Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Omul este trup şi suflet (spiritual). ADN-ul, codul vieţii biologice
Omul, cununa creaţiei, este singura fiinţă de pe Pământ care are în el şi principiul vieţii duhovniceşti (prin sufletul spiritual şi nemuritor, care este chipul lui Dumnezeu în om).
Sfântul Ioan Damaschin spune că singura caracteristică comună a celor două firi, dumnezeiască şi umană, este raţiunea, întrucât omul a fost făcut „după chipul”[1] lui Dumnezeu, „adică gânditor şi liber”[2] şi “după asemănarea”[3] lui Dumnezeu, “adică desăvârşit în virtuţi atât cât este cu putinţă firii omeneşti”[4]. Formă au doar cele materiale din Univers, iar Dumnezeu, fiind mai presus de Univers, nu are cum să aibă formă, deci chipul şi asemănarea omului cu Dumnezeu se referă exclusiv la sufletul spiritual al omului şi nicidecum la ceva trupesc (material), pentru că doar “lumea spirituală este înrudită cu El, căci înrudită cu Dumnezeu este firea raţională care se poate sesiza numai cu mintea.”[5] Astfel, aşa cum am arătat mai sus când am vorbit despre Domnul Iisus Hristos (care este Dumnezeu adevărat şi om adevărat), “Cuvântul lui Dumnezeu s-a unit cu trupul prin intermediul minţii, care stă la mijloc între curăţenia lui Dumnezeu şi grosolănia trupului. Căci mintea este puterea conducătoare a sufletului şi a trupului. [...]Mintea s-a făcut lăcaş Dumnezeirii unite cu ea după ipostas, după cum şi trupul” [6] s-a făcut.

Animalele nu au minte, după cum spune şi psalmistul „omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor”[7], deci omul, printr-o vieţuire pur trupească (instinctuală, bazată exclusiv pe cele şase simţuri trupeşti), renunţă de bună voie la cinstea comuniunii cu Dumnezeu, la viaţa cea adevărată.

Sufletul omului, spun Sfinţii Părinţi, „este o substanţă vie, simplă, necorporală, prin natura sa invizibilă ochilor trupeşti, nemuritoare, raţională, spirituală, fără de formă; se serveşte de un corp organic şi îi dă acestuia puterea de viaţă, de creştere, de simţire şi de naştere. Nu are un spirit deosebit de el, ci spiritul său este partea cea mai curată a lui. Căci ceea ce este ochiul în trup, aceea este spiritul în suflet” [8] .

Sfânta Scriptură precizeazăcă toate vietăţile animale au suflet, căci “tuturor fiarelor pământului şi tuturor pasărilor cerului, şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viaţă …”[9], Dumnezeu le dă aceeaşi hrana materială pentru trup ca şi nouă oamenilor (evident după căderea în păcat a lui Adam). Sfinţii Părinţi spun că „trebuie să se ştie că facultăţile oricărei vieţuitoare se împart în facultăţi sufleteşti, facultăţi vegetative şi facultăţi vitale. [10]“. Luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie deci omul nu are doar un suflet simplu (cu activitate psihică, emoţii sufleteşti: bucurie, tristeţe, iubire, ură etc. ) precum au animalele, ci a primit un suflet spiritual (cugetător, gânditor, raţional, deci cu conştiinţa existenţei fiinţiale şi nemuritor, cu posibilitatea unei vieţi duhovniceşti) direct de la Dumnezeu, fiind astfel o creatura directă a Lui. Sfânta Scriptură nu precizează că ţărâna pământului din care a fost făcut trupul lui Adam ar fi fost sterilizată (adică lipsita de orice principiu de viață biologică), căci tot pământul (şi nu doar o parte) asculta deja de porunca lui Dumnezeu de a da viaţa biologică într-o mare diversitate de specii, adică avea în el principiul vieţii biologice. Scriptura nu precizează nici că trupul lui Adam ar fi fost steril înainte să primească direct de la Dumnezeu sufletul raţional şi nemuritor, care îi dă omului capacitatea de a trai viaţa cea adevărata, care este viaţa duhovnicească în Dumnezeu Duhul Sfânt.

