Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Milostenia - cale spre mântuire
Evanghelia Duminicii a XXX-a după Rusalii (Dregătorul bogat - Păzirea poruncilor)
Sfânta Evanghelie din Duminica a XXX-a după Rusalii a fost rânduită de Biserică spre a se citi în această perioadă a Postului Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ea este un îndemn la milostenie sau la ajutorarea celor săraci. Sfântul Evanghelist Luca ne pune în faţă problema bogăţiei ca obstacol în calea mântuirii şi a desăvârşirii vieţii creştine.

Bogăţia nu este rea în sine, dar devine piedică în calea mântuirii când ne legăm de ea ca de ultima realitate, când ne alipim sufletul atât de mult de cele materiale, încât grija pentru bogăţie robeşte sufletul nostru şi nu mai lasă în el loc pentru prezenţa lui Dumnezeu.

Un bogat evlavios şi moral, dar zgârcit şi nemilostiv

Spre deosebire de bogatul nebun căruia i-a rodit ţarina şi care nu ştia unde să mai păstreze tot ceea ce a primit de la Dumnezeu în mod neaşteptat ca recoltă, bogatul din Evanghelia de astăzi nu este un bogat necredincios sau nepăsător cu privire la mântuirea sufletului său. Bogatul din Evanghelia Duminicii trecute a fost considerat "nebun" tocmai pentru că reducea toată viaţa sa la nivelul biologic al existenţei şi zicea sufletului său: "suflete, mănâncă, bea şi te veseleşte" (Luca 12, 19), fără să mai caute hrană spirituală pentru suflet, considerând că sufletul se poate mulţumi doar cu lucruri materiale, limitate şi perisabile.

Însă bogatul din Evanghelia de astăzi, un tânăr dregător, cu prestanţă în societatea iudaică, este un om duhovnicesc, un om virtuos. Când Mântuitorul Iisus Hristos enumeră poruncile pe care trebuie să le observe acesta potrivit Legii Vechiului Testament, şi anume: "să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta" (Ieşire 20, 12-17), tânărul bogat a răspuns: "toate acestea le-am păzit din tinereţile mele" (Luca 18, 21), adică din fragedă copilărie. Deci, este vorba aici de un bogat evlavios şi virtuos, un bogat care-şi pune întrebarea cea mai serioasă a vieţii omului pe pământ: "ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?" (Luca 18, 18). Tânărul acesta pare a fi un om nemulţumit cu viaţa pământească, nu pentru că este sărac, nici pentru că ar fi trecut prin multe greutăţi, ci deoarece simte că omul este chemat să trăiască veşnic în iubirea veşnică a lui Dumnezeu, întrucât a fost creat după chipul lui Dumnezeu Cel veşnic viu (cf. Facere 1, 26).

Mântuitorul Iisus Hristos i-a zis: "ştii poruncile", şi le-a enumerat, deşi era convins că acest tânăr este un cunoscător al Legii şi al poruncilor. De ce? Pentru că a voit să-i arate că tot ceea ce făcuse tânărul până atunci nu era suficient. Prin urmare, i-a spus: "încă una îţi lipseşte" (Luca 18, 22). Îi mai lipsea o componentă importantă a vieţii spirituale şi morale. Ce anume? Generozitatea sau dărnicia, adică milostenia sau ajutorarea săracilor.

Milostenia, începutul asemănării omului cu Dumnezeu

Dregătorul bogat era evlavios şi virtuos, dar zgârcit şi nemilostiv. Mântuitorul Iisus Hristos voieşte să îi arate acestuia că nu este suficient a fi curat şi cinstit şi a nu face rău cuiva, ci, pentru a fi cu adevărat fericit, omul trebuie să fie şi milostiv sau darnic.

