Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Botezul copiilor
Dacă păcatul este universal și corectivul creștin care i s-a dat, botezul,trebuie să aibă caracter de universalitate
Dacă păcatul este universal și corectivul creștin care i s-a dat, botezul,trebuie să aibă caracter de universalitate. În privința aceasta cităm o serie de texte biblice, care grăiesc prin ele însele: ”De nu se va naște cineva din apă și din Duh nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu”(Ioan 3,5);”Mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh ”(Matei 28,19);”Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre și veți primii darul Duhului Sfânt”(Fapte 2,38); ”Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină”(ITimotei2,4); „El ne-a mântuit nu din faptele cele întru dreptate, săvârșite de noi, ci după a Lui îndurare prin baia nașterii celei de a doua și prin înnoirea Duhului Sfânt”(Tit 3,5). Aceste texte nu se referă la nici o excepție și nu vorbesc despre nici o opreliște, dimpotrivă afirmă caracterul universal al botezului, necesitatea ca oricine să-l primească dacă vrea să intre în Biserică și să se mântuiască.

Deci botezul ca taină fundamentală a Bisericii, ca taină a unirii cu Hristos și cu toate persoanele Sfintei Treimi, a nașterii din nou prin care se desfințează păcatul originar al despărțirii de Dumnezeu imprimat în firea noastră, este absolut necesar pentru mântuire. Fiind condiție indispensabilă a mântuirii, botezul este absolut necesar și pentru copii. Căci și ei ca descendenți ai lui Adam, au moștenit starea despărțirii de Dumnezeu. „Nimeni nu e curat de întinăciune, chiar dacă viața lui ar fi o singură zi”(Iov 14,4). Sfântul Apostol Pavel arată clar că toți oamenii sunt supuși păcatului și că moartea are putere asupra tuturor: „Printr-un om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, așa și moartea a trecut la toți oamenii pentru că toți au păcătuit în el”(Romani 5,12). Prin urmare nici copii nu pot fi privați de această moarte cu Hristos, a omului vechi din ei și de temelia vieții eterne pușă în orice om de Hristos.

Necesitatea botezului dovedită de textele Scripturii, este evidențiată și de Sfinții Părinți.Sfântul Grigorie de Nissa spune:„Nu e cu putință să existe înviere a omului dacă înaintea ei nu merge botezul” Diadoh al Foticeii spune:„ Sfântul Har al lui Dumnezeu readuce întâi prin botez chipul omului credincios la forma la care era când a fost făcut, iar când ne vede dorind cu toată frumusețea asemănării harul înflorește o virtute prin alta și înalță chipul sufletului din strălucire în strălucire, dăruindu-i pacea asemănării”, subliniind astfel necesitatea dobândiri harului prin Botez.

Despre necesitatea botezului vorbește și Sfântul Chiril al Ierusalimului care numește botezul „sfârșitul Vechiului Testament și începutul Noului Testament”, semnul suprem că darul a luat locul umbrei, preînchipuirea a fost înlocuită cu realitatea.

Din însăși numirile pe care le primește botezul în opera Sfântului Chiril reiese necesitatea lui pentru cel ce dorește să-l primească. Cu toate acestea însă autorul catehezelor stăruie mult aspra acestei chestiuni de importanță deosebită în operele sale. El nu lasă cititorilor nici o îndoială asupra necesității botezului.„Dacă cineva nu primește Botezul nu se mântuiește” spune Sfântul Chiril. Însușii Domnul Iisus Hristos, prin pilda botezului său arată necesitatea botezului.

Necesitatea botezului reiese și din efectele acestuia; ștergerea păcatului strămoșesc, refacerea chipului lui Dumnezeu în om și renașterea la o nouă viață, în Hristos. Astfel copii nu pot fi privați de harul divin care se conferă copilului în această Taină, har cu care copilul va conlucra pe tot parcursul vieții sale pentru mântuirea sa.