Astfel, tot pământul (materia) are în el principiul vieţii biologice în urma poruncii lui Dumnezeu şi întrucât trupurile tuturor vieţuitoarelor (deci şi al omului) sunt făcute din acelaşi pământ, înseamnă că din punct de vedere trupeşte urmează acelaşi principiu de viaţă biologică. „Şi a mai grăit Dumnezeu cu Noe şi cu fiii lui, care erau cu el, şi a zis: «Iată Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri şi cu tot sufletul viu, care este cu voi: cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului, care sunt cu voi, cu toate vietăţile pământului»“[11].

Doar omul are în el şi principiul vieţii duhovniceşti (prin sufletul spiritual şi nemuritor, care este chipul lui Dumnezeu în om), astfel, Sfântul Pavel vorbeşte în cazul omului despre “despărţitura sufletului şi duhului” [12] arătând că, deşi sufletul şi spiritul omului sunt din aceeaşi substanţă, acestea nu se pot confunda, căci spiritul sufletului este numit şi “duhul minţii” [13] omului. Urmând îndemnul Sfântului Pavel, ca “întreg duhul vostru şi sufletul vostru şi trupul vostru să se păzească” [14] de orice lucru nefiresc, noi trebuie să ne păzim curate atât cele ce ţin de sufletul nostru spiritual (cugetul minţii, gândirea, raţiunea), precum şi sentimentele; şi de asemenea şi trupul trebuie ferit de orice întinăciune.

Reţinem că pentru om, duhul şi sufletul nu sunt nicidecum două entităţi deosebite, ci una singură. În timp ce prin suflet se înțelege, in general, sediul afectelor, principiul vital (care îl au şi animalele), duhul (spiritul) este partea superioară, fină, a sufletului omului, capabilă de a se pune in contact cu Sfântul Duh şi de a-I deveni sălaş. Antropologia paulină face distincții terminologice între psyhè = suflet, pnēuma = duh (partea superioara a lui psyhè), si nóos (noūs) = minte, cugetare, inteligenţă, rațiune (partea superioara a lui pnēuma şi cea mai fina a lui psyhè), toate în opozitie cu sárx = carne (ca materie) şi sōma = trup (forma organizata a lui sárx). Cu aceste nuanțări, dihotomia suflet-trup este fără echivoc.

Tot Sfântul Pavel spune că „sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti. […]Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc. Precum şi este scris: «Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă»” [15]. Terminologia paulină trebuie citită şi înțeleasă astfel: "trup carnal" (sárx) este carnea ce alcătuiește atât trupurile oamenilor cât şi cele ale animalelor, care deşi este din aceeaşi materie, este diferita ca aspect în funcţie de specie, carnea fiecărei specii (om, peşti, păsări, animale) având particularităţile ei, însă nu este diferita ca structură (atomică, moleculară); "trup" (sóma) este forma organizată, cu formă specifică, a materiei carnale; "trup firesc" (psyhikós) este trupul omului înzestrat cu suflet viu, dar care trăiește doar la nivelul afectelor şi pasiunilor, prada labilității psihologice; iar "trup duhovnicesc" (pneumatikós) este trupul omului transfigurat prin înviere, asemănător cu trupul înviat al lui Iisus Hristos, liber nu numai de materia coruptibilă, ci şi de labilitatea psihologică, dominat de propriul sau duh în comuniune cu Duhul Sfânt, devenit capabil sa participe la slava lui Dumnezeu.

Hristos Domnul spune clar că "Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic" [16] subliniind că măreția omului, "chipul si asemănarea"[17] lui cu Dumnezeu este exclusiv în sufletul său. Trupul omului (ca şi cel al animalelor), e făcut din pământ ca "să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat” [18]. Nu vom intra acum în amănunte referitor la învierea morţilor[19] cu trup şi suflet la a doua venire a Domnului Iisus Hristos. Tot Domnul Iisus Hristos ne avertizează "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." [20]

