Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Viaţa veşnică se dobândeşte prin milostenie
Evanghelia Duminicii a XII-a după Rusalii (Tânărul cel bogat)
Evanghelia Duminicii a XII-a după Rusalii prezintă întâlnirea dintre un tânăr bogat şi Mântuitorul Iisus Hristos, evidenţiind o mulţime de învăţături duhovniceşti pentru viaţa noastră creştină. Tânărul bogat din Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei reprezintă pe omul care, deşi are o situaţie materială bună, deşi este corect din punct de vedere moral şi religios, caută totuşi ceva mai mult decât poate să-i ofere avuţia materială.

Hristos ne oferă pildă de smerenie

Constatăm din Evanghelia de astăzi că Mântuitorul Iisus Hristos mai întâi i-a spus acestui tânăr că nu doreşte să fie numit bun pentru că numai Dumnezeu este bun. Prin aceasta Mântuitorul ne arată mai întâi smerenia Sa, şi anume că nu aşteaptă să fie lăudat sau să fie măgulit, ci toată lauda care I se aduce Lui, El o întoarce spre Dumnezeu. Pe de altă parte, în comportamentul tânărului care-l numeşte pe Iisus "Bunule Învăţător" (Matei 19, 16) se poate citi nu numai un respect deosebit sau un comportament cuviincios, ci şi convingerea sa că Iisus învaţă nu doar prin înţelepciune, ci şi prin bunătate. Desigur, el a auzit despre Iisus că a ajutat pe mulţi oameni să-şi schimbe viaţa, să se ridice din boală şi din păcate. De aceea, probabil nu I-a zis lui Iisus "Înţeleptule Învăţător", ci "Bunule Învăţător". Când aude Mântuitorul Iisus Hristos ce preocupare are acest tânăr, şi anume "Ce bine să fac ca să am viaţa veşnică?" (Matei 19, 16) sau în Evanghelia după Marcu "Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică" (Marcu 10, 17), Hristos Domnul îi răspunde: "De vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile" (cf. Matei 19, 17). Atunci tânărul a întrebat: "Care?" Iar Mântuitorul Iisus Hristos răspunde citând poruncile principale din Vechiul Testament, şi anume: "Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Matei 19, 18-19). Această din urmă poruncă a adăugat-o Mântuitorul Iisus Hristos la poruncile cunoscute. Atunci tânărul I-a răspuns: "Toate acestea le-am păzit din copilăria mea" (Matei 19, 20), se spune în Evanghelia după Matei, iar în cea după Marcu: "Acestea toate le-am păzit din tinereţile mele" (Marcu 10, 20). Auzind că el a păzit încă din copilărie toate aceste porunci, Mântuitorul îi spune: "Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi" (Matei 19, 21). La auzul acestui sfat pe care l-a dat Mântuitorul unui tânăr bogat care împlinise în viaţa lui poruncile din Vechiul Testament, tânărul "a plecat întristat, căci avea multe avuţii" (cf. Matei 18, 22), spune Evanghelia. El n-a mai întrebat nimic, n-a mai răspuns nimic, nu s-a explicat, ci a plecat. A plecat întristat. Iar Mântuitorul Iisus Hristos îi respectă tăcerea şi întristarea lui. Nu-l consolează şi nu schimbă sfatul dat lui, pentru că Iisus i-a dat sfatul cel bun, chiar dacă tânărul bogat nu-l putea împlini imediat, ci după o luptă interioară cu el însuşi.

