Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Oamenii vor fi judecaţi pentru neomenie
Duminica Lăsatului sec de carne (a Înfricoşătoarei Judecăţi) Matei 25, 31-46
În această duminică, a treia de la începutul perioadei Triodului, Sfânta Evanghelie ne arată cât de importantă sau preţioasă este iubirea milostivă arătată oamenilor aflaţi în nevoi, întrucât fără iubire milostivă nimeni nu se poate mântui.

Judecata universală este completă, definitivă şi înfricoşătoare

Judecata omului imediat după moartea acestuia este o judecată incompletă şi provizorie, deoarece se aşteaptă să fie evaluate şi urmările faptelor sale bune sau rele până la sfârşitul lumii. De aceea, numai Judecata de Apoi sau Judecata finală şi universală este completă şi definitivă. Judecata universală este înfricoşătoare prin contextul, forma şi conţinutul ei. Mai întâi, este înfricoşătoare prin tulburările din univers care o preced: "Soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui" (Matei 24, 29). În al doilea rând, este înfricoşătoare prin forma ei, adică prin solemnitatea şi universalitatea ei, deoarece Mântuitorul Iisus Hristos vine în slavă şi cu putere multă, împreună cu sfinţii îngeri ca să judece toate neamurile, adică toate generaţiile şi toate popoarele. În al treilea rând, această judecată este înfricoşătoare şi prin conţinutul ei neprevăzut pe care-l descoperă. Nimeni, nici cei milostivi, nici cei nemilostivi, nu se aştepta să afle că în oamenii flămânzi şi însetaţi, în oamenii străini şi săraci (goi), în oamenii bolnavi şi în oamenii întemniţaţi era tainic prezent Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. Dar Judecata universală este înfricoşătoare şi pentru că ea descoperă contrastul între smerenia lui Dumnezeu-Omul în istorie, care respectă libertatea omului, pe de o parte, şi slava dreptăţii Sale la sfârşitul istoriei sau al lumii, pe de altă parte. În general, noi suntem obişnuiţi să spunem că Dumnezeu este bun, îndelung răbdător, multmilostiv şi smerit. Într-adevăr, iubirea Lui smerită şi milostivă s-a arătat în toată viaţa Mântuitorului Iisus Hristos şi mai ales în moartea Lui pe Cruce şi îngroparea Lui. De aceea, cântăm la Prohodul Domnului din Vinerea Sfintelor Paşti:

"În mormânt Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind".

Plecăciunea cea multă este nemărginita Sa smerenie.

Însă Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi ne arată că la sfârşitul veacurilor, la a doua Sa venire, Mântuitorul Hristos Se va arăta cu putere şi cu slavă multă. Până atunci, smerit, tăcut şi nevăzut, El respectă libertatea omului de a-L iubi sau de a nu-L iubi, precum şi de a iubi sau de a nu iubi pe semenii săi. Dar, în ziua Judecăţii lumii, Dreptul Judecător Iisus Hristos, Făcătorul universului şi al omului, îşi va arăta şi El libertatea Lui, unită cu slava dumnezeirii Lui, ca fiind Mântuitorul lumii, Biruitorul morţii şi Dătătorul vieţii veşnice.

Aşadar, prima învăţătură pe care o primim din Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi este aceea a legăturii tainice dintre smerenia lui Dumnezeu şi slava Lui. Smerenia Lui este spaţiul libertăţii omului, iar slava Lui este frumuseţea dreptăţii Sale. Dumnezeu este atât de smerit, încât Se lasă respins de oameni sau uitat de ei. Atât de mult respectă El libertatea omului, încât Se ascunde tainic în oamenii cei mai smeriţi, adesea, în cei mai neputincioşi, în cei care sunt umiliţi cu sărăcia, foamea, setea, lipsa de libertate, înstrăinarea, boala şi duc o existenţă la limita dintre viaţă şi moarte. Însă tocmai această prezenţă tainică a Fiului Omului în oameni este surprinzătoare şi înfricoşătoare. De ce? Pentru că oamenii nu se aşteaptă ca în atâţia robi ai sărăciei, ai bolii şi ai umilirii de pe pământ să se afle tainic prezent Însuşi Împăratul cerurilor şi Judecătorul lumii: "Ori de câte ori aţi făcut un bine unora din aceşti prea mici fraţi ai Mei, Mie mi-aţi făcut". Nimeni nu se aşteaptă ca Dumnezeu-Omul să Se numească pe Sine frate cu cei mai umiliţi dintre oameni, arătând astfel taina şi slava iubirii Sale atotmilostive!