Dogma creștin-ortodoxă, bazându-se pe Sfânta Scriptura şi pe învăţătura Sfinților Părinți, mărturisește că Dumnezeu este creatorul vieții, Cel care a creat toate formele de viață (vegetale şi animale) inclusiv pe om, din pământ (materie) şi din acest motiv între om şi animale nu este nici o diferență fiziologică (trupească), ci una exclusiv de natură sufletească , pentru că numai sufletul omului este spiritual (cugetător, rațional, gânditor) şi nemuritor. Nu trebuie să confundăm inteligenţa cu rațiunea. Există inteligenţă artificială, inteligente sunt şi animalele, însă gândirea, cugetarea, raţiunea, este proprie doar omului pe Pământ. Întâlnim aceleaşi șase simţuri trupeşi atât la om, cât şi la animale: auz, văz, miros, gust, tactil (pipăit), echilibru. Sistemul nervos al trupului are un sistem senzorial dedicat fiecărui simț. Sfânta Scriptura nu intră în amănunte despre modul „cum” a apărut şi s-a dezvoltat viața pe planeta noastră în toată diversitatea ei, ci spune doar că Dumnezeu este cauza vieții şi EL poartă de grija la toată creaţia Sa, iar această grijă faţă de creaţie este numită pronie în limbajul teologic.

Raţiunea este facultatea logică a omului prin care observarea şi analizarea datelor conduce la concluzii raţionale, or animalelor nu li s-a dat această capacitate, fiindcă ele nu au voinţă liberă. În schimb, ele posedă înalte reacţii instinctuale (bazate pe simţurile trupeşti), Creatorul, înzestrând fiinţa (firea) animalelor cu anumite caracteristici specifice, cu simţuri trupeşti superioare, compensează lipsa lor de rațiune. Astfel unele animale au văzul mult mai bun decât omul, altele, mirosul, altele, gustul, altele, auzul, altele ,echilibrul, iar altele, simțul tactil (pipăitul). Reţinem că şi animalele au suflet (însă nespiritual şi pieritor), deci au sentimente. Astfel Sfântul Ioan Scărarul spune: "Nimic nu este fără ordine şi scop în împărăţia animalelor, fiecare poartă înţelepciunea Ziditorului şi Îl mărturiseşte. Dumnezeu a dăruit omului şi animalelor multe însuşiri fireşti, cum ar fi mila, iubirea, sensibilitatea, căci până şi dobitoacele necuvântătoare se tânguiesc când pierd pe vreunul de-al lor".

Există concordanță între știință şi religie în domeniul lor comun, anume cosmogonia, aşa cum vom vedea și în capitolele următoare. Astfel, este o perfectă concordanţă între ordinea apariției viețuitoarelor pe Pământ. Atât ştiinţa, cât şi creaționismul biblic susțin că viața animală a apărut întâi în apă (moluşte, peşti), apoi în aer (păsările) şi mai apoi pe uscat (animalele). Omul este ultima fiinţă terestră (şi după el nu mai apare nici o altă fiinţă pe pământ), fiind astfel „cununa creaţiei”.

Ştiinţa este o metoda folosita cu scopul de a acumula cunoştinţe. Obiectivul metodei ştiinţifice este de a porni de la una sau mai multe ipoteze şi a dezvolta o teorie validă. Ştiinţa se bazează pe studiu empiric, iar metoda științifică costă în următoarele faze: observarea unui fapt; formularea unei probleme; propunerea unei ipoteze; realizarea unui experiment practic pentru a testa validitatea ipotezei. Pentru o siguranță sporită în tragerea concluziei, întregul experiment trebuie să fie controlat. (Experimentul controlat este acel experiment realizat prin tehnici care permit înlăturarea variabilelor care pot influenţa rezultatul.) În acest tip de experimente, se folosește metoda dublu-orb, care folosește: un grup de test (un grup care va fi efectiv testat) şi un grup de control (un grup care nu va fi testat și care este folosit doar pentru a dovedi că testul este valid).

În știință, termenii de "model", "ipoteză", "teorie" și "lege fizică" au alte înțelesuri decât în limbajul uzual. Astfel, oamenii de știință folosesc termenul de "model" pentru a exprima o descriere a „ceva” (lucru, fenomen, etc.), în mod specific „ceva” care poate fi folosit pentru a face predicții care pot fi testate prin experiment sau observație. O “ipoteză” este o afirmație care încă nu a fost nici confirmată nici infirmată prin experiment. O „lege fizică” sau o "lege a naturii" este o generalizare științifică bazată pe observații empirice.

Cuvântul teorie este înțeles greșit de mulți oameni, mai ales de către nespecialişti. În limbaj comun, teorie înseamnă idei care nu se bazează pe nici o dovadă solidă. În contrast cu aceasta, oamenii de știință de obicei folosesc acest cuvântul teorie pentru a se referi la mănunchiuri de idei care fac prognoze specifice. A spune "mărul a căzut" înseamnă a afirma un fapt, în timp ce teoria newtoniană a gravitației universale este un corp de idei care permit unui om de știință să explice de ce mărul a căzut și să facă prognoze privind alte obiecte căzătoare.