Ataşarea de bogăţii face anevoioasă mântuirea

După plecarea acestui tânăr bogat, evlavios şi moral, dar totuşi neputincios în a împlini sfatul pe care l-a primit, Iisus S-a întors către ucenici şi le-a zis: "Adevărat zic vouă, că un bogat cu greu va intra în Împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă, că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu" (Matei 19, 23-24). Prin cămilă poate fi înţeles animalul respectiv sau, prin asemănarea termenilor în limba greacă, poate fi înţeleasă o funie: "Mai uşor trece funia prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia cerurilor" . Unii tâlcuitori mai spun că exista în Ierusalim o poartă îngustă numită "Urechile Acului", iar când o cămilă trecea prin această poartă, ea trebuia să îngenuncheze, adică să se aplece mult, întrucât poarta era strâmtă şi joasă. Dar, indiferent de interpretarea dată cuvântului cămilă, Iisus vorbeşte de o dificultate a bogaţilor, nu de o imposibilitate totală de a intra în Împărăţia cerurilor. Miraţi sau uimiţi de aceste cuvinte ale lui Iisus, ucenicii Săi L-au întrebat, zicând: "Cine poate să se mântuiască?" (Matei 19, 25). Iar El i-a privit în faţă. Amănuntul acesta pe care îl evidenţiază Evanghelia, şi anume că Iisus nu doar le-a vorbit, ci i-a privit în faţă, este foarte important. Prin privirea Sa direct în faţa ucenicilor, El a voit să fixeze şi mai mult în sufletele lor adevărul învăţăturii pe care îl rosteşte prin următoarele cuvinte: "La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă" (Matei 19, 26). Când i-a privit pe ucenici în faţă, Mântuitorul Iisus Hristos a privit şi în viitorul acestui tânăr care a primit invitaţia de a deveni şi el ucenic al lui Hristos, pentru că i-a zis: "Vinde averea ta… şi vino şi urmează-Mi" (Matei 19, 21), adică vino şi te fă ucenic al Meu.

Ajutorul lui Dumnezeu transformă imposibilul în posibil

Evanghelia se termină cu o constatare a dificultăţii intrării celor bogaţi în Împărăţia cerurilor, dar şi cu speranţă dată de Mântuitorul Iisus Hristos, şi anume că adesea ceea ce este cu neputinţă pentru oameni devine posibilitate când ei primesc ajutorul lui Dumnezeu. Ceea ce nu poate face omul prin propriile sale forţe, sau prin propriile sale puteri sufleteşti, el poate totuşi realiza cu ajutorul lui Dumnezeu, cu harul lui Dumnezeu. De aceea, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au văzut în cuvintele Mântuitorului cuvinte de speranţă, dar şi de cunoaştere a viitorului tânărului bogat care a plecat întristat. În acest sens, potrivit Tradiţiei, după o luptă mare cu el însuşi, timp de un an, acest tânăr bogat s-a hotărât, în sfârşit, să împlinească sfatul lui Iisus. A vândut averea sa, a împărţit banii săracilor şi L-a urmat pe Iisus.

Sufletul omului nu se poate mulţumi doar cu bunurile pământeşti

În primul rând învăţăm de la acest tânăr bogat, evlavios şi moral că totuşi omul, chiar dacă are o situaţie materială asigurată în lumea aceasta, bunurile materiale limitate şi trecătoare nu pot niciodată să-i dea sentimentul împlinirii, al desăvârşirii şi nici arvuna vieţii veşnice , pentru că sufletul omului, creat după chipul lui Dumnezeu Cel veşnic şi nesfârşit, este în căutare permanentă a lui Dumnezeu Cel veşnic şi nesfârşit, Cel netrecător şi nelimitat. E atât de mare sufletul omului, încât nimic din lumea aceasta materială nu-l poate mulţumi pe deplin, nimic din ceea ce este trecător pe pământ nu poate răspunde dorinţei lui de viaţă veşnică. Nimic din ceea ce este limitat nu poate corespunde dorinţei lui de iubire nelimitată. Numai Dumnezeu Cel veşnic şi nesfârşit în iubirea Sa poate umple sufletul omului cu viaţă şi iubire veşnică. Aceasta este adâncimea căutării existenţiale din întrebarea tânărului evlavios şi bogat: "Ce bine să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" Întrebarea lui era cea mai frumoasă întrebare, nu numai pentru un tânăr, ci pentru orice om. Sfântul Ioan Gură de Aur confirmă această frumuseţe unică a întrebării tânărului: "Ce bine să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" când zice: "Ce folos avem de viaţa aceasta trecătoare, dacă în timpul ei nu căutăm viaţa veşnică netrecătoare?" O mulţime de tineri astăzi sunt preocupaţi cum să-şi facă o carieră, cum să-şi construiască sau să-şi cumpere o casă, cum să-şi întemeieze o familie trainică, cum să-şi asigure o situaţie materială bună pentru un trai decent. Puţini însă sunt tinerii care îşi pun întrebarea: "Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" Aceştia puţini sunt tinerii credincioşi care ştiu că mai întâi trebuie să caute Împărăţia lui Dumnezeu, iar celelalte se vor adăuga ca binecuvântare de la Dumnezeu în viaţa lor. De aceea, în Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu, în capitolul X, după ce tânărul bogat I-a spus lui Iisus: "Toate aceste porunci le-am păzit din tinereţile mele" (Marcu 10, 20), "Iisus l-a privit cu dragoste" (cf. Marcu 10, 21). A privit cu drag căutarea lui sinceră, adică dorinţa lui de-a dobândi viaţa veşnică.

