Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Îngerii în Teologia Ebraică
Câteva consideraţii privind anghelologia iudaică
Îngerii sunt desemnaţi în anghelologia iudaică prin cuvântul mala`akh, ce este uzitat cel mai des pentru numirea îngerilor şi care însemnează mesager. El este aplicat de foarte multe ori la agenţi umani, care îndeplinesc rolul de soli. În ceeea ce priveşte anghelologia iudaică post-biblică, ea foloseşte acest cuvânt, mala`akh, doar pentru a numi pe îngeri, folosind pentru mesagerii umani un alt cuvânt. De cele mai multe ori se foloseşte în teologia iudaică termenul de mala`akh YAHWEH, dar se folosesc şi alte sintagme. Astfel îngerii sunt numiţi elohim, dumnezeu sau dumnezei, mult mai des sunt numiţi bene-elohim, sau bene elim- fii lui Dumnezeu[1]. Îngerii mai sunt cunoscuţi în literatura teologică iudaică cu numele de qedoshim- fiinţe sfinte[2]. Foarte des îngerii sunt numiţi simplu „omul”. Fiinţa misterioasă care s-a luptat cu Iacov este mai întâi numit simplu „om”, iar mai apoi „elohim”.

În literatura post-biblică, îngerii se manifestă de cele mai multe ori ca fiinţe independente, distingându-se prin nume proprii şi prin diferite caracteristici. Dezvoltarea conceptului despre îngeri a fost în această perioadă puternic influenţată de sincretismul ce caracterizează perioada elenistică a iudaismului. Datorită numeroaselor influenţe, teologia ebraică devine familiară cu multe din miturile babiloniene. Teologia ebraică va căuta foarte mult o adaptare a acestor mituri la fragmentele biblice. Pentru a se evita lezarea caracterului monoteist a religiei ebraice, întâmplările atribuite în legendele babiloniene lumii zeilor sunt trecute lumii îngereşti. Un astfel de exemplu este Enoh, a cărui autoritate constă în comunicare lui cu lumea îngerilor. Doctrina despre îngeri nu este aceeaşi în cadrul diferitelor facţiuni religioase ce alcătuiesc poporul evreu. Fariseii arată puţin interes în ceea ce priveşte lumea îngerilor. Secta saducheilor este descrisă de Faptele Apostolilor ca negând existenţa îngerilor F.A. (23;8). În unele surse literare figurile biblice, cum ar fi Solomon, sunt menţionate ca fiind în posesia unei formule care le-ar permite să cheme pe îngeri în ajutorul oamenilor. Testamentul grecesc al lui Solomon, citează numele unor asemenea îngeri pe care Solomon îi cheamă în ajutor[3].

Îngerii care apar în teologia ebraică post-biblică, pot fi împărţiţi în mai multe clase. Îngerul care apare în viziunea lui Zaharia ( 1;9) nu este numit, dar rolul său de a apăra cauza poporului Israel îl indică ca nefiind un simplu mesager în sensul strict al cuvântului. În viziunea lui Daniel (8;16- 9;21), îngerul Gabriel apare ca interpret al viziunii lui Daniel. În scrierile apocaliptice mai târzii, îngeri diferiţi apar ca interpreţi ai semenelor şi viziunilor simbolice , aşa ca Uriel, I Enoh ( 19;1, 27; 2), Raguel ( 23; 4), Rafael (32;6) şi Mihail. Un grup de şapte îngeri este adesea descris de teologia iudaică ca fiind grupul conducător al cetelor îngereşti. Ei sunt numiţi arhangheli şi au acces la slava lui Dumnezeu, Tob. (12;15): „Eu sunt Rafail,unul din cei şapte îngeri sfinţi care ridică rugăciunile sfinţilor şi le înalţă înaintea slavei Celui Sfânt”. Aceşti şapte sunt: Uriel, a cărui sarcină este să conducă oştile îngereşti şi să păzească lumea de desubt; Rafael are în grijă sufletele oamenilor; Raguel este îngerul răzbunării; Mihail are rostul de păzi Israelul; Gabriel este arhanghelul care conduce Raiul; Jeremiel, care conform scrierilor mai târzii are sarcina de a păzi sufletele celor de desubt; Sariel, care nu are o funcţie clar prezentată în teologia iudaică[4]. Aceşti şapte îngeri sunt tot timpul în preajma lui Dumnezeu, ei sunt cei care duc la îndeplinire sarcinile cu însemnătate pentru istoria omenirii. Tot ei duc la îndeplinire pedepsele pentru îngerii căzuţi. În relaţie cu aceşti şapte îngeri sunt patru, ce sunt socotiţi îngeri ai prezentului (malakhei ha-Panim): Mihail, Gavril, Rafael şi Panuel[5]. Aceşti îngeri au rol foarte important în pedepsirea îngerilor căzuţi, locul lor fiind în fiecare din cele patru laturi ale tronului lui Dumnezeu. Spre deosebire de ceilalţi îngeri, ei sunt singurii care se pot mişca liber în palatul lui Dumnezeu, în „cerul cerurilor”.

