Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Un prieten şi un mângâietor în clipe de grea încercare
Oamenii se plictisesc să vă asculte văicărelile şi dorinţele voastre. Prietenul divin nu este însă niciodată plictisit de voi...
Casa acestui Prieten nu are cheie şi nici clanţă. Putem intra la El fără să batem la uşă. Drumul către El este prin propria noastră inimă. El se interesează cu atât mai mult de cel care are nevoie de El. Acolo unde este El totul este pur, totul este viaţă şi faţa Lui este dragoste. În general, în durere şi în suferinţă facem cunoştinţă cu acest Prieten Unic. Odată ce L-am cunoscut şi L-am simţit aproape, Îi rămânem credincioşi, pentru că nu ne mai putem lipsi de El. Ne obişnuim astfel să trăim viaţa Lui, şi viaţa fără El este suferinţă, ca şi cum soarele ar dispărea din viaţa omului.

Nimeni nu-I cunoaşte identitatea precisă, căci cel ce ar putea s-o pătrundă ar fi el însuşi Dumnezeu. Să ne mulţumim să-L slujim. Cu cât ne vom apropia mai mult de acest Prieten, cu atât Îl vom cunoaşte mai mult şi mai bine.

Şi poate veţi avea bucuria să-L întâlniţi într-o zi. Ochii fizici nu-L vor vedea, dar duhul va tresări de fericire, căci Iubirea cheamă iubire şi Duhul cheamă duh.

Aţi fost umilit? Binecuvântată fie umilinţa voastră! Ea este o doctorie pentru voi. Meditaţi asupra ei. Nu sunt aleşi pentru această încercare decât cei care sunt demni de ea. Nu esenţa individualităţii profunde şi spirituale este înjosită, ci personalitatea superficială şi mentală suferă în orgoliul ei. Cu cât vom fi mai atinşi în personalitatea noastră, cu atât vom creşte mai mult în individualitatea noastră, dacă vom şti să tragem o cât de mică lecţie din umilirea trecătoare a suferinţei.

Această umilire este dăunătoare celor slabi, dar este salutară celor tari. Umilirea nu se datorează decât propriei noastre comportări şi gândiri greşite. Nu păcatul ne condamnă, ci rumegarea lui şi dragostea pe care o avem pentru el. Sa facem măcar un pas în afara stadiului de gândire în care ne aflăm actualmente. Prietenul ne va sări în ajutor şi ne va conduce mai departe. Avansaţi pe drumul desăvârşirii, nimeni nu mai are vreo putere să ne umilească. Nu veţi mai cunoaşte nici un ofensator pe pământ, căci egoismul nostru va fi mort.

Niciodată nu suntem părăsiţi. Ni se pare numai că suntem singuri, fără nimeni, cerem iubire numai de la oameni ca noi, din carne şi sânge. Nu ne-a trecut niciodată prin minte să cerem iubirea Divinului Prieten. Suntem abandonaţi numai când noi înşine ne abandonăm. Prietenul abia aşteaptă cererea noastră. Nu ezitaţi, bateţi la uşa conştiinţei! Dacă o ascultaţi cu atenţie, îi veţi auzi răspunsul din interior şi o lumină vă va inunda inima, iar căldura dragostei divine va pătrunde in voi. Eternul Prieten este permanent prezent, nu importă numele si esenţa Lui. Principalul este că El nu ne părăseşte niciodată. Cu cât Îi cerem dragoste mai multă, cu atât El ne oferă mai mult. „Cereţi şi vi se va da, bateţi şi vi se va deschide!

Oamenii se plictisesc să vă asculte văicărelile şi dorinţele voastre. Prietenul divin nu este însă niciodată plictisit de voi, căci ceea ce vă preocupa pe voi îl preocupa şi pe El. El este în acelaşi timp intermediarul şi distribuitorul, avocatul şi judecătorul. Ce mai aşteptaţi pentru a-L striga?

