Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Timpul nu este absolut (invariabil) ci relativ (variabil). Nu creaţia depinde de timp ci timpul depinde de creaţie
Din nefericire, o greşeală des întâlnită la oameni este aceea de a considera timpul ca fiind absolut (invariabil, constant, fix) şi independent de creaţie, însă teoria relativității demonstrează că în realitate timpul este relativ (variabil) şi în strânsă legătura cu creaţia (depinzând de aceasta). Astfel, nu creaţia depinde de timp (adică orbita Pământului, mişcarea de revoluţie a planetei Pământ în jurul Soarelui ce determină durata anului şi mişcarea de rotaţie a planetei Pământ în jurul propriei axe ce determină durata zilei, nu sunt făcute de Creator să depindă de o durată temporală prestabilită), ci timpul (durata zilei şi a anului) e făcut de Dumnezeu să depindă de creaţie, fiind în strânsă legătura cu aceasta.
Conceptul de spaţiu-timp nu are sens înainte de începutul universului, iar timpul este relativ, în funcție de sistemul de referinţă. Aceasta este învăţătura Sfinţilor Părinţi (Fericitul Augustin, Sfântul Ioan Damaschin), deci a Bisericii Ortodoxe. Spre exemplu, în Psalmul 89 este scris „Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca straja nopţii” [1], adică raportat la Dumnezeu timpul nu are însemnătate, întrucât Dumnezeu este atemporal (şi “priveşte” timpul fiecăruia cum vrea EL, mai repede sau mai lent; de la început spre sfârșit sau de la sfârșit spre început). Este evident că psalmistul vrea să arate relativitatea timpului şi nu durata efectivă a miei de ani raportată la Dumnezeu, întrucât această mie de ani este prezentată ca fiind egala cu o zi (ce are 24 de ore) şi mai apoi ca fiind egală doar cu trei ore (un sfert din jumătate de zi), mai precis cu o singură strajă a nopţii (anticii împărţeau în patru străji egale cele 12 ore ale timpului nopţii, de la asfinţitul soarelui şi până la răsăritul soarelui).

Sfânta Scriptura (Geneza) şi ştiinţa (teoria relativităţii care implică existenţa Big Bang-ului), susţin acelaşi adevăr şi anume că universul, spaţiul şi timpul au în început din nimic la Big Bang (Marea Explozie). Un merit deosebit în confirmarea existenţei Big Bang-ului îl are savantul contemporan Stephen Hawking, care ne-a oferit dovada ştiinţifică a faptului că spațiu-timpul au un început, ceea ce e în concordanţă cu învăţătura biblică. Sfinţii Părinţi, ne învaţă că noi nu putem calcula timpul decât după ieşirea omului din Rai (primul an în Hronografele bisericii, este anul ieşirii lui Adam din Rai). Argumentele lor pentru faptul că “nu putem calcula” timpul înainte de ieşirea lui Adam din Rai erau în principal două. Primul argument, era că noi nu ştim cât erau de lungi “zilele” creaţiei, întrucât scriptura afirmă că Soarele şi Luna au fost făcute de Creator doar în a patra zi de la începutul creaţiei[2], iar o zi reprezintă pentru noi un interval de douăzeci şi patru de ore, când Pământul efectuează o mişcare de rotaţie în jurul axei sale (şi în acelaşi timp se mişcă şi pe orbită în jurul Soarelui), deci în primele trei zile când nu era creat încă Soarele, o zi nu avea douăzeci şi patru de ore (privit din sistemul de referință al omului). Al doilea argument era că omul, în Rai, nemuritor[3] fiind prin har[4] înainte de căderea în păcat, percepea timpul altfel şi, deci, toată perioada de timp petrecută de om în nemurire e considerată în Geneză ca o singură zi. Iată deci cum cele şase zile ale creaţiei nu aveau acelaşi interval de timp şi nicidecum nu aveau o durată de douăzeci şi patru de ore (privit din sistemul de referință al omului). Zilele creației din Sfânta Scriptură, pot fi de câteva secunde, privit dintr-un sistem de referință, sau pot fi de miliarde şi miliarde de ani privit din alt sistem de referință. Este întocmai ca la filmele documentare, când este filmat un copac cum creşte, iar mai apoi se vizionează filmul la o viteză mult mai mare, astfel încât noi vedem în câteva secunde ceea ce în "timp real" a fost filmat în săptămâni, sau poate în ani. Însă filmul se poate viziona şi la viteză extrem de mică şi, astfel, se poate vedea acest proces în miliarde de ani. Teoria Relativităţii demonstrează că nu există sistem de referință privilegiat, nu există un timp absolut, ci fiecare observator are propria sa măsură a timpului. Toate măsurătorile, din orice sistem de referință sunt corecte.