Practica pedobaptismului are fundament în cuvântul Mântuitorului:„Lăsați copii să vină la Mine”(Marcu 10,14) și în practica botezului apostolic al „caselor”sau familiilor întregi, ceea ce presupune că erau botezați și copiii.(I Corinteni 1,16). În această privință tradiția este foarte sigură,Origen, Irineu, Tertulian mărturisesc că în secolul II Biserica boteza copii, iar în secolul III practica este obișnuită. În epoca Sfântului Ciprian, vedem că botezul se face chiar înainte de opt zile de la naștere.În vremea apostolilor predica se adresa adulților ca să formeze prima generație de membrii ai Bisericii chestiunea botezului copiilor se pune decât pentru generația următoare.

Botezul este asemănător circumciziunii (Coloseni 2.11)și o înlocuiește prin semnul său propriu non manufacta, de anagenesis și de apartenență la noul veac.„Pocăiți-vă și credeți în evanghelie”(Marcu 1,5) denotă că actul credinței precede lucrarea Duhului și o urmează ca o condiție a participării la Euharistie. Acestei exigențe a credinței îi corespunde noțiunea biblică a legăturii profunde a generațiilor, copii nu pot fi socotiți niciodată ca despărțiți de întregul spiritual al părinților sau al strămoșilor chiar mai îndepărtați. În toate cazurile nașii și familia spirituală a Bisericii mărturisesc credința cerută de Taina Botezului. Cu toate acestea ca regulă generală în iconomia tainelor totul este dominat de ceea ce vine de sus de la Dumnezeu căci omul nu face altceva decât să se deschidă ca să primească lucrările harului. Starea conștiinței sale, capacitatea sa de a înțelege nu sunt niciodată pe măsura nespusă a acestui eveniment. Misterul rămâne de nepătruns la orice vârstă a omului de la nevinovăția îngereasă a unui copil el trece la „cutremurul sufletului înaintea ușii raiului”.

Sinodul de la Cartagina din secolul V declară că adulții și copii sunt egali înaintea lui Dumnezeu și au același nivel de receptivitate pură.

Marele teolog ortodox Al. Schmemann preciza că Biserica Ortodoxă n-a exclus niciodată pruncii de al botez, pentru că nu a acceptat niciodată reducerea credinței, în relațiile cu această taină, numai la credința personală. Din punct de vedere ortodox credința care condiționează botezul este „credința lui Hristos” dată nouă devenind credința și dorința noastră prin care, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, Hristos se sălășluiește în inimile noastre.(Efeseni 3,17-18)

Există o deosebire de grad și esență între credința care convertește la Hristos și credința care constituie viața Bisericii. Ambele sunt daruri de la Dumnezeu, dar prima e un răspuns la o chemare iar a doua, realitatea ce cuprinde chemarea. Credința personală a catehumenului îl aduce la Biserică, iar Biserica ce-l instruiește îi va da credința lui Hristos.

Botezul pentru a fi cu adevărat moarte și înviere cu Hristos nu poate depinde de credința personală, oricât de adultă sau matură ar fi ea, pentru că botezul depinde total și exclusiv de credința lui Hristos. Prezența în această lume a credinței lui Hristos este Biserica. Botezul depinde de credința Bisericii. De aceea ea botează numai pe cei care îi aparțin și a căror apartenență la ea poate fi stabilită prin credința personală și mărturisirea ei, în cazul catehumenului și promisiunea și mărturisirea părinților și a nașilor care au puterea de a oferi pruncul lor lui Dumnezeu îngrijindu-se de creșterea lui „întru înnoirea vieții”.

