Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Despre superstiţii
O scurtă meditație-investigație asupra naturii superstiției
Una din modalităţile ca să ne înţelegem (unii cu alţii) şi ca să ne facem înţeleşi (unii altora) sunt cuvintele. Dar nu întotdeauna e simplu. Să luăm cuvântul libertate. Când zic „libertate” ce zic – liber arbitru? Libertate socială? Libertatea de a face ce vreau sau de a spune ce vreau? Eliberare? Libertate spirituală? Vorbim cuvinte/noţiuni/sintagme pe care ni se cuvine să le conturăm mai bine decum vedem o oarecare nebuloasă în jurul lor.

Acest soi de dificultate o întâlnim şi în cazul superstiţiei, deşi exlicaţiile simple (simpliste, simplificatorii) din dicţionarele româneşti sunt primele care ne vin pe buze:

Dicţionarul explicativ al limbii române” (Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", Editura Univers Enciclopedic, 1998) spune: SUPERSTÍŢIE, superstiţii, s.f. Prejudecată care decurge din credinţa în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămăşiţe ale animismului şi ale magiei; p. ext. practică superstiţioasă. – Din fr. superstition, lat. superstitio.
Noul dicţionar explicativ al limbii române” (Editura Litera Internaţional, 2002) spune: SUPERSTÍŢI//E ~i f. 1) Credinţă primitivă în forţe supranaturale. 2) la pl. Ansamlu de astfel de credinţe. 3) Comportament bazat pe credinţa în forţe supranaturale. 4) Credinţă în semne prevestitoare. [G.-D. superstiţiei; Sil. -per-sti-ţi-e] /
Nu-mi propun să spun că aceste definiţii sunt fără valoare, dar, fără îndoială, ele sunt foarte puţin explicative. Drept care trebuie să mergem mai departe pentru a descoperi mai multe. Un dicţionar de antichităţi clasice trimite în fapt toate aceste definiţii de mai sus într-un apendice şi ne dezvăluie adevărata provocare a superstiţiei:

Superstitio (gr. deisidaimonia). A word used by the ancients in a somewhat different sense from that in which we employ it, inasmuch as it denoted an excessive, unreasonable fear (timor inanis) of the gods as opposed to a proper and becoming reverence (religio). [...] For the ancient beliefs regarding sorcery, ghosts, etc., see Amuletum; Astrologia; Daemon; Fascinum; Lamia; Umbra; Versipellis; and the article Oculus Malus in the Appendix. [Harry Thurston Peck, Harpers Dictionary of Classical Antiquities (1898)][1]

De asemeni, Charlton T. Lewis, Charles Short, A Latin Dictionary, propun ceva asemănător:

sŭperstĭtĭo , ōnis, f. [super-sto; orig a standing still over or by a thing; hence, amazement, wonder, dread, esp. of the divine or supernatural] . I. Excessive fear of the gods, unreasonable religious belief, superstition (different from religio, a proper, reasonable awe of the gods; cf.: religio veri dei cultus est, superstitio falsi, Lact. 4, 28, 11): [aici urmează o mulţine de exemple concrete din limba latină – nota mea][2]

Spre deosebire de primele două definiţii (cele ale dicţionarelor româneşti, atât de puţin explicative în fapt), aceste din urmă definiţii după antichitatea clasică latină ne deschid porţile unei înţelegeri mai profunde şi mai adevărate a superstiţiei: „excessive, unreasonable fear of the gods as opposed to a proper and becoming reverence” şi „unreasonable religious belief” – adică (1) frica sau fricile şi (2) credinţa în ceva ce nu are bază, realitate, consitenţă.

Substratul superstiţiei, ori în ce formă s-ar prezenta ea, este o combinaţie de frică şi credinţă în ceva ireal, imaginar. Un imaginar subiectiv sau/şi colectiv de tipul arhetipurilor culturale de care vorbea Jung şi o frică la fel de imaginară, care nu are nimic de-a face cu iubirea pe care ne-a aratat-o Mântuitorul nostru: „Să vă iubiţi unii pe alţii precum Eu v-am iubit pe voi”.

Credinţa creştină nu este o superstiţie, nu este credinţa [în] ceva imaginar, ci credinţa într-un Dumnezeu personal, care este Iubire (ne spune Ioan, ucenicul iubit). Credinţa este participarea la această Iubire, sau, cum spune un mare scriitor creştin din secolul al V-lea, Diadoh al Foticeii „gustarea precisă a realităţilor distincte din lumea nevăzută”[3], a cărora arvună ne-a fost dată deja de Dumnezeu Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt.

„Gustaţi, zice, şi vedeţi că e bun Domnul” – şi păstrând amintirea acestei gustări neuitate prin lucrarea dragostei înţelegem toate, după cuvântul Apostolului: „Şi aceasta mă rog, ca dragostea voastră să prisosească tot mai mult şi mai mult, în cunostinţă şi simţire, ca să pretuiţi cele ce sunt de folos”.

Note

1. ^ URL: http://www.perseus.tufts.edu/cgi-bin/ptext?doc=Perseus%3Atext%3A1999.04.0062%3Aid%3Dsuperstitio
2. ^ URL: http://www.perseus.tufts.edu/cgi-bin/ptext?doc=Perseus%3Atext%3A1999.04.0059%3Aentry%3D%2346874
3. ^ Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic, 28.


Text disponibil sub licența
Atribuire-Necomercial
Sursa web: www.nistea.com

Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 21 octombrie 2010 • Vizualizări: 1266