Un alt grup aparte de îngeri este cel al celor şaptezeci de prinţi ai oamenilor, al căror număr este socotit după numărul seminţiilor care umplu pământul.Relatările despre acest grup sunt pe cât de diferite pe atât de interesante. Testamentul evreiesc al lui Neftali îi priveşte ca pe şaptezeci de îngeri slujitori ai lui Dumnezeu. Alte surse mai târzii susţin că pe timpul lui Peleg, Dumnezeu a coborât pe pământ însoţit de şaptezeci de îngeri, pentru a învăţa neamurile de pe pământ fiecare limba lui. Mai târziu, susţine aceeaşi sursă, arhanghelul Mihail a cerut fiecărui popor să-şi aleagă câte un patron, iar popoarele au ales ca patroni pe îngerii care i-au învăţat propria limbă. O singură excepţie a fost la aceste popoare, anume Israel, care a ales ca patron pe Dumnezeu.

O altă categorie de îngeri pomenită în teologia iudaică este aceea a îngerilor gardieni, sau păzitori. La început titlul acesta era specific pentru toţi îngerii însemnând „ cel care nu doarme niciodată”, dată fiind menirea lor de a păzi în apropierea lui Dumnezeu. Mai târziu acest nume trece la îngerii a căror funcţiune era de a fi păzitori şi martori ale faptelor oamenilor. Datorită funcţiunii lor aprte ei sunt desemnaţi cu numele de „cei mai sfinţi dintre sfinţi”. O strânsă legătură între această categorie de îngeri şi „ Irin”- privitori , menţionaţi în cartea Daniel ( 4;10, 14,20)[6]. O referinţă despre aceşti „Irin”, găsim în cartea apocrifă a Facerii, când Lameh spune că se teme că Noe ar fi fiul „privitorilor”. O altă opinie în cadrul anghelologiei iudaice este că fiecare stea are câte un înger care o conduce. Cu timpul ajunge să ia amploare în teologia iudaică o altă opinie referitoare la îngeri şi anume că există îngeri ai spiritului, focului, vântului, furtunii, întunericului, etc.

Îngerii sunt împărţiţi în anghelologia iudaică ca îngeri ai păcii şi îngeri răi. Există de asemenea îngeri ai vieţii şi îngeri ai morţii. Numărul îngerilor este infinit. Ei sunt clasificaţi în grupe de îngeri superiori sau îngeri inferiori. Astfel îngerii Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, sunt socotiţi a fi arhangheli şi se face referire la ei ca la slujitori- malakhei-ha-sharet[7]. Îngerii Sandalfon, Zagzagael şi Suriel apar doar rareori. Îngerul Metatron are un rol important în Midrash. Sunt îngeri care au control asupra naşterii, rugăciunii, ploii, etc. Numele îngerilor sunt făcute cunoscute poporului lui Israel, abia după întoarcerea din robia Babiloniană. Se dezvoltă rolul îngerilor păzitori, care pe lângă păzirea popoarelor, au şi rolul de a fi păzitori ai regilor ca fiinţe particulare. Primii îngeri păzitori sunt socotiţi ostili poporului Israel. Când neamul cade, cade şi îngerul care păzeşte acel neam. Referitor la relaţia lor cu Dumenezeu, îngerii sunt dependenţi de Dumnezeu. Ei nu pot face nimic din propria iniţiativă, ci doar la porunca lui Dumnezeu. Dumnezeu se consultă din când în când cu îngerii, cum a fâcut de exemplu înainte de facerea omului. Îngerul morţii ( malakh ha mavet), joacă un rol important printre îngeri şi este privit ca cel mai rău dintre îngerii inferiori.

Îngerii sunt priviţi în general de anghelologia iudaică ca fiind superiori oamenilor. Pe de o parte însă, drepţii sunt socotiţi a fi superiori îngerilor. Un alt punct de vedere susţine că drepţii pot fi cel mult egali îngerilor. O altă variantă susţine că doar poporul lui Israel poate ajunge la această egalitate. O altă părere ar fi aceea că această egalare a îngerilor ar fi posibilă doar după moarte. O ultimă părere susţine că la sfârşitul veacurilor, cei drepţi vor fi ridicaţi deasupra îngerilor şi că îngerii vor învăţa misterele cerurilor de la oamenii drepţi.

