Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
La moartea principelui Ştirbey
Poezie publicată în anul 1869
Turnurile mişcă-n doliu a lor inimi de aramă
Şi un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini,
Cu cîntarea-i plîngătoare lumea mişcă, lumea cheamă,
Precum mişcă vîntu-n cîntec faţa mării de senin.

Şi cu ochiul plin de lacrimi naţiunea cea română,
Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurînd,
Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină
Şi aude-n cer un tunet şi un gemet pe pămînt...

A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde,
Totul tace, căci durerea este mută ca un gînd,
Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde,
Decît cursu-acelui astru ce se sparge p-un mormînt.

Cine-i acvila ce cade? Cine-i stînca ce se sfarmă?
Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi?
Cine-i tunetul ce moare umplînd lumea de alarmă?...
— Este domnul României: Barbu Dimitrie Ştirbey!...


Text disponibil sub licența
Domeniu Public

Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 31 decembrie 2010 • Vizualizări: 1121