Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
La Heliade
Poezie publicată în anul 1867
De mi-ar permite-Apolon s-aleg dintre cunune,
Ghirlanda n-aş alege-o de flori plăpînde, june,
Ci falnica cunună a bardului bătrîn;
Eu n-aş alege lira vibrîndă de iubire,
Ci ceea care falnic îmi cîntă de mărire,
Cu focul albei Veste aprinde al meu sîn.

Ghirlanda ce se-nsoară cu silfele uşoare,
Pe fruntea inspirată, pe fruntea-nspirătoare,
De bucle-ncungiurată, blondine, undoind,
Plăcută-i a ghirlandă — sublimă însă este
Cununa cea de laur, ce sîntă se-mpleteşte
Pe fruntea cea umbrită de bucle de argint.

Ca visul e cîntarea ce-o-ntoană Eol dulce,
Cînd silfele vin jalnic prin lilii să se culce,
Să doarmă somn de îngeri pe sînul alb de flori,
Sublim însă e cîntul cînd ţipă şi ia-n goană
Talazurile negre ce turbă, se răstoarnă,
Şi spumegă ca furii şi urlă-ngrozitor.

Astfel îţi e cîntarea, bătrîne Heliade,
Cum curge profeţia unei Ieremiade,
Cum se răzbun-un vifor zburînd din nor in nor.
Ruga-m-aş la Erato să cînt ca Tine, barde,
De nu în viaţa-mi toată, dar cîntecu-mi de moarte
Să fie ca „Blestemu“-Ţi… să-l cînt, apoi să mor.


Text disponibil sub licența
Atribuire-Distribuire in conditii identice

Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 10 august 2010 • Vizualizări: 2179