Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Phylosophia copilei
Poezie publicată în anul 1867
Glasul plăcerei dulce iubit
Cheamă gândirea pe a mea frunte,
Ce zboară tainic ca şi o luntre
În oceanu-i nemărginit.

Stelele toate angeli îi par,
Angeli cu aripi strălucitoare,
A căror inimi tremurătoare
Candele d-aur nouă mi-apar.

Falnică-i pare legea Creării,
Lumi ce de focuri în lumi înot,
Candeli aprinse lui Zebaot,
Ce ard topirei şi renvierei.

Dar mai puternic, mai nalt, mai dulce
Îi pare legea de a iubi,
Fără ea nu e de a trăi,
Fără ea omul ca stins se duce.

De-aceea nu voi ca eu să fiu
Pală idee-a Dumnezeirei,
Şotă copilă a nesimţirei,
Foc mort ce pare a arde viu.

Ci voi să-mi caut pe-ntinsa lume
O frunte albă să o dezmierd
Şi-n ea gândirea mea să o pierd,
Cum pierde-un čco pribeagul nume.

Să-ncunun capul unui iubit
Cu vise d-aur în rai ţesute,
Până ce ginii necunoscute
Mi-ar rumpe lanţul d-a fi trăit.


Text disponibil sub licența
Atribuire-Distribuire in conditii identice

Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 10 august 2010 • Vizualizări: 1209