Acolo unde este Prietenul, acolo este dragostea şi unirea cu toţi oamenii lumii. Îndepărtarea trupurilor apropie inimile. Cel capabil să suporte despărţirea este mult mai legat decât la reîntoarcere, de ceea ce iubeşte. Nu există decât o singură şi veritabilă solitudine-acea a iubirii.

Trebuie să ştim că scăderea potenţialului omenesc, fizic şi moral, nu durează mult. În aceste clipe grele, când de multe ori slăbiciunea fizică sau boala influenţează psihicul şi invers, când durerea morală influenţează starea sănătăţii, în toate aceste momente grele, prima idee pe care trebuie s-o avem, este că aceasta nu va dura prea mult şi că nu suntem singuri. Omul, dotat cu putere spirituală intensă, îşi domină repede slăbiciunea trupului. Meditaţia şi credinţa îl ajută, în timp ce cel dezarmat moraliceşte nu opune nici o rezistenţă slăbiciunii trupeşti şi descurajarea se instalează în mod cronic în inima sa. Pentru a vă smulge din această inerţie, chemaţi Prietenul în ajutor! Un mic efort, cât de mic, o iniţiativă cât de neînsemnată, chiar la început, şi asistenţa Cerului va amplifica efortul vostru! Voinţa de a acţiona vine acţionând, după cum foamea vine mâncând.

Nu lăsaţi niciodată dorinţa şi acţiunea cea bună să se răcească! Invizibilul divin este prezent, vă aşteaptă, vă asistă şi lucrează cu voi. Ce poate logica şi autosugestia atunci când vine ruina şi moartea peste voi. Şi totuşi Iov, plin de bube, în mizeria lui totală a găsit puterea să-l laude pe Dumnezeu. Iisus i-a binecuvântat pe călăii Săi. Martirii au cântat imnuri de slavă în timp ce erau arşi de vii. De unde şi-au extras aceştia toţi puterea şi rezistenţa? De la Divinul Prieten, pe care Îl vedeau cu ochii sufletului, Îl ascultau cu urechile sufletului, şi această viziune a lor era aşa de intensă încât acoperea chinurile lor trupeşti. Beţi cu toţii din acest izvor de apă vie! Prietenul este acelaşi care a fost şi pentru martiri, şi aceeaşi putere o are mereu. Totul este ca noi să dorim schimbarea în aceeaşi măsură în care au dorit-o acei eroi. Biserica Lui este în inima noastră, iar preotul nu este altul decât noi înşine. Oferiţi slăbiciunea voastră Prietenului pe altarul inimii voastre! Curăţiţi-l de toate buruienile pe care le-aţi lăsat cu timpul să-l invadeze. Va transforma jertfa voastră, slăbiciunea voastră astfel oferită, în forţă, în curaj, în putere, care va deveni la rândul ei pace!

Tu, călătorule obosit, care nu doreşti altceva decât a pune povara jos şi a te culca în mijlocul drumului, dacă ai cunoaşte cât de aproape, peste drum chiar, este un han de adăpost, unde hangiul îţi este prieten chiar, cum te-ai năpusti într-acolo!

Ei bine, drumeţule, intră chiar fără să baţi! Intră în hanul vieţii. Acolo fruntea îţi va fi răcorită şi picioarele îţi vor fi spălate. Acolo vei găsi hrana credinţei şi a nădejdii şi vei pleca mai departe întărit şi refăcut. Voi purtaţi în voi acest han ceresc fără să ştiţi. La orice oră din zi şi din noapte vă este deschisă poarta, iar hangiul binevoitor vă priveşte cu tristeţe cum treceţi mereu prin faţa lui fără să-l observaţi măcar. El aşteaptă mereu, vă iubeşte şi vrea să vă vină în ajutor. De voi însă depinde totul.


Text disponibil sub licența
Atribuire-Necomercial

Articol postat de: Alin-Vasile Câmpean • Data: 8 aprilie 2010 • Vizualizări: 994