Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Ingineria genetică şi clonarea
Clonarea (de la gr. κλον – germen, vlăstar), în laborator termenul s-a aplicat iniţial tulpinilor sau coloniilor de bacterii ce provin dintr-o singură celulă, apoi el s-a folosit pentru a desemna transferul nucleului celular dintr-o celulă în alta denucleată.
Dumnezeu a creat lumea, tot ceea ce există, din nimic, cu puterea Cuvântului Său „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte” . La sfârşit a creat pe om, pe care l-a pus stăpân peste toate câte le crease, căci pentru El le crease pe toate.

Dar omul nu vrea nici azi să îşi înţeleagă adevăratul rol pe care i l-a încredinţat Dumnezeu, acela de a-L cunoaşte, iubi şi slăvi pe El şi de a primi viaţa veşnică (Cf. Deut. 6,5; Mt. 5, 37-39; Mc. 12, 30-31; Ioan 17,3 ş.a.) în dar pentru împlinirea scopului său. Omul, ... omul incearcă, mai cu semă în zilele noastre, să se joace de-a Dumnezeu, sa-L înfrunte pe Dumnezeu şi chiar să nege existenţa lui Dumnezeu, pierzând veşnicia.
S-a arătat că „expresia cea mai autentică a revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane sunt descoperirile genetice, descoperiri ce au pus bioetica în situaţia paroxistă a semnificaţiilor umane”…căci cercetările genetice pot fi surse de angoasă publică atât pentru viaţa privată, pentru individ, dar şi pentru comunitate .
Ingineria genetică, bine cunoscută deja, se ocupă cu cercetarea, în vederea modificării codului genetic în care este înscrisă toată informaţia ereditară prin care se transmit caracteristicile celulelor vii. Ingineria genetică mai este numită, uneori, şi “modificare genetică”, “transformare genetică” sau “transgeneză”, iar produsele obţinute poarta numele de “organisme modificate genetic” sau “organisme transgenice”. Ca tehnică obişnuită, în ingineria genetică, se urmăreşte înlocuirea, modificarea, sau adăugarea de informaţii genetice la nivel celular, urmărindu-se schimbarea caracteristicilor naturale ale celulelor şi organismelor prin acţionare asupra genelor (segmente de ADN) care sunt aşezate, asemenea unor mărgele, de-a lungul cromozomului.

Cromozomii sunt structurile din interiorul celulelor, care transmit informaţia genetică sub forma ADN (acid dezoxiribonucleic), ce deţine informaţia genetică dintr-o celulă. O moleculă de ADN este formată din două fâşii alcătuite din subunităţi de nucleotide care conţin fiecare unul dintre cei patru compuşi de bază: adenina, guanina, citosina şi timina. Aceşti compuşi de bază ai ADN-ului se cobină în secvenţe ce oferă codul genetic unic, specific fiecărui individ. Organismul uman are 46 de cromozomi în fiecare celulă, cu excepţia ovulului şi a spermatozoidului, care conţin fiecare numai 23 de cromozomi. Totalitatea genelor stocate într-un organism, este cunoscută sub numele de genom.

Prin combinarea lanţurilor ADN la plante şi animale s-au putut obţine exemplare ce au dezvoltat calităţi deosebite cum ar fi rezistenţa sporită la boli şi o mai bună conservare în timp. În industria farmaceutică s-au obţinut produse pentru tratarea sau doar ameliorarea unor boli ereditare, cum e insulina şi interferonul, care este de 200 de orimai ieftin decît cel extras din sângele uman.

Comparativ cu metodele clasice de ameliorare, transformarea prin ingineria genetică prezintă, cel putin, doua avantaje: oferirea posibilităţii introducerii unui singur caracter la o varietate, deja evaluată ca performantă; iar cea de a doua, gena transferată poate proveni din orice sursă, ceea ce extinde, practic, în mod nelimitat, posibilitatile de ameliorare.

Există, însă, şi unele dezavantaje ce pot fi observate în domeniul agronomic şi mai cu seamă la fructele şi legumele modificate genetic, inevitabil, prin dezvoltarea unor calităţi (în mod artificial) se pierd altele cum ar fi: gustul şi valoarea nutriţională, dau naştere la diverse reacţii în organismul celor ce le consumă… Să privim spre statele dezvoltate… Oare de ce se pune preţ din ce în ce mai mare pe produse naturale, biologice, nemodificate genetic?