Orice teorie care are o cantitate copleşitoare de dovezi pe care se sprijină este considerata a fi "dovedită" în sens ştiinţific. Unele modele acceptate universal, precum teoria heliocentrica şi teoria atomică au supravieţuit testării empirice riguroase fără a fi contrazise. Teorii mai noi, precum teoria stringurilor pot oferi idei promiţătoare, dar încă trebuie sa treacă prin acelaşi proces pentru a fi acceptate.

Oamenii de ştiinţa niciodată nu pretind a fi în posesia adevărului absolut. Spre deosebire de o dovada matematică, o teorie ştiinţifică dovedită nu pretinde că explică totul. Există multe teorii parţiale care explică parţial universul, însă nu există (încă) o teorie completă care să explice totul (să poată răspunde la toate întrebările legate de existenţa universului). Chiar şi teoriile fundamentale se pot dovedi a fi imperfecte daca observaţiile practice în noi circumstanţe sunt inconsistente cu prezicerile acestor teorii. Mecanica newtoniana este un exemplu faimos de lege care nu a supravieţuit experimentelor care implică viteze apropiate de cea a luminii, sau care se desfăşoară în apropiere faşă de câmpuri gravitaţionale puternice. În afara acestor două situaţii descrie, legile lui Newton (mecanicii clasice) rămân un model excelent de mişcare şi gravitaţie. Însă, pentru ca relativitatea generală oferă explicaţii atât pentru toate fenomenele descrise de mecanica newtoniană, cât şi pentru viteze apropiate de cea a luminii, este privita ca o teorie superioară (dar totuşi incompletă pentru că nu poate descrie gravitaţia la nivel cuantic) .

Întrucât trupul tuturor vieţuitoarelor, inclusiv al omului, este făcut din pământ (materie, molecule, atomi), toate vieţuitoarele sunt dotate cu structuri similare care să execute procesele de bază ale vieţii. La nivel celular şi mai jos, la nivelul moleculelor care susţin şi execută procesele elementare ale vieţii biologice, toate formele de viaţă de pe Terra prezintă aceleaşi molecule care permit funcţionarea organismelor vii. Indiferent de specie, polinucleotidele (precum ADN-ul şi ARN-ul), polipeptidele (precum proteinele) şi polizaharidele (precum amidonul şi glucoza) sunt identice. ADN-ul, ARN-ul şi proteinele au toate aceleaşi formule chimice, în ciuda faptului că există sute de aranjări posibile ale elementelor structurale (proprietatea numită chiralitate). Toate formele de viaţă folosesc aceleaşi patru molecule (adenină, citozină, timină, guanină) în cadrul structurii ADN-ului, deşi puteau fi utilizate mai bine de o sută. Toate formele de viaţă se reproduc prin duplicarea moleculei ADN. Noţiunea de acid dezoxiribonucleic (ADN) desemnează una dintre cele mai complexe molecule organice, substanţă care se găseşte în fiecare celulă a corpului unei fiinţe vii şi care este esenţială pentru identitatea oricărui organism. Are rol de stocare a informației, conținând instrucțiunile pentru construirea altor componente ale celulelor: moleculele de ARN, proteine etc. Segmentele ADN care poartă informația genetică sunt numite gene. Proteinele prezente în cadrul tuturor formelor de viaţă de pe Terra conţin aceiaşi 20 de aminoacizi în cadrul structurii proprii, deşi există în jur de 400 care ar fi putut fi folosiţi.

Toate formele de viaţă de pe Terra partajează un cod genetic universal, parte a ADN-ului lor. Literele din structura spiralei ADN-ului, luate câte trei, formează instrucţiuni codificate care indică ce aminoacizi trebuie să se combine pentru a forma o proteină. Fiecare specie de pe Pământ foloseşte acelaşi cod genetic pentru a îndeplini această funcţiune. Bacteriile folosesc exact acelaşi cod pentru a produce proteine ca şi noi, oamenii. Toate formele de viaţă de pe Terra folosesc aceleaşi mecanisme metabolice. La toate formele de viaţă care au la bază celule prevăzute cu nucleu, de la amibă la balena albastră, glucoza este metabolizată în aceiaşi 10 paşi, în aceeaşi ordine, folosind aceleaşi 10 enzime.