Hristos este tainic prezent în fiecare om care suferă

Înfricoşătoare este constatarea că Hristos Domnul, deşi S-a înălţat la ceruri în slava Preasfintei Treimi, nu încetează a fi tainic prezent în fiecare om care suferă pe pământ şi aşteaptă iubirea noastră milostivă. De aceea, Sfântul Maxim Mărturisitorul a spus, înaintea lui Pascal, că Hristos Domnul suferă până la sfârşitul veacurilor potrivit suferinţelor fiecăruia dintre oameni. De ce? Pentru că Învierea Lui nu înlătură, ci integrează taina Crucii Lui, iar slava Lui din ceruri nu desfiinţează smerenia Lui ca prezenţă tainică în sufletul oamenilor care suferă şi au nevoie de iubire frăţească. Marea descoperire a Judecăţii universale este, deci, identificarea lui Hristos Cel slăvit cu Hristos Cel smerit, pentru a deschide libertăţii şi iubirii noastre milostive uşa mântuirii, aceea de a răspunde la iubirea lui Dumnezeu faţă de noi cu iubirea noastră faţă de semenii noştri, pentru a face iubirea Lui transparentă prin noi, spre bucuria Lui şi a oamenilor pe care îi ajutăm.

Al doilea adevăr înfricoşător, care priveşte direct libertatea noastră, este judecata însăşi, care nu se limitează la păcatele sau faptele rele săvârşite de noi, ci se extinde şi la omisiuni, adică la faptele bune pe care am fi putut să le facem şi nu le-am făcut. În Evanghelia după Sfântul Evanghelist Ioan se spune că drepţii vor fi părtaşi la comuniunea de viaţă şi iubire eternă a Preasfintei Treimi, iar păcătoşii la osânda singurătăţii veşnice: "Vine

ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii" (Ioan, 5, 28-29).

Nu e suficient să nu faci rău nimănui, ci trebuie să faci bine multora

Spre deosebire de Sfânta Evanghelie după Ioan, în descrierea judecăţii universale, Sfânta Evanghelie după Matei nu vorbeşte despre faptele rele săvârşite de oameni. Desigur, se înţelege că toate acestea vor fi pedepsite, dar se mai adaugă ceva neaşteptat: judecata se face şi pentru omisiuni, adică pentru faptele bune pe care ar fi trebuit să le săvârşim şi nu le-am făcut. Cu alte cuvinte, judecata este înfricoşătoare fiindcă nu admite neutralitatea şi indiferenţa unora faţă de suferinţa altora, adică neomenia, cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur:

"- Pentru ce, Doamne, nu pomeneşti şi de celelalte căi de păcat?
- Nu judec păcatul, răspunde Domnul, ci neomenia! Nu judec pe păcătoşi, ci pe cei ce nu s-au pocăit. Pentru neomenie vă osândesc! Aţi avut un leac atât de bun pentru mântuire, milostenia, cu care puteaţi şterge orice păcat, şi aţi dispreţuit o atât de mare binefacere. Ocărăsc neomenia, ca rădăcină a păcatului şi a toată necredinţa; laud omenia, ca rădăcină a tuturor bunătăţilor. Pe unii îi ameninţ cu focul cel veşnic, iar altora le făgăduiesc Împărăţia cerurilor" (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăinţă, Omilia a şaptea).

Deci, nu e suficient să nu faci rău nimănui, ci trebuie să faci bine multora. Nu e suficient să nu ucizi, să nu furi, să nu jigneşti, să nu asupreşti pe semenul tău, ci este necesar şi să-i faci mult bine după putinţă.