Prin urmare, Evanghelia de astăzi ne atrage atenţia că nu este suficient să postim mult, să ne rugăm mult, să ne înfrânăm de la păcat dacă nu suntem şi milostivi. De ce? Pentru că milostenia ca iubire sfântă sau bunătate arătată faţă de semenii noştri este începutul asemănării omului cu Dumnezeu Cel milostiv. Dumnezeu doreşte ca noi să fim nu numai recunoscători faţă de El, ci să fim şi milostivi faţă de semeni. În momentul în care Mântuitorul îi spune: "vinde toate câte ai şi le împarte săracilor, şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie" (Luca 18, 22), tânărul bogat s-a întristat pentru că poseda multe averi. De fapt, Domnul Iisus Hristos descoperă în sufletul tânărului bogat o boală ascunsă. Prin urmare, El operează o intervenţie spirituală de tăiere a unei bube foarte adânci din sufletul bogatului, şi anume prea multa sa alipire de bogăţiile din lumea aceasta. Când Iisus i-a recomandat eliberarea din robia ascunsă a lăcomiei, tânărul s-a întristat pentru că i s-a propus o pierdere materială în schimbul unui câştig spiritual. Mântuitorul i-a demolat tânărului un idol ascuns, adică prea multa sa bizuire pe bogăţiile pe care le avea, sau relaţia sa pătimaşă faţă de averile materiale limitate şi trecătoare. Bogatul acesta este mai preocupat de ceea ce are decât de ceea ce poate fi sau deveni. Pentru el verbul "a avea" era mai preţios şi atractiv decât verbul "a fi". Cu toate acestea, Mântuitorul Iisus Hristos a văzut că tânărul bogat avea în suflet o căutare sinceră şi o dorinţă sfântă, adică dorinţa dobândirii vieţii veşnice. Din acest motiv, Domnul Iisus nu încearcă să-l convingă pe tânăr, ci îl lasă în starea de întristare, de luptă cu sine însuşi, pentru ca să răspundă liber la întrebarea dacă poate sau nu să Îi urmeze Lui. De aceea, Hristos Domnul nu-l mai întreabă nimic pe tânărul bogat, nici nu-i mai explică nimic, ci respectă în tăcere libertatea lui de a-I urma sau nu lui Hristos, de a împlini sau nu sfatul pe care i l-a dat El. Deci, Hristos-Domnul propune, dar nu impune; recomandă, dar nu comandă schimbarea vieţii; cheamă, dar nu constrânge; fascinează, dar nu fanatizează; povăţuieşte, dar nu presează sufletul tânărului bogat.

Numai cu ajutorul lui Dumnezeu putem împlini voia Lui

Evanghelia de azi ne arată cât de mult preţuieşte Iisus Hristos pe cei care caută desăvârşirea spirituală. În acest sens, Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu subliniază că "Iisus l-a privit cu drag" (Marcu 10, 21) pe acest tânăr care a pus întrebarea esenţială şi capitală a vieţii sale: "Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?" (Luca 18, 18). De fapt, Mântuitorul Iisus Hristos a văzut lupta interioară a tânărului bogat, dificultatea lui de a renunţa la ceea ce era până atunci idolul ascuns al vieţii sale, adică bogăţiile materiale.

Iar cei care erau prezenţi acolo, în primul rând ucenicii lui Iisus, au văzut cât de greu este pentru omul bogat să urmeze sfatul lui Iisus de-a fi darnic, mai ales după ce Mântuitorul constată că "mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia lui Dumnezeu" (Luca 18, 25). Cămila aceasta poate fi înţeleasă în mod simbolic sau metaforic ca animal sau ca funie. Se spune că în Ierusalim era o poartă numită Urechile Acului fiindcă era foarte strâmtă. Prin acea poartă, o cămilă putea trece doar în genunchi, deci dacă se micşora, se smerea aplecându-se. Indiferent de interpretarea simbolică a cămilei, Mântuitorul vrea să ne arate dificultatea pe care o are bogatul nemilostiv de-a intra în Împărăţia lui Dumnezeu dacă nu devine smerit şi darnic.

Totuşi, Mântuitorul Iisus Hristos nu exclude posibilitatea mântuirii acestui tânăr bogat căutător al vieţii veşnice. La întrebarea ucenicilor Săi: "Şi cine poate să se mântuiască?" (Luca 18, 26), Iisus răspunde: "Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu" (Luca 18, 27). Cu alte cuvinte, schimbarea modului de a fi şi de a gândi a bogatului lacom de averi este posibilă numai cu ajutorul lui Dumnezeu.

