Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Dreapta credinţă şi rugăciunea menţin unitatea Bisericii
Duminica a VII-a după Sfintele Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic)
Duminica a şaptea după sărbătoarea Sfintelor Paşti, numită şi Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic, este consacrată mărturisirii dreptei credinţe şi unităţii Bisericii. În primul rând, dreapta credinţă înseamnă mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Când Biserica a întocmit calendarul, a stabilit ca această duminică, a şaptea după Paşti, care precede marea sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt şi care urmează după Înălţarea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să fie o duminică de pomenire a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325. De ce? Întrucât în vremea lor foarte multă lume s-a rătăcit de la dreapta credinţă, urmându-l pe ereticul Arie care spunea că Dumnezeu adevărat este numai Tatăl, Fiul nefiind Dumnezeu adevărat, ci doar o făptură îndumnezeită, cei 318 Sfinţi Părinţi, adunaţi în Sinodul I ecumenic de la Niceea, în anul 325, au mărturisit că Iisus Hristos este "Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel deofiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut; Care, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut Om; şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat; şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui; şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit."

Duminica celor 318 Sfinţi Părinţi, legătură între sărbătoarea Înălţării Domnului şi sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt

Mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos înseamnă şi că Cel ce S-a înălţat la ceruri este Cel ce S-a pogorât din ceruri: a coborât din ceruri Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut şi S-a înălţat la ceruri Fiul lui Dumnezeu Cel văzut prin umanitatea Sa, văzut în trupul Său omenesc; a coborât pe pământ Dumnezeu Fiul, ca să devină şi Fiul Omului, şi astfel să Se înalţe întru slavă la ceruri Dumnezeu-Omul, pentru a dărui oamenilor harul îndumnezeitor al Preasfintei Treimi. Prin urmare, Sfinţii Părinţi care au mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut Om, sunt pomeniţi tocmai în această duminică, îndată după sărbătoarea Înălţării întru slavă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca să înţelegem că prin mărturisirea dreptei credinţe în Iisus Hristos omul dobândeşte slava vieţii veşnice.

În acelaşi timp, duminica aceasta, închinată pomenirii Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic, este şi o pregătire pentru sărbătoarea următoare, a Pogorârii Sfântului Duh, sărbătoare care aminteşte de constituirea Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos prin pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli, trimis de către Dumnezeu Tatăl împreună cu Dumnezeu Fiul, Cel înălţat la ceruri, ca prin Duhul Sfânt să se adune laolaltă, în iubirea Preasfintei Treimi, persoane diferite din neamuri diferite şi din locuri diferite, unite între ele prin credinţa comună în Iisus Hristos şi prin harul Duhului Sfânt. Aşadar, Înălţarea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos întru slavă este o pregătire pentru Pogorârea Sfântului Duh întru smerenie, ca pe cei smeriţi să-i înalţe întru slava Preasfintei Treimi descoperită nouă de Hristos Domnul. Deşi înălţat întru slavă la ceruri, totuşi, prin lucrarea Sfântului Duh, Hristos rămâne prezent şi lucrător în Biserica Sa până la sfârşitul veacurilor. Cu alte cuvinte, Înălţarea la ceruri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu înseamnă despărţirea Lui de cei care cred în El, ci începutul unui alt mod al prezenţei Lui în lume, nu una fizică, văzută, ci o prezenţă duhovnicească, în Duhul Sfânt. De aceea, înainte de a Se înălţa la cer, Mântuitorul Iisus Hristos a făgăduit ucenicilor Săi: "Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului" (Matei 28, 20). Iar Biserica serbează această prezenţă, nevăzută dar reală, a lui Hristos în toate slujbele ei, iar în modul cel mai deplin în Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

Hristos Domnul Se roagă pentru unitatea Bisericii Sale

Evanghelia de astăzi ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de pătimirea, moartea, învierea şi înălţarea Sa la ceruri, S-a rugat pentru Ucenicii şi Apostolii Săi şi pentru cei care vor crede în El ca urmare a propovăduirii Evangheliei de către Sfinţii Apostoli. El S-a rugat ca Dumnezeu Tatăl să-i păzească, în lume, după ce El, prin moarte şi înviere, va trece din lumea pământească la viaţa cerească. Această rugăciune este numită şi rugăciunea arhierească a Mântuitorului Iisus Hristos, rostită înainte de pătimirile Sale (cf. Ioan 17, 1-13). Înainte de a trece prin suferinţa Crucii, Mântuitorul Iisus Hristos S-a rugat pentru Biserica Lui, care se va răspândi în toată lumea de-a lungul veacurilor. El S-a rugat ca toţi cei care cred în El "să fie una", adică să trăiască în comuniune după cum Tatăl şi Fiul sunt una, adică trăiesc în comuniune desăvârşită, în dăruire reciprocă de iubire sfântă. El Se roagă pentru unitatea Bisericii, deoarece ştie că lumea păcatului este plină de ispite şi dezbinări, mai ales ca urmare a lucrării diavolului, a "dezbinătorului", care caută să învrăjbească pe oameni şi să-i separe. Prin aceasta, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că nu este suficient să vorbim despre unitatea Bisericii, ci trebuie să ne şi rugăm pentru ea; să ne rugăm ca să putem păstra împreună dreapta credinţă, să ne rugăm ca să putem păstra împreună dreapta vieţuire şi să ne rugăm ca să putem păstra împreună sfânta unitate a iubirii frăţeşti sau comuniunea laolaltă între toţi cei care cred în Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, adică în Sfânta Treime, ca fiind singurul Dumnezeu adevărat, Izvorul vieţii, al iubirii şi al bucuriei veşnice.