În epoca talmudică credinţa în îngeri era generalizată, fiind câteva opinii diferite referitoare la rostul lor. Astfel ni se spune că doar doi îngeri, Mihaiil şi Gavriil slujesc permanent lei Dumnezeu, în timp de Dumnezeu în fiecare zi crează alţi îngeri, care-L preamăresc în ziua respectivă, iar apoi dispar în râul cel de foc. Talmudul şi Midrashul conţin o varietate de opinii referitoare la originea şi natura îngerilor. Îngerii vorbesc evreieşte, sunt dotaţi cu capacitatea de a înţelege, pot zbura, pot să se mişte de la un capăt la altul a lumii şi pot vedea viitorul. Conform anghelologiei talmudice, îngerii au forma umană, dar sunt alcătuiţi jumătate din apă, jumătate din foc. Ei sunt liberi de înclinaţia rea. Nu au nevoi. Nici unul dintre ei nu poate îndeplini mai mult de o misiune o dată şi sunt supuşi greşelilor.

Îngerii sunt prezenţi şi în liturghia iudaică. Astfel diferite cete de îngeri apar în imnele Kedushot a Tefilhamului şi a Yozerului, fiecare având rolul său aparte. Astfel în Yozer, ceata offanim este cea care cântă. Către sfârşit apărând şi ceata heruvimilor. Există porţiuni în rugăciunile Kedushot şi Yozer, în care există o speculaţie crescândă referitoare la îngeri şi care descoperă noi funcţii şi desemnări ce sunt atribuite lor. În multe din rugăciunile Selihot, îngerii apar ca fiinţe independent, a căror muncă constă în a aduce rugăciunile oamenilor la Dumnezeu.

Mistica iudaică distinge mai multe categorii de îngeri: îngeri slujitori, îngeri corupţi, îngeri ai îndurării şi îngeri ai judecăţii severe. Mistica iudaică face distincţie foarte clar între îngerii cu forme masculine şi cei cu forme feminine. Astfel îngerii au fost făcuţi în ziua I a Creaţiei, iar cei care s-au răsculat împotriva lui Dumnezeu şi care sunt consumaţi constant de foc au fost creaţi în ziua a II-a a Creaţiei[8]. Când îngerii îşi îndeplinesc slujirea lor pe pământ apar cu formă umană. Puterea îngerilor rezidă în emanarea luminii Dumnezeieşti, care devine manifestă în ei. Din cauza acestei lumini, îngerii sunt descrişi ca elemente ale tronului ceresc. Noţiunea conform căreia îngerii în cer cântă pururea slavă lui Dumnezeu este mult dezvoltată în mistica iudaică târzie. Îngerii conduşi de arhangheli sunt grupaţi în patru cete în faţa tronului ceresc. Ceata arhanghelului Uriel stă în faţa tronului, Gavriil cu ceata sa stă în stânga tronului, Rafail cu îngerii din ceata lui stau în spatele cetei lui Uriel, iar ceata lui Mihail stă de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Prima întâlnire între om şi înger are loc când îngerii Rafail, Hadarniil şi Raziil înmânează lui Adam misterioasa carte „ Cartea cerului”. În fiecare fiinţă umană locuiesc, conform misticii iudaice doi îngeri unul bun şi unul rău. Fiecare pas al omului este însoţit de spirite rele şi spirite bune. Şi după moarte, îngerii sunt aceia care însoţesc sufletele celor adormiţi.

O altă categorie de îngeri sunt aşa numiţii „îngeri căzuţi”, frecvent menţionaţi în literatura iudaică post-biblică. Cea mai timpurie raportare la aceştia o găsim la Enoh. În Vechiul Testament ebraic nu găsim termenul adecvat pentru Demon, iar traducerile Vulgata şi Septuaginta confirmă şi ele acest lucru[9]. În religia iudaică monoteistă se observă foarte uşor că dumnezeii stăini sunt coborâţi la rangul demonilor. Deşi religia iudaică a împrumutat destul de mult de la popoarele cu care a venit în contact nu şi-a alterat caracterul monoteist al credinţei sale.

