Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Iubirea lui Hristos trezeşte în păgâni credinţă milostivă
Duminica a IV-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului)
Evanghelia Duminicii a IV-a după Rusalii ne relatează cum Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat în Capernaum pe servitorul (sluga) unui sutaş sau centurion roman. Această minune este plină de înţelesuri duhovniceşti, având un caracter profund caritabil sau filantropic şi în acelaşi timp un caracter misionar. Vindecarea unui om bolnav de alt neam decât evreu şi de altă religie decât cea iudaică are un caracter misionar simbolic, şi anume ea prevesteşte faptul că Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos va fi propovăduită în tot Imperiul Roman, şi la toate popoarele pentru că Dumnezeu iubeşte pe toţi oamenii. Mântuitorul Iisus Hristos arată acum ucenicilor Săi că poate descoperi credinţă puternică şi în alte popoare decât în poporul evreu.

Sutaşul preînchipuie diferitele etnii care vor crede în Hristos

Mântuitorul Iisus Hristos, văzând credinţa mare a sutaşului, zice: "Adevărat zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor" (Matei 8, 11). Această profeţie a Mântuitorului Iisus Hristos nu se va împlini cândva, într-un viitor îndepărtat, ci începe a se împlini chiar acum, când Mântuitorul laudă credinţa sutaşului roman.

Acest sutaş sau centurion făcea parte din trupele de ocupaţie ale Ţării Sfinte. Sutaşul roman era, prin tradiţie, un politeist: romanii se închinau la mai mulţi zei, dar printre ei s-au găsit şi oameni care admirau învăţătura şi Persoana Mântuitorului Iisus Hristos. Văzând sau auzind de minunile Lui, şi înţelegând învăţătura Lui minunată, mulţi dintre păgâni au crezut în El. Deci, sutaşul din Evanghelia de astăzi preînchipuie etniile sau popoarele, altele decât poporul lui Israel, care vor veni la Hristos, vor crede în El şi se vor mântui. De aceea zice Mântuitorul că "vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus, de la miazăzi şi miazănoapte şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor". Aşadar, vor crede în El şi se vor mântui mulţi oameni pe care evreii îi considerau necuraţi şi necredincioşi. Iar "fiii împărăţiei, spune Mântuitorul, vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară" (Matei 8, 12), adică cei care deşi se consideră popor ales, dar nu cred în El, aceia se vor lipsi de comuniunea veşnică cu Hristos în Împărăţia cerurilor.

Iubirea milostivă faţă de cel bolnav întăreşte credinţa sutaşului că Iisus poate vindeca pe servitorul său

Vedem că, deşi sutaşul este mai mare peste 100 de soldaţi, şi poate să înlocuiască un soldat bolnav cu un soldat sănătos, totuşi el este preocupat de sănătatea servitorului său credincios când acesta s-a îmbolnăvit. În faţa Mântuitorului Iisus Hristos, sutaşul exprimă suferinţa servitorului care nu poate cere el direct Mântuitorului să-l vindece. Un centurion roman acordă atâta atenţie unui servitor al său, încât bunătatea sa şi credinţa sa sunt lăudate de Mântuitorul în auzul tuturor. Acest sutaş este un om bun la suflet, un om milos, un om plin de compasiune, adică pătimeşte împreună cu cel bolnav, suferă împreună cu cel suferind. Iar această bunătate milostivă a lui îi dă curaj să meargă la Mântuitorul Iisus Hristos, despre Care a auzit că a vindecat o mulţime de bolnavi, şi să-I ceară vindecarea servitorului său.

Valoarea persoanei umane este mai presus de orice rang şi stare a vieţii

Bunătatea milostivă a acestui sutaş roman faţă de servitorul lui, solidaritatea lui cu omul aflat în suferinţă, ne arată că dincolo de ranguri diferite, de funcţii diferite în societate, şi stări ale vieţii, ceea ce contează în primul rând este demnitatea umană, valoarea fiecărui om în faţa lui Dumnezeu, chiar şi atunci când omul nu mai poate fi eficient, când nu mai este activ sau productiv din cauza bolii ori a vârstei prea înaintate.

