Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
O călărire în zori
Poezie publicată pentru prima dată în anul 1866
A nopţii gigantică umbră uşoară,
Purtată de vînt,
Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară
Din aripi bătînd.

Roz-alb-auroră, cu bucle de aur
Sclipinde-n rubin,
Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur
Pe-al florilor sîn;

Răspînde suflarea narciselor albe
Balsamu-i divin,
Şi Chloris din roze îşi pune la salbe
Pe fruntea-i de crin;

Iar rîul suspină de blînda-i durere
Poetic murmur,
Pe-oglinda-i de unde răsfrînge-n tăcere
Fantastic purpur;

Şi pasărea cîntă suspine-imitîndă
Un cîntec de-amor,
Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă
La plînsu-i de dor.

Pe cîmp se văd două fiinţe uşoare
Săltînde pe-un cal,
Pe care le-ncinge de flutură-n boare
Subţire voal;

Ca Eol, ce zboară prin valuri şi ţipă,
Fugarul uşor
Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă
Al negurei flor,

O dalbă fecioară adoarme pe sînul
De-un june frumos,
Astfel cum dormită oftarea, suspinul
În cîntul duios;

Iar talia-i naltă, gingaşă, subţire
Se mlădie-n vînt,
Şi negrele-i bucle ondoală-n zefire,
Sclipesc fluturînd.

I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n brate
În tandre visări;
Pe cînd ca profume pe blînda ei faţă
Plutesc sărutări.

Iar aeru-n munte, în vale vibrează
De tainici oftări;
Căci junele astfel din pieptu-i oftează
În dalbe cîntări:

„Ah! ascultă, mîndruliţă,
Drăguliţă,
Şoapta-mi blîndă de amor,
Să-ţi cînt dulce, dulce tainic,
Cîntul jalnic
Ce-ţi cîntam adeseori.

De-ai fi, dragă, zefir dulce,
Care duce
Cu-al său murmur frunze, flori,
Aş fi frunză, aş fi floare,
Aş zburare
Pe-al tău sîn gemînd de dor;

De-ai fi noapte, -aş fi lumină,
Blîndă, lină,
Te-aş cuprinde c-un suspin
Şi în nunta de iubire,
În unire,
Naşte-am zorii de rubin;

De-aş fi, mîndra, rîuşorul,
Care dorul
Şi-l confie cîmpului,
Ţi-aş spăla c-o sărutare,
Murmurare,
Crinii albi ai sînului!“

Ca Eol, ce zboară prin valurî şi ţipă,
Fugarul uşor
Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă
Al negurei flor;

Vergina îl strînge pe-amantu-i mai tare
La sînu-i de crin,
Şi faţa-şi ascunde l-a lui sărutare
În păr ebenin.

Iar Eco îşi rîde de blîndele plîngeri,
De junii amanţi,
Şi rîul repetă ca cîntul de îngeri
În repede danţ:

„De-aş fi, mîndră, rîuşorul,
Care dorul
Şi-l confie cîmpului,
Ti-aş spăla c-o sărutare,
Murmurare,
Crinii albi ai sînului!“


Text disponibil sub licența
Atribuire-Distribuire in conditii identice

Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 5 aprilie 2010 • Vizualizări: 1625