Numai prin milostenie, averile materiale trecătoare devin comori spirituale veşnice

Dumnezeu doreşte ca omul să adune comori spirituale în ceruri, nu comori materiale pe pământ. Iisus îi spune dregătorului: "vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri" (Luca 18, 22), şi anume comoara faptelor bune sau comoara milosteniei. Averile nu se pierd când din ele se face milostenie săracilor, ci se transferă de pe pământ la cer, în înţelesul că milostenia sinceră şi smerită transformă averile materiale în lumina neapusă a faptelor bune, singura pe care omul o ia cu el în suflet când se mută la cer, după moarte, adică după despărţirea lui de lumea materială. Acest transfer sau transfigurare, adică această schimbare a bunurilor materiale în faptă bună şi în comoară cerească, nu se face uşor dacă omul s-a prea obişnuit cu modul de existenţă posesiv, pătimaş şi lacom, acaparator şi adunător de averi trecătoare. De aceea, pentru a ne vindeca de patima lăcomiei, avem nevoie de harul lui Dumnezeu. Mântuitorul spune în această privinţă: "Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu" (Luca 18, 27). Dacă noi Îi cerem ajutorul, Dumnezeu ne ajută să ne schimbăm, să realizăm acest transfer sau mutaţie din comoară pământească în comoară cerească şi să-I urmăm Lui. Să renunţăm la ceva pentru a primi pe Cineva, să renunţăm la daruri pentru a primi pe Dumnezeu-Dăruitorul, pentru ca El să devină Viaţa vieţii noastre. Potrivit Sfintei Tradiţii, cuvintele tainice ale Mântuitorului Hristos: "cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu", s-au adeverit în viaţa acestui tânăr, întrucât el era sincer în căutarea sa spirituală, dar îi era greu să se schimbe imediat. Se spune că tânărul bogat a avut nevoie de un an ca să lupte cu propriul său egoism, pentru a împlini sfatul Mântuitorului Hristos. Deci, după o luptă interioară duhovnicească în care, desigur, a cerut ajutorul lui Dumnezeu, tânărul bogat a renunţat la averi, le-a vândut, iar banii i-a împărţit săracilor, a devenit unul dintre ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos, iar mai târziu a ajuns episcop în Asia Mică. Aşadar, Hristos Domnul a prevăzut această schimbare sau convertire a tânărului bogat. De aceea, a zis că cele ce sunt cu neputinţă la oameni când ei se luptă singuri sunt cu putinţă la Dumnezeu când oamenii Îi cer ajutorul Lui, iar El îi scoate din singurătate, îi ridică din patimi, îi luminează, îi ajută şi îi mântuieşte, adică îi uneşte cu El şi le dăruieşte viaţă veşnică.

Îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos adresat tânărului bogat de-a transforma, prin milostenie, comorile materiale pământeşti în comori spirituale cereşti a fost urmat, în istorie, de o mulţime de oameni bogaţi, care au devenit monahi sau monahii în mănăstiri, sau ctitori şi donatori care au susţinut cu averea lor materială lucrarea filantropică şi spiritual-misionară a Bisericii, dobândind astfel mântuirea sufletului sau fericirea vieţii veşnice.

Să ne ajute Dumnezeu să înţelegem din Evanghelia de astăzi că, deşi adesea este greu, ne putem totuşi schimba felul nostru de a fi, de a gândi şi de a făptui, iar aceasta este cu putinţă dacă Îl chemăm pe Dumnezeu în ajutor. Să-L chemăm, aşadar, pe Dumnezeu prin rugăciune cât mai deasă, îndeosebi acum în această perioadă a Postului Naşterii Domnului, să ne ajute să fim milostivi şi darnici. Iar pe lângă evlavie şi viaţă virtuoasă, să arătăm celor din jur iubire milostivă, prin cuvântul bun şi fapta bună, spre slava lui Dumnezeu Cel Milostiv şi spre a noastră mântuire. Amin!



Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 25 noiembrie 2011 • Vizualizări: 1381