Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Dumnezeu preștie dar nu predestinează
Nimic nu se întâmplă fără voia Lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu faţă de cele ce săvârșesc de fiinţele raţionale din Univers este de două feluri: binecuvântare şi îngăduinţă.
Nimic nu se întâmplă fără voia Lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu faţă de cele ce săvârșesc de fiinţele raţionale din Univers este de două feluri: binecuvântare şi îngăduinţă. Astfel, pentru săvârşirea celor bune de către oameni şi îngeri, voia Domnului este numită binecuvântare. Dar şi îngerii răi cer voie lui Dumnezeu ca să facă răutăți[1], iar Dumnezeu tolerează să existe şi îngerii şi oamenii răi, deci vorbim de îngăduinţa Lui Dumnezeu doar în cazul celor ce săvârșesc răul şi a existenţei răului însuşi, pentru că cei buni fac voia Domnului, săvârșind binele.

Mecanica cuantică (prin faimosul principiu de incertitudine formulat de către celebrul fizician german Werner Heisenberg) ne oferă şi o explicaţie ştiinţifică pentru faptul că nu există determinism în lumea materială deşi există legi precise în Univers care guvernează materia. Astfel, dacă nu există determinism în lumea materială (iraţională), cu atât mai mult nu există predestinare (destin), un viitor absolut şi dinainte pregătit pentru fiinţele raţionale (libere să decidă pentru acţiunile lor). Noi oamenii nu suntem niște simple marionete, nu trebuie să urmăm un program prestabilit independent de voința noastră, de alegerea noastră, de libertatea noastră.

Hristos Iisus, Domnul Dumnezeul nostru spune clar că omul, prin voinţa sa exclusivă, alege viaţa sau moartea: „Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă!” [2]

Bineînţeles că Dumnezeu are un plan pentru fiecare creatură raţională a Lui, potrivit harului pe care îl dăruiește persoanei respective, dar aceasta implică responsabilitate din partea ei: „Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere”[3], de aceea, Sfântul Apostol Pavel afirmă: „stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti!”[4], la fel cum spune şi Sfântul proroc Isaia “Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate și pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei! […]El a zis: «Du-te și spune poporului acestuia»[…]”[5]. Însă toţi oamenii sunt chemaţi de Hristos la viaţa veşnica căci Domnul „luminează pe tot omul, care vine în lume”[6] spunând “şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară.”[7]

Omul este liber să decidă dacă săvârșește binele, lucru posibil numai conlucrând cu Dumnezeu,izvorul binelui, căci Hristos spune „fără Mine nu puteți face nimic.”[8], sau dacă săvârşeşte răul, posibil doar prin îngăduința lui Dumnezeu.

„Înaintea oamenilor este viața şi moartea şi oricare le va plăcea li se va da.”[9] Este evident că alegerea aparţine exclusiv omului „deci, de se va curați cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfințit, de bună trebuință stăpânului, potrivit pentru tot lucrul bun.”[10]

Şi în Psalmi scrie că Dumnezeu preştie (cunoaşte) totul despre viaţa fiecărui om, chiar înainte de naşterea omului, şi ştie toate faptele lui, care evident sunt urmare a alegerii libere a omului şi ştie şi toate gândurile (cugetările din inima) omului (din trecut şi viitor), însă nu predestinează nimic: „Doamne, cercetatu-M-ai şi M-ai cunoscut. Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe. Cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat şi toate căile mele mai dinainte le-ai văzut. Că încă nu este cuvânt pe limba mea. Şi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate şi pe cele din urmă (viitor) şi pe cele de demult (trecut).”[11]