Teoria evoluţionistă nu poate contrazice creaţionismul Sfintei Scripturi. Pe de o parte, sunt multe întrebări fundamentale la care evoluţionismul nu poate răspunde, iar pe de altă parte, creaționismul nu infirmă faptul că ADN-ul este cel care controlează trupul oricărui organism viu de pe Pământ şi nici nu spune că ar exista vreo diferenţă trupească (fiziologică) între om şi animale, întrucât trupurile acestora sunt făcute de Dumnezeu din aceeași materie: pământ.

Reamintesc că Sfânta Scriptura şi Sfinții Părinţi, deci Biserica Ortodoxă, mărturisește fără echivoc că diferența între om şi animale nu este nicidecum fiziologică (trupească), ci de natură sufletească, mai exact, doar sufletul omului este spiritual, aşa cum am arătat mai sus. Doar omul are minte (gândire, rațiune, cugetare) şi este nemuritor. Evoluționiștii nu pot spune cum a apărut prima celula vie. Teoria evoluționistă nu poate nega complexitatea ADN-ului care nu se poate "autoregla" pentru a ajunge la aceasta diversitate de forme de viață (căci, dacă s-ar regla singur, ar însemna că materia este inteligentă, ceea ce este absurd pentru orice om de știința), astfel ştiinţa poate vorbi mai degrabă de o "reglare adaptivă" în baza unor legi clare impuse de "cineva".

Viaţa biologica apare din pământ (materie) la porunca lui Dumnezeu[21] în timpul „zilelor” creaţiei, însa având în vedere ca Dumnezeu (Cel ce a făcut timpul) este atemporal şi Cuvântul Său este atemporal, această poruncă este atemporală deci nu se limitează doar la perioada de timp a „zilelor” creaţiei. Aceasta înseamnă că speciile de vietăți vegetale şi animale apar şi dispar în timp, iar numărul speciilor nu este limitat doar la cel din perioada „zilelor” creaţiei si nici nu este constant. Astfel, atâta timp cât va exista, pământul (planeta Pământ) ascultă de porunca lui Dumnezeu şi nu susţine doar viaţa biologică cu un număr limitat de specii, ci dă (creează condiţiile pentru apariţia unor) specii noi, după legea (vieţii biologice) pusă de Dumnezeu în natură (căci materia nu are viaţă în sine şi nu poate crea viaţă de la sine). Omul este cununa creaţiei şi centrul ei, astfel universul este antropocentric (şi nu geocentric sau heliocentric. Universul nu are centru spaţio-temporal). Omul nu are doar viață biologică şi psihologică asemenea vietăţilor animale (în funcţie de complexitatea speciei evident, căci nu toate animalele au emoţii sufleteşti: bucurie, tristeţe, depresie etc.), ci este singura ființă (specie) de pe Pământ care are şi viața duhovnicească prin sufletul său spiritual şi nemuritor, întru Duhul Sfânt. Prin Sfintele Taine ale Bisericii, omul dobândește Duhul Sfânt care se sălășluiește în duhul (mintea, spiritul sufletului) omului.

Știința nu poate spune nimic despre cum devine om un ovul fertilizat. Ce se întâmplă din momentul în care peretele unui ovul este penetrat de un spermatozoid până în momentul în care o nouă fiinţă umană este formată, cu toate organele sale, funcţionând într-o armonie şi interdependenţă uluitoare, reprezintă un proces de o complexitate incredibilă care este dus la bun sfârşit aproape de fiecare dată. Cum se întâmplă acest lucru, care este mecanismul celular care face ca, deşi se porneşte de o singură celulă, să se ajungă la multiple tipuri de celule, cu roluri diferite, deşi toate au practic aceeaşi informaţie genetică este încă un mister pentru ştiinţă. Toate celulele dintr-un organism, oricât de complex, au la origine celulele nespecifice (generale) ale embrionului. Toate aceste celule nespecifice au acelaşi set de cromozomi, ce conţin informaţiile genetice pentru "construirea" întregului organism. Dar, în procesul dezvoltării embrionului anumite gene, sunt activate în anumite celule, pe când în alte celule sunt activate alte gene. Cele mai multe dintre gene sunt, de fapt, inactive în cea mai mare parte a timpului. Genele produc proteine. Fiecare tip de celulă (diferite acum prin genele declanşatoare specifice) produc tipuri diferite de proteine. În acest fel, apare o diferenţiere a celulelor. Celulele de acelaşi tip se strâng împreună pentru a forma organele. În ultimii ani s-au făcut cercetări asidue în determinarea mecanismului de specializare acelulelor. Maniera exactă în care are loc diferenţierea celulară şi mecanismul care declanşează activarea unor anumite gene rămân, deocamdată, nedesluşite.

