Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Sfântul Arhidiacon Ştefan, întâiul mucenic (cateheză)
Martiriul Sfântului Ştefan este naşterea acestuia în Hristos, este intrarea în Împărăţia cerurilor după cum naşterea lui Hristos este intrarea lui Dumnezeu în trup.
Introducere

Iubiţi credincioşi, suntem cu toţi tributari unei societăţi şi a unor sisteme sociale. Încă de tineri suntem îndrumaţi să descoperim societatea, să ocupăm un loc în cadrul ei. Familia însăşi rămâne o celulă a societăţii. Întreaga noastră existenţă este înjghebată în tiparul unei comunităţii. Ne naştem în condiţii sociale, care nu depind de noi. Copilărim în oraşe pe care nu le-am ales în mod neapărat noi. Dar vine o vreme când noi înşine putem schimba statutul social pe care îl ocupăm. Mergem la şcoală şi de noi depinde cât de bine suntem văzuţi de cei din jur; de noi depinde locul pe care îl ocupăm. Apoi vine vremea când înfruntăm viaţa lipsiţi de ocrotirea părintească. Şi aici noi suntem cei care ţinem un succes sau un eşec. Până la un timp societatea nu ţine cont de alegerile noastre, dar mai apoi noi suntem cei care putem modela societatea. Trăim un raport echitabil între alegerile pe care le facem şi situaţile care ne aleg pe noi. Şi poate de aceea este extrem de important ca înainte de orice învăţătură să desluşim cum trebuie chivernisită alegerea.

Mai mult ca în societate, în credinţă, alegerilor pe care le facem pot să ne aducă viaţa sau pieirea. În societate ceea ce hotărâm poate afecta viaţa noastră trecătoare, dar în credinţă decisivele noastre pot deveni şi veşnice. Scriptura ne avertizează în acest sens: „ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binele şi răul” (Deuteronom 30, 15). O alegere greşită a făcut pe Adam să cadă din Rai. Iată că în credinţă importanţa alegerii noastre nu afectează doar timpuriul, ci însăşi veşnicia.

Anunţarea temei

Tocmai despre alegerea cea bună dorim să amintim astăzi şi despre modul în care aceasta influenţează viaţa şi istoria. Şi pentru ca să arătăm puterea alegerii vom vorbi despre Sfântul Arhidiacon Ştefan, întâiul mucenic al Bisericii.

Tratarea

Sfântul Arhidiacon Ştefan a fost ales de comunitatea creştină din Ierusalim. Motivul pentru care Ştefan a fost ales este pe de o parte necesitatea unor diaconi în comunitatea acelor timpuri, iar pe de altă parte credinţa de care acesta dădea dovadă (Fapte 6, 1-6). Vedem că în slujba diaconiei Ştefan este ales, dar slujirea pe care o face odată ajuns diacon ţine de o asumare personală. Trebuie să înţelegem întâi de toate ce înseamnă diaconii şi care erau atribuţile lor în comunitatea creştină a primelor veacuri. Diaconii aveau rolul să împartă mâncarea la agapele creştinilor şi să ajute la frângerea pâinii. Dacă ar fi să traducem din limba greacă numirea de diacon cuvântul cel mai potrivit ar fi slujitor. Diaconii erau slujitori ai preoţilor şi ai oamenilor, de aici putem să vedem cât de mare era responsabilitatea lor.
Prin alegerile pe care le face Ştefan devine pildă clerului. Întâiul mucenic este chemat în faţa arhiereului evreu şi este acuzat că vesteşte pe Hristos. Ştefan este acuzat că nu se supune Legii vechi şi că ascultă de Evanghelie. În faţa acuzatorilor săi primul martir al Bisericii noastre răspunde cuvântul Scripturii. Înaintea celor care defăimau Evanghelia Ştefan vesteşte Evanghelia. Şi prin aceste fapte cuvintele Mântuitorului: „Mergând învăţaţi toate neamurile...” (Matei 28, 19) prind contur real. Întâiul martir slujeşte Biserica aşa cum toţi clericii sunt datori să o facă! Ştefan nu minte în faţa arhiereului şi nu ascunde Evanghelia, ci mărturiseşte cât de mare este cuvântul lui Dumnezeu. Ştefan slujeşte Biserica şi atunci când este între cei necredincioşi ei. Şi a rămas pentru aceea obicei în Biserica Ortodoxă ca atunci când la Sfânta Liturghie participă diaconul acesta să rostească Evanghelia.

Sfântul Arhidiacon este deasemnea pildă tuturor credinicioşilor. Ştefan este modelul credinicoşilor pentru că îşi dovedeşte credinţa prin fapte. Întâiul mucenic săvârşeşte ceea ce orice credinios trebuie să facă, Ştefan „creşte cuvântul lui Dumnezeu” (Fapte 6, 7). Anume, aduce slavă lui Dumnezeu prin tot lucrul său. Un credincios înmulţeşte numărul celor ce cred prin faptele sale, nu lasă loc de sminteală şi bucură pe toţi din jurul său cu preţul vieţii sale. Un credinicios simte suferinţele fratelui său ca şi cum ar fi ale sale. Aceasta este iubirea creştină şi de aceasta este plin Ştefan. Scriptura ne spune că: „Ştefan, plin de har şi de purtare, făcea minuni şi semne mari în popor” (Fapte 6. 8). Să înţelegem că arhidiaconul nu făcea minuni pentru sine, ci pentru cei din jurul său. Pentru sine Ştefan era plin de purtare, iar pentru cei în nevoi făcea minuni!