Din nefericire, o greşeală des întâlnită la oameni este aceea de a considera timpul ca fiind absolut (invariabil, constant, fix) şi independent de creaţie, însă teoria relativității demonstrează că în realitate timpul este relativ (variabil) şi în strânsă legătura cu creaţia (depinzând de aceasta). Astfel, nu creaţia depinde de timp (adică orbita Pământului, mişcarea de revoluţie a planetei Pământ în jurul Soarelui ce determină durata anului şi mişcarea de rotaţie a planetei Pământ în jurul propriei axe ce determină durata zilei, nu sunt făcute de Creator să depindă de o durată temporală prestabilită), ci timpul (durata zilei şi a anului) e făcut de Dumnezeu să depindă de creaţie, fiind în strânsă legătura cu aceasta. Ziua este considerată perioada de rotație a Pământului în jurul axe sale şi are 24 de ore. (În cultul creștin, ziua liturgica nu începe cu miezul nopții, ca în măsurătoarea laică a timpului, ci cu seara. Ziua liturgica este intervalul de timp de 24 de ore dintre doua apusuri consecutive şi este moștenita din tradiția iudaica de măsurare a timpului). Pe toate planetele sistemului nostru solar există zile, însă doar pe planeta Pământ ziua are o durată de 24 de ore. Pe alte planete durata zilei este diferita. Spre exemplu pe planeta Venus o zi are 5832 ore, adică 243 de zile pământene, iar pe planeta Saturn ziua are 10,65 ore adică 0,44 zile pământene.

Prin an se înțelege o perioadă de timp necesară Pământului pentru a efectua o rotație completă (datorată mișcării de revoluție a Pământului) în jurul Soarelui. Pe toate planetele sistemului nostru solar există ani (întrucât se rotesc în jurul soarelui), însă doar pe planeta Pământ anul are (o durata temporală de) aproximativ 365 de zile. Spre exemplu pe planeta Venus un an are 224,7 zile pământene iar pe planeta Saturn un an are 29,4 ani pământeni. În sistemul nostru solar, Soarele este cel care determină durata zilelor si a anilor pe toate planetele. (Nu Soarele creează timpul - Doamne ferește! – caci timpul este creat de Dumnezeu, ci Soarele doar determină durata temporală a zilei şi a anului, aşa cum Soarele nu este nicidecum creatorul luminii, lumina fiind creată de Dumnezeu, ci este doar un luminător, “căci luminătorul nu este însăşi lumina, ci cel care conţine lumina” [5].) Aceasta este revelaţia Sfintei Scripturi şi învățătura Sfinților Părinți. Readucem în atenţie, mărturisirea Sfântul Ioan Damaschin care spune că “înainte de întemeierea lumii, când nu era soare care să despartă ziua de noapte, nu era un veac care să se poată măsura.”[6] Înainte de a descoperi ştiinţa că Universul (deci şi spaţiul, şi timpul) este finit si are un început din nimic (ceea ce implică un Creator), Biserica Ortodoxă susţinea şi învăţa aceasta pe baza Sfintei Scripturi, îndemnându-ne să “înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd”[7]. Dumnezeu ”a zidit lumea din nimic”[8] şi îi reaminteşte omului că atunci când a fost creat Pământul, deja existau în Univers alte stele şi fiinţe raţionale, spunând “Unde erai tu, când am întemeiat Pământul? Spune-Mi, dacă ştii să spui. Ştii tu cine a hotărât măsurile Pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat? În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului, atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii… Mă sărbătoreau?”[9].

Planeta Pământ nu este centrul (spaţial şi temporal) al Universului, de fapt Universul nu are centru spaţio-temporal, ci omul este centrul Universului (ca scop, finalitate al acestuia), întrucât Universul (spaţiul, timpul, Soarele, planeta Pământ etc.) este făcut pentru om (şi nu omul este făcut pentru ele), iar Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în om, care este creatura directă a lui Dumnezeu (atât trupeşte cât şi sufleteşte).

Note

[1] Psalmul 89,4.
[2] Facerea 1,14-19.
[3] Facerea 2,17.
[4] Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea a II-a, cap 12.
[5] Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea a II-a, cap 7.
[6] Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea a II-a, cap 1.
[7] Evrei 11,3.
[8] Solomon 11,17.
[9] Iov 38,4-7.


Text disponibil sub licența
Atribuire-Distribuire in conditii identice

Articol postat de: Eugen Gantolea • Data: 26 iulie 2011 • Vizualizări: 1678