Ştiinţa actuală nu poate spune la ce foloseşte cea mai mare parte a ADN-ului. O singură celulă umană conţine aproximativ 2 metri de ADN. Dar numai 2 centimetri din cei 2 metri reprezintă gene, adică setul de instrucţiuni necesar pentru crearea proteinelor. Restul ADN-ului a fost denumit "junk ADN" (ADN inutil), pentru că s-a considerat, la descoperirea acestuia, că genele sunt suficiente pentru a explica totul în materie de mecanisme celulare. Când s-a constatat că numărul de gene din celula umană este de aproximativ 25-30 de mii, cu puţin mai multe decât numărul de gene ale viermelui C. elegans, s-au născut întrebări legate de sursa complexităţii omului: dacă nu numărul de gene, atunci cine este responsabil pentru superioritatea omului între vieţuitoare? Pe de o parte, faptul că ADN-ul fără gene s-a păstrat fără mutaţii de-a lungul evoluţiei este un indiciu al importanţei acestuia. Pe de altă parte, studiile din ultimii ani arată că mare parte din ADN-ul care nu conţine gene, deşi foarte bine conservat la mamifere, la om a suferit modificări. Astfel teoria evoluționistă nu poate demonstra că superioritatea omului faţa de celelalte animale este de origine materială. Reamintesc că Sfânta Scriptura şi dogma ortodoxa creștină spune clar ca superioritatea omului fata de animale este exclusiv datorată sufletului. Şi animalele au suflet, însă un suflet nespiritual (lipsit de raţiune şi nemurire).

În concluzie, ştiinţa nu poate fi folosită nicidecum pentru a infirma existenţa lui Dumnezeu sau a exclude pronia Sa în creație. Ştiinţa confirmă multe aspecte ale creaționismului. Evoluționismul este departe de a fi o teorie completă (aşa cum este cea creaționistă care răspunde la toate întrebările), căci nu poate răspunde la întrebările fundamentale legate de viață. Astfel, ştiinţa oferă multe răspunsuri utile pentru omenire întrucât explică unele mecanisme ale dezvoltării vieții pe pământ şi rolul ADN-ului, însă, din nefericire, nu poate răspunde la problemele fundamentale ale originii vieții:

1. Cum a apărut viața?

2. Cum devine om un ovul fertilizat?

3. De ce ADN-ul fără gene s-a păstrat fără mutaţii de-a lungul evoluţiei?

4. De unde provine superioritatea omului faţă de animale?

Noi, creștinii ortodocşi, ştim că Dumnezeu ne-a dat capacitatea să înțelegem lumea, universul, iar, în Duhul Sfânt, să cunoaștem şi lumea spirituală „chiar şi adâncurile lui Dumnezeu”[22] pe care „omul firesc nu le poate pricepe"[23]. Ştiinţa confirmă revelaţia Sfintei Scripturi în ceea ce priveşte viaţa biologică. Vom aminti doar câteva aspecte: toate organismele vii sunt făcute din aceeași materie (pământ, molecule, atomi) şi, astfel, există o strânsă legătură fiziologică (trupească) între ele (demonstrată fără echivoc de ADN). Viața a apărut întâi în apă (moluște, pești etc.), apoi în aer (păsările), apoi pe uscat (animalele). Şi în cele din urmă omul, ca cea mai complexă fiinţă de pe Pământ.

Un organism este un sistem deschis care face schimburi de materie, energie și informație cu mediul înconjurător, este "viu" și dispune de "viață" limitată (trăiește o anumită perioadă). Organism este orice individ (persoană) din cadrul unei specii care prezintă anumite caracteristici generale: o structură celulară (cu excepția virușilor), reproducere, prezența acizilor nucleici și a altor substanțe organice, procese metabolice, capacitatea organismelor de a face față condițiilor externe în continuă schimbare, astfel încât să poată dobândi hrana și orice alt fel de resurse necesare pentru asigurarea energiei necesare continuării vieții.