Totuşi manipularea nechibzuită a materialului genetic sau tehnologia numită îmbinarea genelor, a plantelor, animalelor sau fiinţelor umane poate avea consecinţe dezastruase pentru întreaga populaţie.

Clonarea (de la gr. κλονgermen, vlăstar), în laborator termenul s-a aplicat iniţial tulpinilor sau coloniilor de bacterii ce provin dintr-o singură celulă, apoi el s-a folosit pentru a desemna transferul nucleului celular dintr-o celulă în alta denucleată. Un alt termen similar clonării este şi “eugenia” care desemnează ştiinţa ce are ca scop îmbunătăţirea materialului genetic uman prin “ajustarea factorilor de mediu şi a condiţiei umane în general”

Interesul pentru inginerie genetică şi clonare se datorează experienţelor efectuate în 1954 de către R. Briggs şi T.J.King prin “eliminarea unui ovul şi înlocuirea cu nucleul unei celule somatice” . Experienţa a reuşit în 1979 când au apărut primele animale identice genetic. Astfel că în 1983 a fost clonat un şoarece, apoi peşti şi în 1997 s-a reuşit clonarea oiţei Dolly.

Prin clonare se ajunge la producerea de organisme identice din punct de vedere genetic. Pentru a se ajunge aici e necesară prelevarea unei mostre de ADN dintr-o celulă adultă şi plasarea ei într-un ovul nefertilizat al cărui ADN a fost înlăturat. Celulele sunt apoi supuse unui şoc electric, prin care le face să fuzioneze, apoi începe diviziunea celulară.

În mod normal, natural, în urma fecundării, genele se combină după reguli ale matematicii combinatoriale, iar în cazul genomului uman se poate ajunge la un număr de 10500 000 de noi combinaţii posibile, ceea ce dă naştere la un unicat genetic, fiziologic, fizionomic şi psihologic. Prin clonare, însă, se dă naştere unei fiinţe genetic identice reducâmdu-se practic la unitate întreaga biodiversitate.

Celulele în stadiu primar sunt celulele aflate în primele lor stadii de viaţă, acestea putând deveni orice tip de celulă; acestea solicită un interes deosebit întrucât ele pot deveni organe pentru transplant sau ar putea fi utilizate pentru vindecarea unor organe afectate de diferite boli. Aceste celule în stadii primare provin fie din celule embrionare în stadiu primar, fie din ţesuturi adulte în stadiu primar (acestea fiind cele menite să înlocuiască celulele care mor). Aici bioetica se confruntă cu o problemă foarte gravă: întrucât celulele embrionare în stadiu primar sunt mai uşor de manipulat, ele sunt cele mai folosite. Dar acestea se recoltează prin dezmembrarea unui embrion din cei neutilizaţi pentru fertilizarea artificială, embrion ce ar fi putut fi o nouă viaţă. Oare nu seamănă acest lucru cu avortul?…

Mai mult încă, într-o experienţă de clonare se lucrează cu foarte mulţi embrioni din care nu supravieţuiesc decât 1-7% deci iată la câte omucideri contribuie toţi aceia care doresc dezvoltarea cu orice preţ a clonărilor umane, împotrivindu-ne Bunului Dumnezeu prin împotrivirea ordinii lăsate de El, de amestec natural de gene, procrearea.

S-a observat că „dacă modificarea genetică a celulelor somatice afectează doar anumite individualităţi, orice modificare a celulelor reproductive va fi moştenită de generaţiile următoare. Consecinţele spirituale şi fizice ale unei asemenea manipulări sunt uluitoare.”

În urma amplorii pe care a luat-o cercetarea în acest domeniu în ultimii ani, ne vom trezi, în curând cu cupluri ce vor putea decide, înainte de a avea un copil, ce genă ar dori să adauge şi ce să îndepărteze, apare coşmarul “copiilor proiectaţi”. Aceasta poartă denumirea de “terapie genetică” şi implică examinarea părinţilor în devenire pentru a se vedea dacă există riscul de a moşteni anumite defecte genetice. Există temerea că acest aspect ar putea dezbina rasa umană, prin crearea genetică a unei rase superioare, cu toate genele bune, care să nu sufere de nici un fel de maladie – dar reversul ar fi şi crearea unei subrase genetice, lăsate în voia sorţii.