În faţa bolii care îl chinuia pe servitorul său, sutaşul nu poate face nimic, întrucât nu are capacitatea de a schimba starea de boală a servitorului său într-una de sănătate deplină. De aceea, el merge la Iisus, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, Vindecătorul Care face minuni. Văzând grija stăpânului faţă de sluga sa - nu este vorba aici despre grija unei slugi faţă de stăpânul său, ci de grija stăpânului faţă de slugă -, Mântuitorul îi spune: "Voi veni şi îl voi vindeca" (Matei 8, 7). La bunătatea sutaşului, răspunde şi Hristos Domnul cu bunătate, mai ales că sutaşul nu-i cerea ceva pentru el însuşi, ci pentru altcineva, care nu îi este rudă şi nici superior, ci un simplu subordonat. Însă când sutaşul aude că Mântuitorul Iisus Hristos are intenţia să vină în casa lui, Îi spune îndată: "Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu" (Matei 8, 8), adică sub acoperişul casei, al locuinţei în care el locuia de obicei. Probabil şi pentru că sutaşul roman ştia că orice evreu care intră în casa unui păgân trebuie să suporte critica sau vorbirea de rău a celorlalţi evrei, întrucât aceştia considerau că romanii, fiind de altă credinţă, nu merită să fie vizitaţi. Din cuvintele sutaşului se vede că el nu se consideră vrednic de o cinste atât de mare, şi anume ca Iisus Hristos Domnul să intre în casa lui. De aceea, a zis: "Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu". Când I-a zis lui Iisus: "Doamne, nu sunt vrednic", sutaşul L-a mărturisit deja pe Iisus ca fiind Domnul sau Stăpânul vieţii.

Cuvântul lui Hristos ridică din boală şi din moarte, dăruind sănătate şi viaţă

Evanghelia ne arată că, pe lângă marea virtute a bunătăţii sale sufleteşti, acest sutaş are şi o altă mare virtute, anume smerenia. Deşi este comandant peste 100 de soldaţi şi reprezintă puterea stăpânitoare a Romei peste Ţara Sfântă, sutaşul se smereşte, zicând: "Nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai un cuvânt şi se va vindeca sluga mea" (Matei 8, 8), iar apoi motivează: "Şi eu sunt sub stăpânire (adică sunt subordonat cuiva, n.n.) şi am sub stăpânirea mea ostaşi şi îi spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face" (Matei 8, 9). Pornind de la puterea mobilizatoare a cuvântului, care pune în mişcare persoana, sutaşul, de fapt, vrea să exprime credinţa sa în puterea vindecătoare a lui Iisus, despre Care auzise că a vindecat o mulţime de bolnavi.

Însă, deşi sutaşul vorbeşte despre puterea mobilizatoare a cuvântului său, de stăpân peste o sută de soldaţi, totuşi el recunoaşte că nu are putere vindecătoare asupra trupului omenesc. Când trupul servitorului său devine bolnav şi paralizat, cuvântul sutaşului nu poate schimba starea de boală a trupului acestuia. Cuvântul sutaşului era mobilizator numai când servitorul său era sănătos trupeşte. Din acest motiv, sutaşul cere acum Mântuitorului cuvânt vindecător. Prin aceasta, sutaşul mărturiseşte indirect că Mântuitorul nu este un om obişnuit ca toţi oamenii, ci El are o putere deosebită, alta decât cuvântul uman mobilizator. Hristos Domnul este şi are cuvânt vindecător şi dătător de viaţă. Cuvântul vindecător al lui Hristos este cuvânt mântuitor sau salvator, adică îl ridică pe om din starea de boală la starea de sănătate, şi din starea de imobilitate la starea de mobilitate, îl ridică din păcat la sfinţenie şi din moarte la viaţă.

Auzind acest mod de a gândi al sutaşului, care era, de fapt, şi o mărturisire a puterii Sale dumnezeieşti, Mântuitorul spune: "Nici în Israel nu am găsit atâta credinţă" (Matei 8, 10). Aşadar, El descoperă o credinţă puternică la un om de alt neam şi de altă credinţă decât neamul lui Israel. De fapt, sutaşul şi-a abandonat păgânătatea lui, pentru că era nefolositoare, ineficientă, şi s-a apropiat de Mântuitorul Iisus Hristos, pe Care L-a mărturisit ca fiind vindecător, dătător de sănătate şi viaţă.

Când Mântuitorul Iisus Hristos constată că sutaşul păgân recunoaşte că El este Dumnezeu-vindecător, descoperă tuturor a treia mare virtute a acestui sutaş, şi anume: credinţa lui profundă că Iisus Hristos este Domnul sau Stăpânul vieţii, este Dumnezeu. De fapt, acest sutaş a mărturisit dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, Care dăruieşte viaţă şi sănătate. De aceea, Mântuitorul i-a împlinit cererea sutaşului, zicând: "Du-te, fie ţie după cum ai crezut". Iar urmarea a fost aceasta: "Şi s-a tămăduit servitorul lui în ceasul acela" (Matei 8, 13). Vedem cum Mântuitorul Iisus Hristos, prin cuvântul Său vindecător, mântuitor, ridicător, dătător de sănătate, de viaţă şi bucurie, a vindecat pe servitorul sutaşului. După ce Hristos Domnul descoperă în sufletul sutaşului bunătatea, smerenia şi credinţa puternică, îi răsplăteşte aceste virtuţi cu bucuria vindecării servitorului său pentru care el s-a rugat ca Iisus să-l vindece.

