Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Inima lor şi-au pus în miresme
Cuvânt la Duminica Femeilor Mironosiţe
În Duminica de după Paşti s-a făcut pomenire de Sfântul Apostol Toma, de arătarea Domnului nostru Iisus Hristos în faţa Sfântului Apostol Toma, când l-a încredinţat despre învierea Sa, când Sfântul Apostol Toma, pătruns de încredinţare, a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. Asta s-a întâmplat, după mărturia Sfântului Evanghelist Ioan, la opt zile după învierea Mântuitorului, căci în ziua învierii Domnului Iisus Hristos S-a arătat ucenicilor Săi, nefiind de faţă Sfântul Apostol Toma. Sfântul Apostol Toma când a aflat că ucenicii s-au întâlnit cu Domnul Hristos, a zis despre El: „Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui – adică în locul în care a fost străpunsă coasta Domnului Iisus Hristos cu suliţa – nu voi crede” (Ioan 20, 25). Deci nu cred acuma şi nu voi crede nici mai târziu. Pentru mine trebuie o dovadă. Dovada aceea de a pune eu mâna în semnul rămas după cuiele cu care a fost pironit pe cruce Domnul Hristos, de a pune mâna în semnul pe care l-a lăsat suliţa cu care a fost străpunsă coasta Mântuitorului. Dacă nu voi avea această dovadă nu voi crede. Spune Sfântul Evanghelist Ioan că după opt zile S-a arătat Domnul Hristos iarăşi, fiind ucenicii adunaţi şi fiind de faţă şi Sfântul Apostol Toma care s-a încredinţat de învierea Domnului Hristos. Şi toată săptămâna noi pomenim această întâlnire a Domnului Hristos cu ucenicii, de faţă fiind şi Sfântul Apostol Toma.

Dar a rămas ceva ce nu s-a putut împlini până acuma. Ce anume?

Sfânta noastră Biserică ţine mult de tot să pomenească pe cei care au făcut bine. Şi a vrut să pomenească pe cei care au făcut bine. Şi a vrut să pomenească pe femeile mironosiţe care s-au dus la mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu miresme, să ungă cu miresme trupul Domnului Iisus Hristos, aşezat în mormânt, şi să pomenească pe Sfântul Iosif din Arimateea, cel care L-a înmormântat cu cinste pe Domnul Hristos. Iată, într-o vreme în care cei mulţi Îl necinsteau pe Domnul Hristos, în acea vreme de necinstire, el a fost cinstitor al Domnului Hristos şi L-a înmormântat cu cinste. Şi nu numai că L-a înmormântat cu cinste, dar I-a dat Domnului Hristos şi mormântul în care a fost aşezat. Sfânta noastră Biserică a ţinut neapărat să-l aibă în vedere pe Sfântul Iosif din Arimateea, care să ştiţi că îmi este tare drag şi, de asemeni, pe femeile mironosiţe care au pregătit degeaba miresme ca să ungă trupul Domnului Hristos. Pe aceste femei – mironosiţe – sfânta noastră Biserică le pomeneşte. De ce le pomeneşte? Pentru dorinţa lor de a-L cinsti pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi prin miresmele pe care le-au pregătit şi le-au cumpărat.

În această zi de pomenire a femeilor mironosiţe şi a Sfântului şi dreptului Iosif din Arimateea, la slujbă s-au spus cuvinte ca acestea: „Când te-ai pogorât la moarte, Cela ce eşti Viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii, iar când ai înviat, pe cei morţi din cele dedesubt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Ţie!”. Am vorbit cu Domnul Hristos prin aceste cuvinte. Şi ce i-am spus? Am zis aşa către Domnul Hristos: „Când Te-ai pogorât la moarte, Cela ce eşti Viaţa cea fără de moarte”. Cine s-a pogorât la moarte? Domnul Hristos, care este Viaţa cea fără de moarte. A ales Domnul Hristos să moară pentru păcatele noastre. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, ca să moară pentru păcatele noastre; deci El, Viaţa cea fără de moarte, El care nu poate muri, a murit totuşi. Cum a murit? Cu firea omenească, şi firea omenească-i alcătuită din trup şi din suflet. Firea omenească a Domnului nostru Iisus Hristos a murit pe cruce. Dumnezeirea nu a murit, că nu poate muri. Dar omul poate muri şi a murit. Cum? S-a despărţit sufletul Mântuitorului de trupul Mântuitorului. Dar dumnezeirea nu s-a despărţit de sufletul Mântuitorului cu care Domnul Hristos S-a pogorât în iad: „Când Te-ai pogorât la moarte Cela ce eşti Viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii”. S-a coborât la iad şi cu strălucirea dumnezeirii a făcut ca iadul să nu mai fie iad ci, cum se zice într-o colindă a poporului nostru, „a luminat iadul”. A făcut, ca pentru o vreme, iadul să nu mai fie iad, ci să fie luminat cu bucurii, din strălucirea dumnezeirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi noi spunem la o rânduială a Bisericii noastre la Sfânta Liturghie: „În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun ai fost Hristoase cu Tatăl şi cu Duhul, toate umplându-le Cela ce eşti necuprins”.