În al treilea rând datorită purtării sale Ştefan devine mărturie vie a răsplătirii pe care o vom primi cu toţi. Mucenicul acesta mărturiseşte ca să cunoaştem toţi: „Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7, 56). Aceasta este răsplata noastră: să stăm la masa Împăratului, să vedem tronul cel de sus. Şi vă întreb este oare bucurie mai desăvărşită pentru creştini? Oare nu spre vederea lui Dumnezeu tindem cu toţii? În viaţă fiind Ştefan gustă din plinătatea unui astfel de moment. Ştefan se întâlneşte cu Dumnezeu şi noi suntem chemaţi la aceiaşi întâlnire. Şi noi suntem aşteptaţi chiar aici pe pământ să ne vedem cu Hristos.

Trebuie să mai ne abatem atenţia asupra unei ultime învăţături ce reiese din viaţa Sfântului. Ştefan este primit de Hristos şi aceasta arată că Sfinţii devin casnici ai lui Dumnezeu. Scriptura foloseşte aici o imagine cu totul deosebită. Atunci când se vorbeşte de tronul ceresc şi de Fiul Omului care stă de-a dreapta lui Dumnezeu, Scriptura spune, de obicei: Iată pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Tatălui! În acest caz se spune însă Fiul Omului stătea de-a dreapta lui Dumnezeu. Acest stătea de-a dreapta ne face să credem că la moartea primului martir Hristos s-a ridicat în picioare pentru al primi pe Ştefan. Iată câtă cinste dă Hristos celor credincioşi! Iată de câtă iubire ne învredniceşte Dumnezeu! Până într-acolo încât cei credincioşi se minunează: „Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7, 56).

Recapitulare şi apreciere

Cât de multă pildă se poate face omul prin alegerile sale, cât de mult ne poate învăţa o viaţă fericită! Ştefan pentru că a mărturisit Evanghelia este mărturisit de Evanghelie şi s-a făcut pe sine pildă clerului. Pentru că şi-a dovedit credinţa a devenit pildă şi nouă credincioşilor. La cine oare vedem cu atâta uşurinţă cum sunt răsplătiţi cei credincioşi? Cine a mărturisit mai smerit că mare este Dumnezeu în iubirea Sa?

Cât de multe ne sunt nouă pildă şi învăţătură din viaţa unui singur Sfânt. Iată ce înseamnă să chivernisim cu dragoste cele în care Dumnezeu ne alege!

Asocierea

Ne aflăm în a treia zi a praznicului Naşterii Domnului. Suntem încă în sânul bucuriei Crăciunului. De puţină vreme am auzit vestirea magilor, acum ne mişcă spre Hristos vestirea întregii comunităţi creştine în Ştefan. Nu fără rost a rânduit Biserica noastră ca sărbătoarea Sfântului Ştefan să fie atât de aproape de preznicul Naşterii. Era firesc ca în apropierea Naşterii lui Hristos, Sfânta noastră Biserică să ne îndemne la naşterea în Hristos.

Martiriul Sfântului Ştefan este naşterea acestuia în Hristos, este intrarea în Împărăţia cerurilor după cum naşterea lui Hristos este intrarea lui Dumnezeu în trup. Hristos a deschis uşile Raiului şi prin Biserică ne cheamă pe toţi în sânul lui Avraam. Astăzi Hristos cel care din iubire s-a întrupat pentru noi, în aceiaşi iubire aşteaptă şi primeşte pe întâiul mucenic al Bisericii noastre. Hristos a devenit om ca noi să devenim dumnezei, după chipul Său. Astăzi este ziua când Ştefan împlineşte chemarea noastră a tuturor. Şi pentru aceea această sărbătoare este a noastră a tuturora.

Generalizare

Iubiţi credincioşi, dacă am participat la slujba Sfântului Ştefan ne aducem cu siguranţă aminte de troparul Mucenicului. Acest tropar reuşeşte să contragă în chip minunat întâlnirea dintre Sfântului cu Hristos şi viaţa întâiului mucenic. Şi spune această cântare a Sfântului: „Cu nevoinţa bună te-ai nevoit, Înâiule Mucenice al lui Hristos şi Apostol şi păgânătatea tiranilor ai vădit, căci cu pietre fiind ucis de mâinile celor fără de lege cununa din Dreapta cea de sus ai luat şi către Dumnezeu ai glăsuit, strigând: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”.

Încheiere

Astăzi este sărbătoarea credincioşiei noastre! Astăzi în tonul martiriului înţelegem cât de mare este numele de credincioşi. Astăzi cunoaştem că mare este Dumnezeu în iubirea Sa de oameni. Pildă s-a făcut nouă martiriul şi de la el am învăţat cum să împărăţim cu Dumnezeu în dragostea de oameni. Amin!


Text disponibil sub licența
Atribuire-Necomercial
Sursă tipărită: Foaia Diecezană, serie nouă, an XV, nr. 12 (178), decembrie, 2009, Caransebeş, pp. 12-14.

Articol postat de: Alin-Vasile Câmpean • Data: 22 mai 2012 • Vizualizări: 1101