Evanghelia ne spune că celor de-a dreapta Sa, adică celor milostivi, Fiul Omului sau Împăratul Judecător le va zice: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii." Cei milostivi sunt numiţi binecuvântaţi, întrucât pentru ei s-a pregătit, încă de la întemeierea lumii, Împărăţia lui Dumnezeu, adică Împărăţia iubirii veşnice a Preasfintei Treimi. În această Împărăţie a iubirii smerite vor intra oamenii cu suflet plin de iubire milostivă, care s-a arătat în fapta bună, în cuvântul bun, în prezenţa prietenoasă lângă bolnavul din spital sau lângă omul întemniţat. Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată că Mântuitorul nu a spus: "Am fost bolnav şi nu m-aţi vindecat sau am fost în temniţă şi nu m-aţi eliberat, ci am fost bolnav şi în temniţă şi nu m-aţi cercetat". Adică, Dumnezeu nu ne cere să facem ceea ce întrece puterile noastre, nu ne cere să îl vindecăm pe cel bolnav, ci să îl cercetăm, să fim alături de el în singurătatea şi suferinţa lui, chiar dacă nu putem schimba imediat situaţia în care se află. Aceeaşi atitudine se cere şi faţă de cel străin sau faţă de cel întemniţat.

Iubirea, criteriul ultim al Judecăţii universale

Evanghelia de astăzi ne mai arată că Dumnezeu este iubire smerită şi milostivă, iar criteriul ultim al judecăţii tuturor oamenilor, indiferent de etnie, cultură, poziţie socială sau vârstă, este iubirea milostivă. Câtă iubire milostivă a arătat un om în viaţa sa pe pământ, atâta binecuvântare primeşte el în bucuria iubirii veşnice a Preasfintei Treimi din Împărăţia cerurilor. Cei care au fost indiferenţi şi nemilostivi faţă de semenii lor în suferinţă sunt numiţi blestemaţi. Acest apelativ extrem de aspru este un reproş-sentinţă care explică gravitatea nepăsării unora faţă de suferinţa altora.

Mântuitorul le spune celor nemilostivi: "Mergeţi în focul (sau iadul) care a fost pregătit pentru diavolul şi pentru îngerii lui". Sfinţii Părinţi ai Bisericii au remarcat că iadul sau focul cel veşnic şi întunecos nu a fost pregătit pentru oameni, întrucât pentru oameni a fost pregătită Împărăţia cerurilor, adică Împărăţia iubirii Preasfintei Treimi. Însă oamenii nemilostivi, care au ascultat mai mult de diavol şi de slujitorii lui decât de Dumnezeu, se despart de Dumnezeu Cel milostiv, deoarece au trăit în indiferenţă faţă de suferinţa celor din jurul lor. Ca atare, deşi nu este destinat iadului, omul nemilostiv se aseamănă cu demonii prin lipsa de iubire smerită faţă de oameni. Demonii, deşi sunt inteligenţi, nu se mântuiesc, adică nu se pot uni cu Dumnezeu, fiindcă nu au în ei iubire smerită sau milostivă.

Evanghelia de astăzi ne pune în faţă problema libertăţii noastre. Şi anume, cum folosim libertatea noastră în timpul vieţii pământeşti? Am folosit libertatea noastră ca să cultivăm iubirea milostivă ori am confundat libertatea cu indiferenţa şi nepăsarea, cu autosuficienţa şi egoismul? Deci, numai când săvârşim binele suntem cu adevărat liberi şi trăim viaţa ca fiind binecuvântare de la Dumnezeu.

