Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Cum mijlocește Maica Domnului dacă Dumnezeu este întotdeauna cel mai aproape de noi?
În fiecare zi, planeta Pământ în dubla sa mișcarea de rotație în jurul propriei axe și în jurul Soarelui, își întoarce „fața” de la Soare către „întuneric”. În întunericul nopții însă, Luna redirecționează o parte din lumina Soarelui către “fața” Terrei întoarsă de la Soare, pentru ca noaptea să nu fie total întunecată. Luna nu are lumina ei proprie, ci este luminata de Soare. Întocmai și Maica Domnului „cea plină de har”(Luca 1,28), harul lui Dumnezeu desigur care este “lumina vieții” (Ioan 8,12), ne redirecționează și nouă, cei întorși către întunericul patimilor și păcatelor, harul Duhului Sfânt pentru a ne conduce către „Lumina lumii” (Ioan 8,12), Hristos Iisus.
“Cum mijlocește Maica Domnului?”, o întrebare pertinentă la care de cele mai multe ori avem un răspuns inadecvat bazat pe o înțelegere “lumească”, juridică. În continuare vom oferi un răspuns pornind de la mărturisirea Sfinților Părinți conform căreia “Dumnezeu este întotdeauna cel mai aproape de noi”.

Vom începe cu prezentarea modelului Împărăției lui Dumnezeu care este opusul împărățiilor lumești. Dacă împărățiile lumeștii au o structura piramidala în vârf stand împăratul, iar pentru a ajunge la el trebuie să treci prin toate ierarhiile împărăției; Împărăția lui Dumnezeu are și ea tot o structura piramidala însă cu vârful in jos, adică cu cat ești mai sus duhovnicește (îndumnezeit) iubind pe Dumnezeu și pe oameni, cu atât ești mai aproape de om în slujirea dragostei, caci Hristos Iisus însuși spune: “Știți că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele și cei mari le stăpânesc. Nu tot așa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru. Și care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă, După cum și Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți”(Matei 20, 25-28). Sfântul Pavel de asemenea mărturisește “datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioși și să nu căutăm plăcerea noastră.” (Romani 15,1) . Astfel Hristos Iisus este cel mai aproape de noi, urmând apoi Maica Domnului și toata ceata Sfinților lui Hristos.

În împărăția lumească, a mijloci cineva la ierarhiile superioare înseamnă a favoriza accesul “pe o scurtătura” fata de “parcursul normal” al procedurilor în vigoare. Mai nou exista și termenul de “lobby” însă nu vom intra în amănunte.

Cum este însă în Împărăția lui Dumnezeu căci desigur mijlocirea in sensul lumesc, juridic nu poate exista. Sfinții Părinți mărturisesc ca la căderea lui Adam, nu Dumnezeu i-a întors spatele omului și a plecat de lângă om, ci omul a fost cel care și-a întors fața sa de la Dumnezeu către patimi, păcate și implicit moarte, refuzând împreuna-lucrarea cu Dumnezeu. Refuzul conlucrării cu harul lui Dumnezeu este moarte. Însă chiar și după ce Adam si Eva au căzut, Dumnezeu a fost mereu prezent lângă omul întors către întunericul morții (ale cărei roade sunt patimile și păcatele)… așteptând întoarcerea omului la conlucrarea cu harul Sfântului Duh, voind viața. Revenirea omului la deplinătatea conlucrării cu harul Duhului Sfânt o face numai Hristos Iisus, iar nouă ne este accesibilă această conlucrare deplină prin Sfântă Biserică a lui Hristos Iisus.
Vom prezenta in continuare o analogie pentru a înțelege modul în care Maica Domului (și sfinții) mijlocesc pentru noi la Dumnezeu. Desigur conform spiritualității și dogmaticii ortodoxe, mijlocirea întocmai ca și soteriologia, are exclusiv sens tămăduitor (neexistând nici o nuanță juridică). Privit din perspectiva unui observator aflat în afara Sistemului nostru Solar, în fiecare zi, planeta Pământ în dubla sa mișcarea de rotație în jurul propriei axe și în jurul Soarelui, își întoarce „fața” de la Soare către „întuneric”. În întunericul nopții însă, Luna redirecționează o parte din lumina Soarelui către “fața” Terrei întoarsă de la Soare, pentru ca noaptea să nu fie total întunecată. Luna nu are lumina ei proprie, ci este luminata de Soare. Întocmai și Maica Domnului „cea plina de har”(Luca 1,28), harul lui Dumnezeu desigur care este “lumina vieții” (Ioan 8,12), ne redirecționează și nouă, cei întorși către întunericul patimilor și păcatelor, harul Duhului Sfânt pentru a ne conduce către „Lumina lumii” (Ioan 8,12), Hristos Iisus. Acest lucru este evident căci Maica Domului sintetizează într-o simplă fraza esența îndemnului Sfintei Scripturi (atât Vechiul Legământ cat și Noul Legământ): „Faceți tot ce vă va spune” (Ioan 2,5) Dumnezeu, adică ne îndeamnă să ne încredem, sa ne încredințăm lui Hristos Iisus în ascultare printr-o conlucrare activa cu harul Sau, căreia îi urmează întotdeauna cunoașterea lui Dumnezeu. Însă Maica Domnului nu ne adresează doar un îndemn pasiv, ci ea însăși ne conduce și ne aduce pe noi la Hristos îndemnând-ne și ajutând-ne mereu cu harul lui Dumnezeu… sa cunoaștem pe Dumnezeu făcând voia Lui prin conlucrare cu harul lui Dumnezeu. Caci și la nunta din Cana, Hristos Iisus nu a făcut El totul, ci l-a chemat pe om la conlucrare, cerând omului să lucreze ceea ce este propriul omului, respectiv să pună apă în vase, iar EL ca Dumnezeu a făcut ceea ce nu este cu putința omului, transformarea apei în vin “că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință” (Luca 1,37).

