Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Creditele, coşmarul omului contemporan
România primului deceniu al mileniului trei este o ţară adânc îndatorată, iar cetăţenii ei, împinşi în deznădejde şi dezumanizare. Nu mai puţin de 4,4 milioane de români au împrumuturi la bănci, iar peste 700.000 dintre ei nu-şi mai pot plăti ratele la zi, ridicând valoarea restanţelor la 3,2 miliarde de euro în 2010. O adevărată catastrofă umană. Un semn deopotrivă al unei nemăsurate chibzuieli, dar şi al unei profunde crize spirituale şi morale, care au creat o lume în care oamenii, depersonalizaţi, au ajuns doar cifre.
Situaţia celor peste patru milioane de români pare o secvenţă dintr-un coşmar cu repetiţie, din care nimeni şi nimic nu-i mai poate salva. Analişti de tot felul întorc problema pe toate feţele, descoperă cauze, oferă soluţii teoretice, numesc vinovaţii, dau verdicte, dar aproape nici unul nu vorbeşte despre nevăzutul văzutului. Despre ce se ascunde dincolo de această disperare. Oare numai nevoia de a trăi mai bine a românului strunit de comunism în devenirea lui să fie cauza înrobirii contemporane? Nu cumva şi pierderea măsurii, a cumpătării, a bunei cuviinţe, a ancestralului bun-simţ şi a credinţei care l-au ţinut într-un echilibru firesc în raporturile cu lumea din jur, cu el însuşi şi cu Dumnezeu este, de fapt, cauza deznădejdii şi disperării lui de astăzi?

Nu sunt vorbe mari. Fiecare dintre noi cunoaştem cel puţin un caz în care semeni de-ai noştri, deşi le fluiera vântul prin buzunare, le plângeau copiii de foame sau nu aveau geamuri la ferestre se mândreau, cu numai câţiva ani în urmă, cu plasmele, antenele de satelit ridicate în beldii, cu DVD, playerele sau cu maşinile "la mâna a doua" cumpărate din târgul de la Vitan Bârzeşti sau "din afară" pe bani împrumutaţi cu buletinul de la bănci. Unde este buna chibzuinţă în cazul lor? Unde este înţelepciunea românului de altă dată? Unde este credinţa, cumpătarea, smerenia creştinului ce se ruga pentru ai lui, pentru sănătatea familiei, mai mult decât dănţuia pe la petreceri?

Toate acestea sau aproape toate au dispărut "înghiţite" de mecanismele infernalului şi perfidului sistem ai "marilor profitori ai existenţei umane", băncile, ele însele mecanisme subtile ale societăţii secularizate, cum spunea cineva.

Când omul uită că împrumutul trebuie returnat

Într-o asemenea societate, oamenii ajung doar cifre, procente, sunt umiliţi, desfiinţaţi şi, în final, distruşi fizic, moral şi spiritual.

Când băncile au ridicat restricţiile permiţându-le concetăţenilor noştri să se îndatoreze cu 70 la sută din veniturile familiilor lor, bucuria a fost înlocuită cu drama, iluzia confortului cu spaima, disperarea şi chiar cu sinuciderea. Într-o lume în care băncile serioase înţeleg că clientul nu trebuie sugrumat financiar, ci transformat într-un competitor de cursă lungă, împrumutul este un mecanism normal. În ţara noastră, unde corupţia funcţionează ca o instituţie onorabilă, băncile "au găsit metoda gangsterească de a scoate bani de la clienţi", cum plastic se exprima un comentator al fenomenului. Iată cum explică el mecanismul bancar al punerii la zid a românului debusolat: "S-au inventat agenţii de recuperare cu o funcţionare bizară. Ele nu urmăresc atât recuperarea creditelor, cât aducerea datornicului cu spatele la zid, spre a i se confisca bunurile. Numai anul trecut (în 2009 n.n), băncile au vândut acestor agenţii împrumuturi neperformante de 121 de milioane de euro. Agenţiile tratează cu clientul lor prin formula clasică a ameninţării cu procesul. Îl avertizează în primă fază că, într-un anumit termen, trebuie să plătească. Dacă nu, se deschide proces, iar omul va ajunge la executare silită. Pentru un televizor neplătit, justiţia va scoate la vânzare apartamentul omului. În mod suspect, aceste firme au acces rapid la procese şi decizii. Dramatic este că românii trebuie să se lupte cu "recuperatorii" aceştia prădalnici, nu pentru cine ştie ce afaceri eşuate, ci pentru credite de consum, adică televizoare, aragaze, frigidere, mobilă. Două treimi dintre credite sunt de consum."