În Vechiul Testament, cu excepţia textului I Cronici ( 21;1), Satan nu este un nume propriu care se referă la o fiinţă aparte, o fiinţă demonică, care este antagonista sau rivala lui Dumnezeu. În înţelesul original, acest Satan însemna „ un adversar”, în sens general, care se opune şi obstrucţionează. Acest nume, Satan, se poate aplica şi adversarilor umani: I Regi ( 5;18), sau este numirea aplicată antagonistului în general, Psalmi ( 38;20) . Îngerul care a fost trimis să se opună lui Balaam, Num. ( 22; 32) a fost , în mod evident, ales satan. Nu există nici o dovadă clară care să susţină că ”sitnah” era funcţia permanentă a unui înger. Satan, ca apelare aparte a unui înger anume apare în cărţile Vechiului Testament abia pe la anul 520 î.d.Hr., în cartea Zaharia şi apoi în Iov. În Zaharia cap. 3, Satana se desfăşoară ca acuzator în tribunalul ceresc. În cartea Iov, Satana încearcă integritatea lui Iov şi cere voie de la Dumnezeu să-l testeze pe Iov. Satana este clar subordonat lui Dumnezeu, fiind un membru din suita sa ( bene ha-elohim), care nu poate să se desfăşoare fără permisiunea lui Dumnezeu[10]. În nici o carte a Vechiului Testament Satana nu este văzut ca un rival al lui Dumnezeu, excepţie făcând textul de la I Cronici (21; 1). Satana nu este un personaj proeminent în cărţile Apocrife şi în Apocalipsele iudaice, el reprezentând forţele anti-Dumnezeieşt, precum şi forţele rele, în general. Martiriul lui Isaia( 2;2) spune că: „ Manase a părăsit slujirea Dumnezeului părinţilor săi şi slujea lui Satan şi îngerilor săi şi puterilor sale”. În Testamentul lui Gad se spune: „Spiritul urii lucrează împreună cu Satan prin ura duhului”. Legendele din Talmud şi Midrash, conform cărora Satan ar fi fost acela care provoacă pe Dumnezeu să-l încerce pe Avraam, prin testul Akeda, apare şi în Cartea Jubileelor, (17;16) şi prezintă pe provocator cu numele Mastema[11]. În literatura tanaitică, Satan apare ca forţa impersonală a răului. Referinţele la Satan în Liturghie sunt puţine şi impersonale. Rugăciunile Haskivenu- din serviciul de seară includ o cerere pentru "mutarea de la noi a duşmanului...şi pe Satan”[12].

Titlul care este desemnarea curentă pentru Satan în scrierile Qumranite este acela de Belial. În ceea ce priveşte rolul lui Satan în textele qumranite, el nu mai are rolul de acuzator, ci, împreună cu îngerii săi are menirea de a distruge pe om. În aceste texte apare numele de „ malki masemot” – însemnând îngerul întunericului şi este corespondentului Satan şi exprimă ura, ostilitatea pe care Satan o are faţă de tot ceea ce este în concordanţă cu poruncile lui Dumnezeu. Dar în acest nume existând un „tet”, presupus de cei ce au reconstituit manuscrisul, am putea vedea mai degrabă o formă compozită care exprimă pe cel cu nume rău, cel fără de nume[13]. Îngerul tenebrelor, frecvent desemnat prin numele Belial mal` ak Hosek, exercită stăpânirea asupra forţelor răului şi este căpetenia duhurilor tenebrelor[14]. Există o clară antiteză între Belial şi duhurile pe care acesta le conduce şi Mihail şi îngerii luminii. Spiritele care sunt conduse de Belial sunt numite rhwt. Acest nume se traduce prin „ spirit”. Ei sunt plasaţi de textele de la Qumran sub conducerea lui Belial, luând şi ei parte la dualismul dezvoltat în textele qumranite, dualism al forţelor celor rele pe de o parte şi a îngerilor luminii, pe de altă parte.

Note

1. ^ Encyclopedia Judaica, Jerusalem, p. 958.
2. ^ Ibidem, p. 958.
3. ^ Ibidem, p. 962.
4. ^ Ibidem, p. 962.
5. ^ Ibidem, p. 962.
6. ^ Ibidem, p. 964.
7. ^ Ibidem, p. 965.
8. ^ Ibidem, p. 958.
9. ^ Dictionnaire de la Bible, supplement, tome douzieme, p. 3.
10. ^ Enciclopaedia Judaica, vol 14, p. 902.
11. ^ Ibidem, p. 903.
12. ^ Ibidem, p. 904.
13. ^ Ioan Chirilă, Mesianism şi Apocalipsă în scrierile de la Qumran, p. 73.
14. ^ Dictionnaire de la Bible, supplement, tome douzieme, p. 22.


Text disponibil sub licența
Atribuire-Necomercial

Articol postat de: Nicolae Codrea • Data: 14 septembrie 2011 • Vizualizări: 2297