Nu este suficient să nu săvârşeşti răul, ci trebuie să faci mult bine

Din Evanghelia de astăzi mai învăţăm un alt adevăr fundamental: că nu este suficient să fii evlavios şi credincios, nu e suficient să fii corect în comportamentul tău moral faţă de oameni, nu e suficient să nu ucizi, să nu desfrânezi, să nu furi, să nu minţi sau să nu înşeli, să nu mărturiseşti strâmb. Nu este suficient să te abţii de la rău, ci trebuie să faci şi mult bine ca să fii desăvârşit. Iar cel mai mare bine pe care-l putea săvârşi acest tânăr bogat faţă de aproapele său era ajutorarea săracilor, milostenia faţă de ei. Tânărul bogat era un om moral şi evlavios, dar zgârcit . Bogatul evlavios şi corect din punct de vedere moral era totuşi în adâncul inimii un om zgârcit, prea mult înrobit de avuţie şi prea puţin darnic. Iar Mântuitorul Iisus Hristos vrea să îi spună tânărului bogat că va fi desăvârşit numai când va fi şi milostiv sau darnic. Din Evanghelie se constată dificultatea omului de a se dezlipi de avuţiile sale limitate şi trecătoare, pentru a dobândi daruri cereşti netrecătoare, de a renunţa la ceva material şi trecător, pentru a se uni cu Cineva netrecător, cu Dumnezeu Însuşi. Deci, Hristos Domnul ne arată că nu ne putem mântui numai prin evlavie dacă nu suntem şi milostivi, mai ales dacă avem multe bunuri materiale. Când nu posedăm bunuri materiale sau bani, milostenia noastră se poate arăta prin cuvântul bun, prin fapta bună, prin sfătuirea bună şi mai ales prin rugăciunea pentru altul. Însă, când avem bogăţii materiale, milostenia se arată mai ales ajutându-i pe cei săraci. De aceea, Biserica nu a dezvoltat în istorie numai Liturghia, ci şi Filantropia, adică ajutorarea celor nevoiaşi atât duhovniceşte, cât şi material. Tânărul bogat primeşte de la Iisus sfatul de a renunţa la ceea ce are în jurul lui pentru a dobândi comoară în inima lui şi în ceruri. De fapt, toate lucrurile materiale se adună în jurul nostru, dar fapta bună se imprimă în sufletul nostru ca o lumină pe care o purtăm cu noi în veşnicie. De aceea, Iisus îi cere tânărului bogat să renunţe la ceva şi să urmeze pe Cineva. "Urmează-Mi Mie" înseamnă intră în legătură de iubire veşnică cu Dumnezeu Care arată oamenilor iubirea şi bunătatea Sa în Hristos Cel Bun şi Milostiv. Vedem aici prefigurarea tainei Bisericii. "Urmează-Mi Mie" înseamnă fă-te ucenic al Meu, intră în comuniune cu Mine şi în comunitatea celor care Mă urmează. Mântuitorul îl îndeamnă pe tânăr, de fapt, să devină creştin, împreună cu ucenicii Săi Apostoli. Ca să fii desăvârşit, trebuie să fii următor lui Hristos, să fii în legătură vie cu Persoana Lui şi să fii milostiv ca El, pentru că El este bogăţia cea veşnică, nelimitată şi netrecătoare. ,,Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis" (Ioan 17, 3).

Din Evanghelia de astăzi vedem şi faptul că nu este uşoară dobândirea desăvârşirii, că schimbarea în bine înseamnă o luptă cu noi înşine, adesea cu multă întristare. Uneori ne întristăm când Hristos prin Evanghelie ne cheamă să ne schimbăm viaţa în bine, să dărâmăm idolii lăcomiei şi mândriei ascunşi în inima noastră şi să lăsăm în locul lor să vină lumina şi iubirea lui Hristos Cel milostiv. Dar toate sunt cu putinţă celui care caută sincer viaţa veşnică şi cere ajutorul sau harul lui Hristos.

Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute ca prin harul Său să devenim tot mai milostivi, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!



Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 2 septembrie 2011 • Vizualizări: 1337