Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Legenda prinţului Jumong
Regizat de Ju-hwan Lee şi Geun-hong Kim, "Legenda prinţului Jumong" (filmul circulă cu vreo cinci titluri internaţionale similare) oferă nişte structuri narative şi de personaje extrem de funcţionale, care vor fi reluate cu cel puţin acelaşi succes peste trei ani de Geun-hong Kim (scenaristul foiletonului "Dae Jang Geum") în "Secrete la Palat/ Marea regină Seondeok".
La serialele sud-coreene am promis că vom reveni; avem semne că mulţi cititori aşteaptă acest lucru. În octombrie 2010, când am scris despre "Legendarul Doctor Hur Jun", am dezvoltat doar motivul central al serialului: personajul doctorului fără de arginţi. Fără a fi la fel de spectaculoasă ca alte seriale istorice sud-coreene, saga legendarului medic mai conţinea şi alte personaje şi motive arhetipale specifice basmului, hagiografiei ori eposului: motivul pruncului (sau al tânărului) de viţă nobilă, abandonat (sau orfan), relaţia maestru-discipol şi motivul eroului sau grupului de eroi devotaţi trup şi suflet protagonistului, care susţin şi pun în aplicare calităţile de excepţie ale acestuia, transformându-l (cel puţin la o scară locală) în întemeietor de civilizaţie. Că funcţionează după mecanismul ierarhic "Don Quijote-Sancho Panza", ori după modelul prieteniei cavalereşti (de obicei, între eroi de ranguri sociale diferite), acest tip de relaţii umane, inerente povestirii eroice, fundamentează şi reţeaua de personaje din "Legendele palatului: prinţul Jumong" (Coreea de Sud, 2006), transmis în această perioadă de TVR 1.

Mirajul uitat al Antichităţii

Marele merit al industriei cinematografice sud-coreene este că reuşeşte să redea, în toată grandoarea şi subtilitatea ei, dar şi pe înţelesul contemporanilor, dimensiunea epopeică originară a unor povestiri eroice care, în orice studio european sau american ar fi decăzut, adică ar fi fost "deconstruite", golite de sensul originar, pentru a fi reconstruite după chipul şi modelul civilizaţiei postmoderne. Ceea ce nu înseamnă că seria aventurilor lui Asterix şi Obelix nu este extrem de simpatică în spiritul ei benign-sacrileg, nici că ecranizările legendelor lui Robin Hood ori ale Cruciadelor i-ar fi plictisit, la vremea realizării lor, pe adolescenţi, nici că pătimirile ilustrate ale Ioanei DâArc ar fi lăsat indiferente inimile intelectualilor cinefili.

Dar cât de repede transformă filmele istorice occidentale realitatea (atâta câtă ne-a fost transmisă) în teză! Cât de pripit ideologizează, cât de grobian propagă clişeele despre vulg, cler, bresle şi nobilime, clişee extrase dintr-o societate atât de diversă, descrisă cu atâta rafinament de un Shakespeare sau Dante! Posteritatea reţine extremele, bolgiile, tezele rudimentare, pe care se grăbeşte să le transforme imediat în tezism intolerant şi obtuz, cu un sentiment de superioritate faţă de înaintaşi şi trecut specific (aşa cum arată romanul realist) doar parveniţilor.

Regizat de Ju-hwan Lee şi Geun-hong Kim, "Legenda prinţului Jumong" (filmul circulă cu vreo 5 titluri internaţionale similare) oferă nişte structuri narative şi de personaje extrem de funcţionale, care vor fi reluate cu cel puţin acelaşi succes peste trei ani de Geun-hong Kim (scenaristul foiletonului "Dae Jang Geum") în "Secrete la Palat/ Marea regină Seondeok".

Mirajul uitat al Antichităţii, pe care scenarişii Wan-Gyu Choi şi Hyung-su Jung ştiu să-l pună în valoare în realităţile lui cele mai inedite (lupta pentru sare, ori cea pentru fier şi metalurgie performantă - atuuri ale supremaţiei politice), ca şi calităţile spirituale cu care fiecare erou trebuie înveşmântat pentru a intra, aureolat, în istorie (şi astea, veţi vedea, nu-s vorbe goale) oferă serialului savori rare, nu doar artistice, ci şi sapienţiale, pe care, cu foarte puţine excepţii, doar cinematografia extrem-asiatică a reuşit până acum să le atingă.


Text disponibil sub licența
Atribuire-Necomercial

Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 14 ianuarie 2011 • Vizualizări: 1930