Întocmai și în viața noastră suntem chemați de Dumnezeu la conlucrarea cu harul Sau, fiecare în locul în care ne aflăm, încredințând-ne Lui, pentru a fi părtași vieții, fiind ajutați de către Maica Domnului și toata ceata sfinților lui Hristos Iisus. Sfântul Petru L-a cunoscut pe Hristos în timp ce pescuia… el ca pescar făcându-și meseria: a aruncat mreaja în apă, iar Hristos Iisus Dumnezeu a adăugat lucrării omenești ceea ce omul nu putea face: a umplut cu pești mrejele aruncate de viitorul Sfânt Petru. Desigur ca Petru nu a rămas impasibil la conlucrarea cu Dumnezeu ci el a ales să conlucreze cu Hristos Iisus în toata viața sa, astfel ajungând să cunoască pe Dumnezeu prin aceasta conlucrare cu harul Duhului Sfânt mărturisind că „noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu” (Ioan 6,69) caci „aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17,3)

Astfel, în accepțiunea ortodoxă creștină, credința nu are nimic de a face cu acceptarea mecanică, a unor formulări dogmatice neînțelese și necunoscute, ci „credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11,1) căci așa cum am spus mai sus „noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu” (Ioan 6,69) și drept urmare “noi ceea ce știm vorbim și ce am văzut mărturisim” (Ioan 3,11). Deci credința se definește ca încredințarea întregii noastre vieți lui Hristos Iisus care este nădejdea noastră, încrezători fiind că prin conlucrarea cu harul lui Dumnezeu experiem cunoașterea duhovnicească a Sfintei Treimi; iar în roadele conlucrării noastre cu harul lui Dumnezeu vor fi adeverite, dovedite și cele „nevăzute” cunoașterii omenești materialist-raționaliste bazate exclusiv pe percepția senzorială, întocmai cum a fost la nunta din Cana și la „pescuirea minunată” când se vede clar atât lucrarea proprie omului cât și lucrarea proprie lui Dumnezeu. Deci nu dogma generează credința ci experierea conlucrării cu harul lui Dumnezeu generează formulările dogmatice care desigur nu au pretenția de exhaustivitate ci doar de a trasa inechivoc direcțiile corecte de parcurs în conlucrarea cu harul lui Dumnezeu, întocmai cum indicatoarele rutiere ne ajută să mergem pe drum. Astfel precum apar indicatoare rutiere noi pentru a ghida calatorul în situații noi apărute, iar noile indicatoare nu intră niciodată în contradicție cu cele vechi ci doar le completează, așa sunt și formulările dogmatice de credință noi care răspund unor situații noi, sunt în deplin acord cu formulările dogmatice existente, completîndu-le.

Eugen Ganţolea


Text disponibil sub licența
Atribuire-Distribuire in conditii identice

Articol postat de: Eugen Gantolea • Data: 29 octombrie 2013 • Vizualizări: 366