Prin urmare, Domnul Hristos a murit pe cruce. Sufletul S-a coborât la iad, trupul a fost înmormântat de Iosif şi Nicodim şi aşezat în mormânt, dar dumnezeirea a fost pretutindenea. Şi în iad cu sufletul, şi în mormânt cu trupul, şi în rai cu tâlharul. Pretutindeni. Zicem mai departe vorbind cu Domnul Hristos, când s-a întâmplat lucrul acesta, că Domnul Hristos S-a pogorât la iad şi a ridicat pe cei morţi din cele dedesubt. Atunci toate puterile cereşti au strigat către Domnul Hristos: „Dătătorule de viaţă, mărire Ţie!”. Aşa zicem şi noi în această zi şi în alte zile în care e rânduit să se spună cuvântul acesta.

Mai departe, după ce vorbim cu Domnul Hristos despre cele ce s-au petrecut când S-a pogorât la iad, pomenind acum pe cel care L-a înmormântat pe Domnul Hristos, zicem: „Iosif cel cu bun chip, de pe cruce luând preacurat trupul Tău, cu giulgi curat înfăşurându-L şi cu miresme, în mormânt nou îngropându-L L-a pus. Şi a treia zi ai înviat Doamne, dăruind lumii mare milă”. Pomenim pe Sfântul Iosif din Arimateea. De altfel, Biserica îl pomeneşte şi într-o zi anume pe Sfântul Iosif din Arimateea. În 31 iulie. Atunci îl pomeneşte tradiţia pe Sfântul Iosif din Arimateea. Dar îl pomeneşte şi la fiecare Sfântă Liturghie, pentru că la fiecare Sfântă Liturghie când punem pe Sfânta Masă din Altar Cinstitele Daruri, după înconjurarea cea mare, zicem cuvintele acestea: „Iosif cel cu bun chip, de pe cruce luând preacurat trupul Tău – vorbind cu Domnul Hristos despre asta – cu giulgi curat înfăşurându-L şi cu miresme în mormânt nou îngropându-L L-a pus”. Şi mai este ceva de spus, după ce pomenim înmormântarea Domnului Hristos când punem pe Sfânta Masă Cinstitele Daruri, zicem mai departe, în completare: „şi a treia zi ai înviat Doamne, dăruind lumii mare milă”. Şi mai zicem ceva despre femeile mironosiţe, tot la slujba din această Duminică, şi în toată săptămâna care urmează: „Mironosiţelor femei, stând lângă mormânt, îngerul le-a strigat: miresmele morţilor sunt binevenite, dar Hristos putreziciunii S-a arătat străin, ci strigaţi: A înviat Domnul, dăruind lumii mare milă!”.

Noi pomenim pe Sfintele femei mironosiţe, care s-au dus la mormânt cu miresme pregătite şi cumpărate de ele ca să aducă cinstire Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sigur că femeile au ştiut că Domnul Hristos a fost uns cu miresme de Iosif si de Nicodim. E amintit acest lucru în Sfânta Evanghelie de la Ioan, şi ştiind ele aceasta n-au fost mulţumite numai cu câte miresme au adus cei doi, ci au vrut şi ele să aducă ceva Domnului Hristos.

Sf. Ev. Marcu spune că femeile mironosiţe au cumpărat miresme, dar Sf. Evanghelist Luca spune că au pregătit miresme. Acum cum este? Au pregătit, sau au cumpărat? Au şi cumpărat, dar au şi pregătit. Cum? Au cumpărat ce nu aveau, şi au pregătit din ceea ce au cumpărat cu ceea ce aveau ele, probabil având şi ele ceva. Deci, au pregătit miresme din ceea ce au procurat şi din ceea ce au cumpărat. Şi s-au dus cu miresmele pe care le-au pregătit, să ungă trupul Domnului Hristos. Dar le-au pregătit degeaba. De ce? Pentru că atunci când au mers la mormânt au constatat că Domnul Hristos nu mai este acolo, că a înviat din morţi. Li s-a spus de către un Înger c-a înviat din morţi. Şi atunci n-au mai întrebuinţat miresmele, dar Domnul Hristos le-a primit dorinţa lor de a-L cinsti.

