia tradiţională este re-scrisă până la a ajunge la pierderea sensului primordial al umanului.

În special viziunea sacramentală a Bisericii asupra familiei vieţii (viaţa ca dar sacru al lui Dumnezeu), şi asupra relaţiilor inter-umane şi inter-familiale aduce un spor semnificativ şi consistent în percepţia contemporană a familiei care suferă de numeroasele deficienţe pe care le-am amintit. Riscul de a reduce familia şi toate aspectele pe care ea le implică la o convenţie pur umană, juridică sau socială este aplanat de adoptarea, din partea societăţii a viziunii creştine pe care Biserica o propune omenirii de secole.

În momentul în care societatea civilă, cea politică în special, ar voi să adauge pe lângă elementul principal al familiei şi alte forme de convieţuire, este util şi necesar să ne rezervăm ceva timp pentru a reflecta asupra situaţiei actuale, pentru a scoate in evidenţă natura specifică de neînlocuit a familiei pentru ca societatea să fie intr-adevăr umană, precum şi pentru a căuta mijloacele de a o reda mai activă în această misiune a ei.

De aceea, considerăm ca fiind binevenită o manifestare ca aceea la care participăm noi astăzi, 15 mai (Ziua internaţională a familiei) pentru a ne permite recâştigarea încrederii nu numai în valorile de neînlocuit ale familiei, care este mediul de formare şi de purificare a umanităţii în care fiecare fiinţă umană doreşte să ajungă la punctul maxim, dar să ne însuşim şi mijloacele care păstrează sau redau familiei rolul său de element necesar în Tradiţia credinţei. Ne bucurăm în mod special că şi în judeţul nostru familia, în forma ei consacrată de Dumnezeu şi de însăşi firea omenească, este sărbătorită de întreaga societate civilă şi politică; bucuria ne este amplificată şi de invitaţia – ce ne onorează – făcută Bisericii, de a reafirma această valoare perenă ale umanităţii: familia. Faptul că reprezentantul Bisericii este alături de dumneavoastră în această zi, concretizează poziţia de reper moral şi tradiţional pe care Biserica Ortodoxă în special, şi cea creştină în general, o are în România anului 2006.


Text disponibil sub licența
Atribuire-Necomercial

Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 22 martie 2010 • Vizualizări: 1286