Un exemplu pentru a explica acest lucru şi pentru a sublinia diferenţa dintre preştiinţă şi predestinare este drumul unei furnici pe o suprafaţă plană. Să ne imaginăm o masă fără nimic pe ea şi o furnică mişcându-se pe suprafaţa ei. Să presupunem că furnica este bidimensională şi putem face acest lucru întrucât ea se poate deplasa doar în spaţiul bidimensional, determinat de suprafaţa mesei (adică doar pe lungimea şi lăţimea mesei, nu şi în înălţime). Noi, privind din a treia dimensiune (din înălţime) putem vedea toate posibilităţile de mişcare ale furnicii, pe suprafaţa bidimensională a mesei, precum şi viitorul potrivit direcţiei curente de deplasare, însă nu o determinăm să meargă pe acea direcţie; preştim toate posibilităţile ei de mişcare, precum şi unde va ajunge deplasându-se pe direcţia curentă, însă nu o predestinăm să meargă pe o direcţie anume. Întocmai şi Dumnezeu, preştie tot ce se întâmplă în Univers, deoarece Universul (şi, implicit, toate dimensiunile) este în Dumnezeu, însă nu predestinează fiinţele raţionale, libere. Astfel, aşa cum nouă ni se pare firesc să privim o clădire înaltă de la parter la ultimul etaj şi de la ultimul etaj la parter, aşa şi Dumnezeu „vede” timpul fiecăruia, căci nu există un timp absolut, de la început la sfârşit şi de la sfârşit la început.

Dacă nu am fi liberi să decidem asupra acţiunilor noastre nu am putea fi nici judecaţi[12]. Proorocul Iezechiel[13] arată cum i-au fost revelate de către Dumnezeu existenţa libertății omului şi lipsa predestinării, la fel şi Sfântul Chiril al Alexandriei, în „Comentariu la Evanghelia după Ioan”, continuă explicarea acestor adevăruri când vorbeşte despre capitolul 9 al Evangheliei, insuflat fiind de Duhul Sfânt. Sfântul Ioan Damaschin întăreşte acest adevăr afirmând că Dumnezeu într-adevăr a pus legi care guvernează cele iraţionale, însă noi oamenii, raţionali fiind, dacă suntem predestinaţi “facem cu necesitate ceea ce facem: iar ceea ce se face cu necesitate nu este nici virtute, nici viciu. Iar dacă nu am dobândit nici virtute, nici viciu, atunci nu suntem vrednici nici de laude, nici de pedepse. Dumnezeu va fi nedrept dacă dă unora bunătăţi, iar altora necazuri. Apoi Dumnezeu nu va cârmui şi nici nu va purta grijă de făpturile sale, dacă toate se conduc şi se produc din necesitate. De prisos va fi raţiunea noastră, căci nu suntem stăpânii nici unei fapte şi în deşert deliberăm. Dar negreşit raţiunea ni s-a dat în scopul deliberării; pentru aceea tot ceea ce este raţional este şi liber.”[14] Dumnezeu spune foarte clar lui Moise: „şi pe cel ce va fi de miluit îl voi milui si cine va fi vrednic de îndurare, de acela Mă voi îndura”[15], deci doar noi înşine prin voinţa şi faptele noastre decidem pentru viaţa noastră. Noi înşine decidem dacă acceptam mântuirea ce o primim în dar de la Hristos Iisus, iar această acceptare (ce nu este nicidecum asemenea unui act juridic), este un proces continuu ce se realizează şi se vede exclusiv în faptele omului. Astfel, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă „cu frică şi cu cutremur lucraţi mântuirea voastră”[16] împreună cu Hristos Iisus evident, cel care ne mântuieşte şi fără de care nu putem face nimic[17]. Desigur că faptele noastre bune sau rele au în multe cazuri efect şi asupra celor din jurul nostru, familie, prieteni, colegi etc., însă nu vom intra în amănunte.

Note

[1] Iov 1,11-12; 2,5-7; Marcu 5,7-13.
[2] Ioan 5,40.
[3] Luca 12,48.
[4] I Corinteni 9,16.
[5] Isaia 6,5,9.
[6] Ioan 1,9.
[7] Ioan 6,37.
[8] Ioan 15,5.
[9] Ecclesiasticul 15,17; Deuteronom 30,15.
[10] II Timotei 2,21.
[11] Psalmul 138,1-5.
[12] Ieşirea 33,19; Deuteronom 24,16.
[13] Iezechiel 18.
[14] Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea a II-a, cap 7.
[15] Ieşirea 33,19.
[16] Filipeni 2,12.
[17] Ioan 15,5.


Text disponibil sub licența
Atribuire-Distribuire in conditii identice

Articol postat de: Eugen Gantolea • Data: 20 iulie 2011 • Vizualizări: 1784