Să nu ne rugăm numai pentru noi înşine, ci şi pentru alţii

Evanghelia de azi ne arată şi importanţa rugăciunii pentru alţii, mai ales când oamenii sunt atât de bolnavi, încât nici nu mai pot să se deplaseze şi nici nu mai pot exprima suferinţa lor grea şi copleşitoare.

Având dragoste smerită şi milostivă pentru semenii lor, oamenii cu adevărat credincioşi se fac glasul durerii celor care nu îşi mai pot exprima suferinţa, se fac rugători pentru sănătatea şi mântuirea semenilor lor. În acest sens, putem spune că Biserica a învăţat mult de la sutaşul din Evanghelia de astăzi şi de la alţii asemenea lui. Ca atare, Biserica ne cere să ne rugăm nu numai pentru noi înşine, ci şi pentru toţi bolnavii, pentru toţi cei suferinzi, pentru cei care ştiu să se roage şi pentru cei ce nu ştiu să se roage, pentru cei care pot şi pentru cei ce nu mai pot să se roage ei înşişi, pentru cei care pot să vină la biserică, şi pentru cei ce nu mai pot veni la biserică, ci zac în pat, fie în propria casă, fie în spital, fie în case de bătrâni. Întrucât rugăciunea pentru alţii este vindecătoare de suferinţă şi singurătate, Biserica ne cheamă la toate rugăciunile şi slujbele ei pentru cei bolnavi, precum şi la ajutorarea bolnavilor.

Evanghelia de azi ne îndeamnă să înmulţim rugăciunea pentru cei bolnavi, pentru cei suferinzi, să îi vizităm pe cei care nu se mai pot deplasa, să le alinăm suferinţa prin prezenţa noastră iubitoare şi rugătoare, milostivă şi ajutătoare lângă ei, deoarece, chiar dacă prin rugăciunile noastre nu se vindecă bolnavii imediat, în chip miraculos, totuşi aceste rugăciuni ajută mult sufletul lor, alină suferinţa lor şi întăresc iubirea frăţească între cei bolnavi şi cei sănătoşi.

Vindecăm sau rănim prin cuvinte?

Foarte adesea, la suferinţa bolii se adaugă suferinţa singurătăţii. Cuvântul omului milostiv care vizitează pe cei suferinzi şi se roagă pentru ei îi poate, într-o anumită măsură, vindeca sau elibera de suferinţă şi singurătate, chiar dacă nu le poate vindeca boala trupului sau a psihicului. Unii oameni au ajuns la deznădejde şi fiindcă nu era nimeni lângă ei să le spună cuvânt de încurajare, au murit "de inimă rea", cum se spune în popor. Alţii chiar şi-au pus capăt zilelor pentru că aflându-se în stare de deznădejde şi de singurătate nu au primit un cuvânt întăritor care să le schimbe starea sufletului lor, să le dea curajul de-a trăi şi puterea de a-şi purta crucea vieţii.

Sutaşul din Evanghelia de astăzi vorbeşte despre puterea cuvântului mobilizator, dar cere de la Iisus cuvântul Său vindecător, dătător de sănătate şi viaţă.

Prin urmare, trebuie să folosim cu toată responsabilitatea cuvântul, deoarece cuvântul poate răni sau poate vindeca sufleteşte. Un cuvânt greu spus cuiva nevinovat îl răneşte sufleteşte, iar un cuvânt bun spus cuiva întristat îi poate vindeca răni ascunse şi schimba stări sufleteşti. Sunt o mulţime de oameni care au fost răniţi sufleteşte în copilărie, în tinereţe sau în vreme de încercare, iar rana lor se vindecă foarte greu, mai ales dacă cel care a rănit pe cineva nu îşi cere iertare de la acesta şi nu îşi schimbă atitudinea faţă de el sau nu se roagă pentru el. Deci cuvântul rău poate răni, iar cuvântul bun poate vindeca. De aceea, trebuie să ne gândim nu numai la bolnavii imobilizaţi la pat, ci şi la cei care suferă pentru că sunt răniţi sufleteşte. Să ne gândim cum folosim cuvintele: rănim sau vindecăm prin cuvinte? Dispreţuim sau preţuim? Coborâm sau ridicăm pe semenii noştri prin cuvintele adresate lor? Îndreptăm sau îndepărtăm pe cei cărora le facem observaţie folosind cuvântul sever?

Evanghelia de astăzi ne cheamă să folosim cuvântul doar pentru a vindeca pe cel bolnav, pentru a ridica pe cel căzut, pentru a îndrepta pe cel ce a greşit, pentru a ajuta şi pentru a întări pe cei slabi, pentru a cultiva comuniunea oamenilor cu Dumnezeu şi întreolaltă, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin.



Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 10 iulie 2011 • Vizualizări: 1537