Nicolae Cabasila aduce un argument logic pentru botezul copiilor, bazat tot pe faptul că Botezul este un dar de sus. „Aducându-ne nașterea cea după Duh, Botezul este un dar de la Dumnezeu, o harismă, pentru că ce ar putea aduce ca al său omul până nu s-a născut? Dar întocmai ca și la nașterea trupească, înainte de a fi primit Botezul, omul nici nu știa ce să dorească, întrucât nu putem pofti decât lucruri de care ne aducem aminte. Și dacă nici o dorință nu se suise încă la inima noastră până atunci și nici n-am ajunsă putem judeca înainte de a fi început vârsta priceperii, atunci sigur că nu poate fi vorba că Taina Botezului ar fi un dar pe care noi ni-l alegem”

Așadar copiii nu pot fi privați de botez pentru faptul că nu pot încă mărturisi credința și dorința lor în mod direct dar fac aceasta prin familia lor care trăiește în Biserică. Între viața lor sufletească cea a familiei și a Bisericii încă nu s-a ridicat bariera unei conștiințe individualiste. Viața spirituală a familiei pătrunde neîmpiedicată tot mai mult în ființa lor, prin preocuparea despre Hristos existent în ele. Întră de altfel și în copiii din denominațiunile neoprotestante care nu primesc botezul copiilor. Dacă copiii acelor denominațiuni se vor decide pentru credința proprie acelora, o vor face tot pe baza credinței pătrunse în ei începând din vârsta cea mai fragedă.

Botezul este și el un act prin care viața spirituală a familiei pătrunde în ei. Când mărturisesc cei din familie o anumită credință, e sigur că o vor mărturisi și copiii. E o chestiune de timp ca ceea ce e sădit în ei și se află virtual în ei să se manifeste mai târziu și în mod actual. Nu se știe punctul exact de când copilul își însușește conștient specificul conținutului spiritual al familiei. El începe să-l exprime de la un timp determinabil. Dar înainte de a-l exprima și l-a însușit în esența lui specifică. Când copilul începe să vorbească, el articulează ceea ce și-a însușit cu mult timp înainte, în mod treptat începând chiar din primele zile. Iar cuvintele și frazele ce i se sădesc și pe care le exprimă la rândul lui de la o vreme nu sunt neutre, nu sunt goale de orice conținut ci poartă pecetea unui conținut cu un anumit specific. E un conținut care s-a sădit în el nu numai prin cuvinte ci și prin acte și atitudini. Actul Botezului poate fi socotit și el unul din acestea. În orice caz el e determinant pentru viața spirituală pe care o trăiește familia și care i se sădește copilului.

Astfel copilul însușindu-și conținutul spiritual al familiei, își însușește și credința ei imprimată în el, sau determinantă pentru el. O primește cu sete și o manifestă voluntar și cu bucurie. E bucuros să arate că este și el ca cei mari din familie și se poate manifesta ca ei. El poate fi botezat astfel pentru credința familiei, pe care și-o va însușii în mod neîndoielnic.

Copiii se deschid mai ușor credinței mărturisite de cei din familia lor decât decât adulții sau chiar decât tinerii, atât pentru că în ei nu s-a dezvoltat orgoliul individualist cât și pentru că ei nu se simt încă strâmtorați de legalitatea naturii și împiedicați de pornirile inferioare. Ei cred că totul e posibil și au o bucurie pentru tot ce e frumos și bun. Granița între natural și ceea ce depășește naturalul, între ceea ce e dat ca o strâmtorare a omului și putința omului de a crea sau deschide prin libertate orizonturi și drumuri noi nu e încă fixată, ba au chiar o bucurie pentru acele orizonturi.

Mai menționăm faptul că prin toate cele ce i se comunică copilului, familia creștină urmărește să-l apere de tot felul de pericole, de ispite spre rele, să-i dea putere să lupte împotriva lor. Botezul este puterea hotărâtoare care i se dă copilului pentru a-l face să se deprindă de a se socoti creștin și dator să se comporte ca atare, luptând cu ispitele înainte de a se robii unor deprinderi rele.



Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 14 iunie 2012 • Vizualizări: 1179