La fel de adevărat însă este şi faptul că românul rătăcit în propriile-i iluzii a refuzat să creadă că banul împrumutat nu este banul lui şi că trebuie returnat în condiţiile pe care le-a acceptat la primire prin contractul cu banca.

Nestăvilita sete de a cumpăra bunuri de consum

Pentru această situaţie la "vedere", de vină sunt atât băncile, "care au adus mult prea mulţi bani fără nici o abordare prudentă faţă de consumatorii români", cât şi românii care, "neavând o educaţie financiară prudentă, s-au gândit doar la ziua de azi, nu cum vor rambursa creditele", după cum declara analistul financiar Dragoş Cabat, în cadrul emisiunii "Pontul Valutar". Şi tot din perspectiva dezastrului economic, financiar şi social în care ne zbatem, domnia sa a explicat rostul acceptării României în UE: "Am fost acceptaţi în UE pentru a aduce materii prime ieftine, forţă de muncă ieftină, pentru a face producţie de domenii energointensive şi poluante şi pentru cei 20 de milioane de români, care aveau o "sete" de a cumpăra bunuri de consum".

Biserica se implică în combaterea "surmenajului social"

Pentru partea nevăzută a acestei disperări nu este de vină numai criza, scăderea salariilor, creşterea şomajului, ci şi propria noastră criză morală şi spirituală care ne afectează direct şi prin noi familiile noastre, cum arătam mai sus. Fenomenul a fost abordat şi explicat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi în cuvântul înainte la Caledarul Creştin Ortodox pe anul 2011, instrument de orientare şi conduită creştină, pus la dispoziţia credincioşilor în mii şi mii de exemplare. Iată ce spune Preafericirea Sa în acest cuvânt: "Un astfel de fenomen, accentuat vizibil în ultimii ani, este criza familiei şi degradarea vieţii de familie pe fondul creşterii insecurităţii generale şi a confruntării cu schimbări multe şi bruşte, într-un interval de timp foarte scurt. Sociologii consideră că în societate s-a instaurat un fenomen de surmenaj social, de oboseală socială care aduce după sine o degradare sau o anarhizare a vieţii sociale, explicând astfel de ce, atât în România, cât şi în întreaga Europă, familia creştină se confruntă azi cu multiple crize: criza economică (sărăcie, şomaj, nesiguranţa zilei de mâine, emigraţia spre ţări mai bogate), criza morală (avortul, divorţul, abandonarea copiilor, libertinajul, creşterea violenţei în familie şi a delincvenţei juvenile) şi criza spirituală (sectarismul, fanatismul şi prozelitismul religios)." Iată de ce Patriarhul nostru îndeamnă credincioşii să cultive mai mult "legătura sfântă care există între viaţa de familie şi viaţa Biserici", deoarece "familia are vocaţia de a fi conlucrare a omului cu Dumnezeu în lume, pentru a dobândi viaţa eternă". Pentru depăşirea unora dintre aceste forme de criză cu care se confruntă unele familii de români, în iulie 2010, Sfântul Sinod a adoptat un program pastoral şi social în vreme de criză economică, program derulat pe trei direcţii, pe lângă cele 335 de programe social-filantropice desfăşurate curent de Biserica Ortodoxă Română: ajutorarea familiilor de vârstnici cu pensii mici; ajutorarea familiilor sărace cu mulţi copii, dar cu venituri mici, şi ajutorarea bolnavilor săraci, toate desfăşurate la nivelul tuturor structurilor organizatorice eparhiale, prin organizarea unor noi cantine filantropice, colecte de alimente, îmbrăcămine şi alte produse de strictă necesitate şi bani.


Text disponibil sub licența
Atribuire-Necomercial

Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 10 ianuarie 2011 • Vizualizări: 1021