Săracii, avocaţi puternici ai celor milostivi

Aşadar, Evanghelia ne arată responsabilitatea totală pe care o avem faţă de oamenii în suferinţă, încât mântuirea noastră depinde de atitudinea noastră faţă de ei. Nimeni nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu ocolind pe aproapele său. La porţile Împărăţiei cerurilor vor sta martori pentru noi cei care au primit ajutorul nostru când se aflau în suferinţă sau în nevoi, dar şi cei care nu l-au primit, au fost uitaţi de noi sau trecuţi cu vederea, dispreţuiţi ori alungaţi. De aceea, Sfântul Grigorie de Nyssa spune că săracii sunt apărători sau avocaţi puternici ai celor milostivi, dar şi aspri judecători ai celor care nu au fost milostivi. Ei sunt portarii Împărăţiei cerurilor. Desigur, cuvintele Sfântului Grigorie de Nyssa sunt inspirate tocmai din această Evanghelie a Judecăţii finale şi universale.

Instituţiile de caritate ale Bisericii s-au născut din lumina iubirii milostive

Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi a inspirat în mod deosebit lucrarea filantropică sau caritabilă a Bisericii. Multe alte texte din Noul Testament ne îndeamnă la iubire milostivă, dar Evanghelia de astăzi ne responsabilizează cel mai mult, deoarece ne arată că milostenia este o datorie şi o condiţie a mântuirii sau a dobândirii vieţii veşnice. Pentru iubirea milostivă din faptele bune săvârşite pe pământ dobândim mântuirea sau viaţa veşnică din ceruri. Evanghelia de astăzi a motivat atât milostenia credincioşilor ca persoane individuale, cât şi apariţia instituţiilor de caritate ale Bisericii din primele veacuri, începând mai întâi în Răsărit şi apoi în Apus, când Biserica a organizat case pentru străini, cămine pentru copii orfani şi cămine pentru bătrâni, spitale pentru bolnavi şi cantine pentru săraci. De fapt, toată această operă socială de caritate sau filantropică a Bisericii, izvorâtă din Evanghelia iubirii milostive a Domnului Hristos, a creat în timp o civilizaţie, şi anume civilizaţia creştină a carităţii sau a filantropiei. Chiar şi statele europene moderne, care deşi au uitat în mare parte că Evanghelia iubirii milostive a fost sursa solidarităţii sociale, au preluat, de fapt, din lumina Evangheliei mesajul responsabilităţii pentru oamenii care se află în suferinţă, în nevoi, în boală şi în singurătate.

Totuşi, când iubirea milostivă şi sinceră faţă de aproapele nu este alimentată de rugăciune, ca relaţie a omului cu Dumnezeu Cel milostiv, ea riscă să fie redusă la o etică socială secularizată, lipsită de perspectiva iubirii şi a bucuriei eterne din Împărăţia Preasfintei Treimi şi a tuturor sfinţilor. Când însă Duhul lui Hristos Se face prezent în om prin rugăciune, acesta poate să perceapă mai uşor prezenţa lui Hristos în oamenii săraci, bolnavi şi marginalizaţi de societate. Aceasta este experienţa sfinţilor, iar ea confirmă adevărul Evangheliei Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, şi anume că cei care au fost milostivi în istorie vor fi binecuvântaţi în eternitate.

În încheiere, Sfânta Evanghelie de astăzi ne îndeamnă ca în tot timpul vieţii noastre, dar mai ales în perioada Postului Sfintelor Paşti, să unim rugăciunea smerită şi pocăinţa sinceră cu iubirea milostivă sau milostenia spirituală şi materială. Milostenia spirituală poate fi o rugăciune pentru omul aflat în dificultate, un sfat bun sau o încurajare pentru cel dezorientat ori deznădăjduit, o vizită la un bolnav, o vizită la cel izolat sau singur şi alte gesturi asemănătoare. Milostenia materială poate fi hrană pentru cel flămând, haine pentru cei lipsiţi de ele, medicamente pentru cei bolnavi, ajutor material pentru cei săraci. În multe feluri şi în multe ocazii putem arăta iubire milostivă semenilor noştri, care au nevoie de ajutorul nostru. Iar când arătăm iubire milostivă şi smerită în jurul nostru, devenim mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni, spre slava Lui, bucuria celor ajutaţi şi mântuirea noastră. Amin!


Text disponibil sub licența
Atribuire-Necomercial

Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 1 martie 2011 • Vizualizări: 1807