Pentru că a venit vorba de a cumpăra şi de a pregăti miresme, ar putea pune cineva întrebarea: oare cât au plătit femeile pentru ceea ce au cumpărat, ca să pregătească miresmele? Cât au plătit? Că Sf. Ev. Marcu spune că au plătit, că le-au cumpărat. Când cumperi plăteşti. Nu ni se spune cât au plătit pentru cât au cumpărat. De ce oare? Pentru că tot Sf. Ev. Marcu spune că femeia aceea care L-a uns pe Domnul Hristos cu miresme, în viaţă fiind El, înainte de moarte, a întrebuinţat mir care putea fi vândut cu mai mult de 300 de dinari. Ştiţi cât valorează 300 de dinari? Preţul a 300 de zile de lucru. De unde ştim? Ştim că este o pildă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în care se spune că cei care s-au tocmit cu un stăpân ca să lucreze în vie, au primit un dinar pe zi. Deci, dacă într-o zi de lucru primeai un dinar, înseamnă că 300 de dinari era preţul a 300 de zile de lucru. Aşa de mult a costat mirul acela pe care l-a vărsat femeia peste Domnul Hristos. Nu ni se spune însă cât a costat ceea ce au cumpărat femeile mironosiţe ca să pregătească mir. Oare de ce? Eu mă gândesc că de aceea n-a spus Sf. Ev. Marcu aceasta, pentru că ceea ce au adus femeile la mormântul Mântuitorului, ceea ce au vrut ele să aducă drept cinstire Mântuitorului, nu are preţ. Nu poate fi preţuit cu nimic. De ce? Pentru că femeile şi-au pus în miresmele acelea toată inima lor. Inima nu costă. Inima lor şi-au pus în miresme! Şi atunci cât a costat? A costat inima mironosiţelor. Ori aşa ceva nu se poate preţui în bani. De ce mi-a venit mie în minte gândul acesta? Aşa, citind de mai multe ori, şi totdeauna cu bucurie, o scrisoare a Sfântului Apostol Pavel nebăgată în seamă de mulţi şi care este cuprinsă în Sfânta Scriptură, în Noul Testament, şi anume Epistola către Filimon.

Ce se spune în Epistola către Filimon? Înainte de toate, Epistola către Filimon e o scrisoare de recomandare pe care Sfântul Apostol Pavel i-a dat-o unui rob fugar din casa lui Filimon. Pe robul fugar îl chema Onisim. Sfântul Apostol Pavel l-a câştigat pentru credinţa creştină şi l-a trimis înapoi la stăpânul său, pe care Sfântul Apostol îl cunoştea. Şi i-a scris o scrisoare de recomandare. Nu l-a trimis cu mâna goală, ci l-a trimis cu o scrisoare ca să-l primească cu bunăvoinţă Filimon. Şi acum să vedem ce frumos spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filimon. Zice, vorbind despre Onisim, despre robul lui fugar: „Pe acesta ţi l-am trimis, pe el însuşi, adică inima mea” (Filimon 1, 12). Deci ce trimit? Ţi-l trimit pe el, chiar inima mea. Ţi-l trimit pe el, pe omul acesta care a fugit de la tine. Dar să ştii că acesta nu-i un om oarecare, ci inima mea. Îmi pun inima mea în el. Îl primeşti pe el, zice: „cum m-ai primi pe mine”. Eu cred că la aşa ceva s-au gândit femeile mironosiţe. Da. Aici nu-i preţ mare sau mic, e inima noastră. Inima mea Doamne Ţi-o dau aici când îţi aduc miresmele. Şi aceasta nu se poate plăti, şi de aceea Sfântul Evanghelist n-a scris cât a costat ce-au cumpărat ele pentru miresme. Sunt nişte lucruri care te copleşesc. Te fac mic sau te ridică prin puterea lui Dumnezeu.


Text disponibil sub licența
Atribuire

Articol postat de: Alin-Vasile Câmpean • Data: 8 aprilie 2010 • Vizualizări: 1224