Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Când marea...
Poezie publicată în anul 1869
Când marea turbează de valuri împinsă
Şi-şi scutură coama de spume şi vânt,
Când nori-alung ziua din lumea cea plânsă,
Când tunete cânt;

Atunci printre nouri, prin vânt şi prin unde
O rază de aur se toarce uşor
Şi-n fundul sălbatec al mărei pătrunde
Prin vânt şi prin nor.

Ce caută raza din ceruri venită,
Din galbena steauă ce-aleargă prin cer,
Ce caută-n mare, în noaptea-i cernită
Und-razele pier?

În fundul cel umed al mărei turbate,
În lumea-i noptoasă, în sânu-i de-amar,
Luceşte o steauă în piatră schimbată,
În mărgăritar.

E-amantul a stelei ce palidă trece
Şi-aruncă prin nori a ei rază de nea,
E-amantul căzut dintre stele, ce rece
În mare murea.


Text disponibil sub licența
Domeniu Public

Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 13 ianuarie 2011 • Vizualizări: 1997