Este foarte probabil că, în viitorul apropiat, părinţii vor putea decide înlăturarea din embrion a unor gene nedorite, generatoare de boli – creând astfel copii mai sănătoşi. Dar ce ne vom face cu faptul că un astfel de „tratament genetic” e foarte scump, deci doar cei cu bani vor putea avea în mână viaţa şi moartea; standardele şi limitele ingineriei genetice vor fi stabilite tot pe criteriul profitului; examinarea genetică ar putea deveni o obligativitate legală ceea ce va duce la obligativitatea (la fel de „legală”) a avortului, aşadar crima, în cazurile ce nu vor putea fi rezolvate genetic; s-ar putea ajunge ca prin examinarea genetică a unui viitor cuplu să se ajungă la constatarea că dând naştere urmaşilor lor s-ar produce o slăbire a fondului genetic uman, caz în care s-ar putea interzice, prin lege, căsătoria celor doi; în cazul în care părinţii sunt purtători de gene anormale s-ar putea ajunge la sterilizare obligatorie...

Nu vi se pare că prea ne jucăm de-a Dumnezeu? Şi să nu uităm că Dumnezeu le-a făcut pe toate „bune foarte”, iar noi nu-L vom putea substitui, căci aflându-ne în eroare, vom greşi cu siguranţă. Omul se consideră stăpânul creaţiei, capabil sa-i răstoarne legile, spre a-i „stoarce beneficiile”. Dar această încredere prea mare în forţele sale proprii se va întoarce împotriva sa şi chiar a planetei. „Biologia vrea să regândească viaţa, să o controleze. Medicina vrea să controleze viaţa din momentul fecundaţiei până în cel al morţii. Genetica îşi propune să … controleze destinul uman, dirijându-i evoluţia. Nu ne va mira că programul numit „Biologie fără frontiere” ar putea să transforme omul într-un animal sau în supraom, cu tinereţe mult prelungită.” Spectaculoase sunt şi dorinţele americanilor de a-l clona pe Elvis, iar organizaţia „Creştinii pentru clonarea lui Iisus” doresc să cloneze câte un Iisus pentru fiecare persoană care vrea unul. Astfel că „dacă ai o întrebare pentru Dumnezeu poţi să suni, pur şi simplu acasă, şi să i-o adresezi” . Atunci ar fi paradisul pe pământ în concepţia lor.

Constatând imperfecţiunile noastre, cu siguranţă se vor face greşeli, iar în acest caz, cine îşi va asuma responsabilitatea pentru ”bombele genetice” (dezastre ecologice, epidemii şi mutaţii genetice) rezultate din aceste greşeli?!? Astfel s-ar ajunge la producerea unei sub-specii humanoide spre a servi drept o clasă de sclavi.

S-a pus marea întrebare dacă avem sau nu dreptul de a clona oameni şi la aceasta s-au răspuns următoarele: Convenţia Europeană a Drepturilor Omului s-a opus vehement; Biserica se opune şi ea punând următoarea problemă: „de unde îşi ia clona sufletul?” , întrebare care rămâne fără răspuns. Altă problemă este faptul că clonele sunt oameni creaţi de oameni, dar oamenii nu pot crea nici o singură celulă, căci doar Dumnezeu e Dătătorul vieţii. Altă întrebare care se pune este în legătură cu identitatea celui clonat: „Ce simte un om care află despre sine că nu e fiul unui tată şi al unei mame, ci clona cuiva?”

Prin clonare s-ar crea un dezechilibru între oameni în sensul că „unii ar fi mai genii, iar alţii mai sclavi, unii ar fi stăpâni, iar alţii robii lor… Astfel că nu se mai poate vorbi de omul care poartă în sine chipul şi asemănarea cu Dumnezeu. În fond ar trebui să ne împotrivim categoric, cel puţin clonării umane, ca o bună urmare a moralei creştine.

Bibliografie

I. Izvoare:

Bibliasau Sfânta Scriptură;

II. Volume:

1. Breck, John , Darul sacru al vieţii, Ediţia a II- revăzută, Editura Patmos, Cluj- Napoca 2003;
2. Chiochină Larisa şi Iftimie Constantin, O viziune asupra vieţii, Editura Provita Media, Bucureşti 2003;
3. Cosma Sorin, Bioetica, Editura Marineasa, Timişoara 2003;
4. Stan, George Teologie şi bioetică, Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2001.


Text disponibil sub licența
Atribuire-Necomercial

Articol postat de: Nichifor Tanase • Data: 9 mai 2010 • Vizualizări: 2841