Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Maica Domnului – Maica Vieţii
Meditație a Părintelui Ion Petrică despre Maica Domnului
Dintre toţi sfinţii, Maica Domnului este figura centrală în viaţa noastră bisericească. În jurul ei toate prind viaţă, toate îşi găsesc sensul, toate trăiesc în lumină. A o privi înseamnă: lacrimi..., smerenie..., tăcere..., bucurie nespusă. Părinţii o numesc „Tăcuta din Evanghelie”, căci despre ea Sfânta Scriptură ne informează cu puţine date. Totuşi, tăcerea ei reprezintă „Scriptura cea Vie”, deoarece avea puterea de „a păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa” (Luca 2, 19).

Pentru mulţi oameni datele personale contează foarte mult. Ele te pot defini înaintea oamenilor, îţi arată identitatea. Falsa identitate apare atunci când biografia pe care o expui lumii nu corespunde, nu se suprapune cu adevărata ta vieţuire. Datele personale sunt oglinda vieţuirii tale. Astfel că datele personale despre Maica Domnului le-am aflat din Sfânta Tradiţie (al doilea tezaur de păstrare a revelaţiei divine, numai că e o păstrare făcută prin viu grai). Aşa că n-am fi cunoscut viaţa ei până la zămislirea lui Hristos în pântecele ei, n-am fi cunoscut pe părinţii ei, n-am fi cunoscut minunea zămislirii ei în pântecele Sfintei Ana (mama sa), n-am fi cunoscut petrecerea ei la templu, dacă n-am fi avut Sfânta Tradiţie.
Cu adevărat persoana şi personalitatea întru sfinţenie a Maicii Domnului este o adevărată teologie mistică. A pătrunde în viaţa ei înseamnă a o urma pas cu pas. Pentru Maica Domnului lucrul cel mai important a fost acela că a devenit maica celui necreat şi veşnic, iar născându-l pe Acesta, a devenit Maica Vieţii. Toată viaţa Maicii Domnului are pentru un creştin o importanţă mare, chiar inestimabilă, dar ceea ce este mai deosebit rămâne pătrunderea acestei Bucurii: Maica Domnului este Maica Vieţii. „Tăcuta din Evanghelie” în puţine locuri în Sfânta Scriptură se face prezentă, dar aceste pasaje scot în evidenţă această minune: Maica Domnului este Maica Vieţii.

De ce oare o numim pe Maica Domnului Maica Vieţii? Hristos Mântuitorul este Viaţa. Dumnezeul-Treime are viaţă prin Sine însuşi (aseitatea), El este viaţa, existenţa necauzată de nimeni. „El e viaţă şi din această viaţă porneşte vuietul vieţii?” (Părintele Stăniloae). Dar această Viaţă (Dumnezeu) a adus la viaţă (existenţă) lumea nevăzută (a înge-rilor) şi lumea văzută (a materiei şi a omului). Potrivit acestei realizări, putem spune că Dumnezeu este Viaţa vieţii noastre, adică suntem dependenţi de El pentru că avem viaţă suflată de către Viaţa absolută, de către viaţa cea veşnică. Aşadar, pe Dumnezeu – care poate fi numit şi după însuşirile Sale – îl putem invoca exprimându-ne şi cu acest cuvânt: „Tu – Viaţa”. Deci Maica Domnului naşte Viaţa cu trup omenesc, adică pe Dumnezeu-Fiul cu trup şi devine Maica Vieţii, Maica lui Hristos, Maica Dumnezeului-Fiu.

Pe de altă parte, Maica Domnului naşte Viaţa cu trup, adică pe Mântuitorul Hristos, dar Acesta a venit să ne renască şi pe noi, să ne dăruiască viaţă, „să ne recreeze”, introducând în noi „pulsul“ vieţii veşnice. Aşadar, putem spune că Maica Domnului devine Maica noii noastre vieţi, a vieţii noastre în Hristos. Firea umană a suferit modificări cruciale odată cu căderea în păcat. Aceasta, stricată parţial prin păcat, Hristos şi-o împropiază printr-o unire ipostatică în Ipostasul Său Divin şi o ridică la valoarea la care ea a fost creată dintru început. Întruparea are loc potrivit planului lui Dumnezeu şi mai ales că în omenirea zdrobită de păcat s-a găsit Maica Domnului, în care, pentru calităţile ei dumnezeieşti, Fiul găseşte locul pentru sălăşluire.

Sfânta Scriptură ne spune: „căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Aşadar, Hristos a venit să îndumnezeiască pe om, să-i arate calea spre veşnicie; omul să cunoască identitatea lui Dumnezeu, să înţeleagă că orice semen îi este frate şi să-l iubească fără a-l dispreţui. Hristos vine să-l învie pe om, deoarece acesta se găsea într-o moarte temporară, pregătitoare a morţii celei veşnice. Maica Domnului naşte Viaţa care ne redă viaţă şi iată-i icoana: Maica Vieţii – adică Maica lui Hristos-Viaţa şi Maica Vieţii – adică Maica noii noastre vieţi celei întru Dumnezeu.

Este un lucru minunat ca Creatorul şi creatul să aibă aceeaşi Maică; „Cel ce s-a născut din veci din Tatăl fără de mamă şi din Mamă fără de tată” – adică Hristos Dumnezeu – să aibă aceeaşi maică pe care o avem şi noi, cei creaţi de Dumnezeu; ceea ce a creat El (Dumnezeu) să-i devină mamă, iar restul creaturilor cuvântătoare să-i devină fraţi. Un lucru ieşit din comun: Slava Creatorului să şi-o substituie Fiul până ajunge la lutul creaturii, ca apoi Dumnezeu-Fiul „să trăiască bucuria înfrăţirii” (nu după fiinţă) cu oamenii. Ce minunat poate fi Dumnezeul nostru şi ce sfinţenie poate avea Maica Domnului care prin excelenţă este punte de legătură între Dumnezeu şi om! Deci, iată: Fiul ne este „Frate”.

„Tăcuta din Evanghelie” a ajuns nu doar a zări lumina transfiguratoare a Fiului, a ajuns nu doar să audă glasul Tatălui ceresc, nu doar să simtă viaţa de dincolo de viaţă, ci chiar să se unească cu dumnezeirea cât mai clar, Dumnezeu-Fiul să se mişte în pântecele ei. Cu toate acestea, Maica Domnului – Maica Vieţii rămâne să ne vorbească tot prin tăcerea ei cea Preasfântă, iar noi tot în sfântă tăcere să ne minunăm de lucra-rea lui Dumnezeu şi să ne bucurăm că şi noi, oamenii, avem un punct comun cu Dumnezeu: MAICA DOMNULUI — MAICA VIEŢII.


Sursă tipărită: Preot Ion Petrică, Meditații pentru contemporani, Ediţia a II-a revizuită, Editura Nepsis, Timișoara, 2010.

Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 28 iunie 2011 • Vizualizări: 1576