Subsistemele componente ale fiecărui organism sunt sisteme și aparate alcătuite din organe. Organele sunt alcătuite dintr-un ansamblu de țesuturi diferite. Țesuturile sunt alcătuite din celule de origine, formă, structură și funcție comună.

Organismele vii, atât cele vegetale cat şi cele animale, nu au apărut toate simultan. Dumnezeu le-a făcut pe toate cu înțelepciune conform planului Său, treptat, legându-le prin legi precise unele de altele, de la organismele cele mai simple până la cele mai complicate, aşa cum reiese din revelaţia Sfintei Scripturi. Privind din sistemul de referinţă (temporal) al omului, apar pe rând (nicidecum toate în acelaşi timp), la porunca lui Dumnezeu (şi nu întâmplător), din pământ (materie), într-un mod bine organizat (şi nu haotic), având o strânsă legătură biologică (trupească) între ele, întâi organismele regnului vegetal şi apoi organismele regnului animal[24]. Astfel, vegetaţia apare în ziua a treia, apoi mai târziu în ziua a cincea apar întâi vietăţile din apă şi apoi păsările, iar abia în ziua a şasea apar vietățile terestre şi inclusiv omul e făcut în această zi. Omul însă, deşi are trup biologic din pământ (materie), asemenea vietăţilor animale, nu apare la porunca lui Dumnezeu ci, aşa cum am spus anterior, este singura creatura de pe Pământ făcută direct de Dumnezeu, atât cu trup cât şi cu suflet raţional (spiritual)[25]. Reamintim că timpul este relativ, aşa cum reiese clar şi din Sfânta Scriptura (în Psalmul 89 o mie de ani este comparată fie cu o zi de 24 ore, fie cu o strajă din noapte, adică 3 ore). Contează sistemul de referința la care le raportăm. Spre exemplu zilele creației din Sfânta Scriptură, pot fi de câteva secunde, privit dintr-un sistem de referință, sau pot fi de miliarde şi miliarde de ani privit din alt sistem de referință. Întocmai ca în filmele documentare de la televizor, când este filmată o floare cum înflorește, iar mai apoi se vizionează filmul la o viteză mult mai mare, astfel încât noi vedem în câteva secunde ceea ce în "timp real" a fost filmat în săptămâni. Însă filmul se poate viziona şi la viteză foarte mică şi, astfel, putem vedea acest proces în miliarde de ani. Vom vedea în capitolele următoare că Teoria Relativităţii demonstrează că nu există sistem de referință privilegiat, nu există un timp absolut, ci fiecare observator are propria sa măsură a timpului. Toate măsurătorile, din orice sistem de referință sunt corecte.

Dumnezeu este "Cel ce învaţă pe om cunoştinţa"[26], adică ştiinţa. Astfel, putem spune din adâncul cugetului inimii „cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta"[27].

Note

[1] Facerea 1,26.
[2] Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea IV-a, cap 4.
[3] Facerea 1,26.
[4] Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea IV-a, cap 4.
[5] Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea II-a, cap 12.
[6] Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea VI-a, cap 6.
[7] Psalmul 48,12,21.
[8] Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea II-a, cap 12.
[9] Facerea 1,30.
[10] Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea II-a, cap 12.
[11] Facerea 9,9-10.
[12] Evrei 4,12.
[13] Efeseni 4,23.
[14] I Tesaloniceni 5,23.
[15] I Corinteni 15,40-45.
[16] Ioan 6,63.
[17] Facera 1,26-27.
[18] Ecclesiaticul 12,7.
[19] Marcu 12,25.
[20] Matei 10,28.
[21] Facera 1,11-31
[22] I Corinteni 2, 10.
[23] I Corinteni 2, 14
[24] Facerea 1,11-30
[25] Facerea 2,7; Facerea 1,26-27.
[26] Psalmul 93,9-10
[27] Psalmul 103,25


Text disponibil sub licența
Atribuire-Distribuire in conditii identice

Articol postat de: Eugen Gantolea • Data: 26 iulie 2011 • Vizualizări: 2596