Mântuitorul Iisus Hristos nu vorbeşte despre unitatea Bisericii într-o predică, ci în stare de rugăciune, ştiind cât de greu este ca într-o lume a păcatului şi a dezbinării să fie păstrată şi promovată unitatea sau comuniunea de credinţă şi viaţă sfântă. Totodată, El ştie că Tatăl ascultă rugăciunea Fiului, întrucât Fiul a păzit, ca Păstor al ucenicilor Săi, pe cei încredinţaţi Lui de către Tatăl. De aceea, Hristos Domnul spune: "I-am păzit şi le-am făcut lor cunoscut numele Tău", adică numele de Tatăl al unui Fiu veşnic, "Şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării" (Ioan 17, 6; 12), adică Iuda Iscarioteanul. Cu alte cuvinte, Iuda s-a pierdut, adică s-a despărţit de Hristos şi de ucenicii Săi, nu pentru că Hristos l-ar fi umilit sau l-ar fi alungat, ci pentru că el de bunăvoie s-a despărţit de Hristos, deoarece a iubit banii din lumea pământească mai mult decât pe Hristos Domnul, Făcătorul cerului şi al pământului şi Mântuitorul lumii.

În Evanghelia de astăzi vedem şi grija sfântă a Arhiereului, adică a Marelui Preot sau a Păstorului Cel Bun, pentru ucenicii Săi, pentru oamenii încredinţaţi Lui spre păstorire, adică spre a fi hrăniţi şi adăpaţi spiritual cu adevărul Evangheliei şi cu darurile Duhului Sfânt. De aceea, această rugăciune arhierească a Mântuitorului Iisus Hristos devine lumină vie pentru grija părintească a păstorilor duhovniceşti faţă de cei pe care-i păstoresc pe calea mântuirii; îndeosebi, lumină vie pentru responsabilitatea pastorală a arhiereilor care conduc eparhii, adică păstoresc cler şi popor. Iată încă un motiv pentru care Biserica a rânduit ca această duminică, a şaptea după Sfintele Paşti, care precede Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, să fie consacrată Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic şi să fie citită Evanghelia care conţine rugăciunea lui Iisus pentru unitatea Bisericii. Aceşti Sfinţi Părinţi Episcopi, adică arhipăstori ai preoţilor, diaconilor şi credincioşilor din eparhiile lor, aveau datoria de a păzi dreapta credinţă în faţa ereziilor, a dezbinărilor sau schismelor de tot felul.

Când mărturisim cu deplină credinţă dumnezeirea lui Hristos, ne unim cu El

Dreapta credinţă a Sfinţilor Părinţi de la Niceea formează primele şapte articole din Simbolul de credinţă sau din Crezul ortodox. Sfinţii Părinţi ne învaţă că dacă mărturisim dumnezeirea lui Hristos intrăm în legătură spirituală cu El. Iar dacă ne unim cu Hristos, Izvorul Învierii şi al vieţii veşnice (cf. Ioan 11, 25-26), prin credinţă, rugăciune, împărtăşirea cu Sfintele Taine şi fapte bune, ne mântuim, adică dobândim viaţa veşnică. Însă dacă Hristos Domnul nu este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, atunci tot ceea ce a făcut El pentru noi nu este lucrare mântuitoare, deoarece numai Dumnezeu Cel veşnic poate să dăruiască oamenilor viaţă veşnică. De aceea, în rugăciunea Mântuitorului pentru unitatea Bisericii, pe care am ascultat-o în Evanghelia de astăzi, se spune că Dumnezeu Tatăl I-a dat Fiului puterea să dăruiască viaţă veşnică celor ce cred în El: "I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui" (Ioan 17, 2). Deci Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, S-a făcut Om ca să dăruiască oamenilor viaţă veşnică. În acest sens, Sfântul Atanasie al Alexandriei, mare apărător al credinţei ortodoxe la Sinodul I ecumenic de la Niceea, învaţă că dacă Hristos nu este Dumnezeu, El nu poate îndumnezei pe om. Dacă Hristos nu este Dumnezeu veşnic, ci un om oarecare, El nu poate dărui oamenilor viaţa veşnică. Iată de ce lupta pentru dreapta credinţă este luptă pentru mântuire sau pentru a dobândi viaţa veşnică. Nu orice credinţă este mântuitoare, ci numai dreapta credinţă sau credinţa ortodoxă, care înseamnă mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos şi unirea cu El, întrucât El este nedespărţit de Tatăl şi de Sfântul Duh. Astfel, prin Iisus Hristos ne împărtăşim haric de viaţa, iubirea şi bucuria Preasfintei Treimi, "căci prin El avem apropierea către Tatăl, într-un Duh" (Efeseni 2, 18).

Crezul ortodox, sinteza dreptei credinţe a Bisericii lui Hristos

Această duminică, a şaptea după Sfintele Paşti, ne cheamă să păstrăm dreapta credinţă, mai ales astăzi, într-o lume din ce în ce mai tulburată şi mai rătăcită din punct de vedere spiritual. Ea ne cheamă să mărturisim Crezul ortodox aşa cum ni l-au lăsat nouă moştenire Sfinţii Părinţi de la Sinodul I ecumenic de la Niceea, din anul 325, şi cei de la Sinodul al II-lea ecumenic, care s-a ţinut la Constantinopol în anul 381, când s-a formulat partea a doua a Crezului ortodox, pe care îl rostim la Botez şi la fiecare Sfântă Liturghie, întrucât reprezintă credinţa noastră ortodoxă în formă concentrată. Această credinţă apostolică, formulată de Sfinţii Părinţi ai Bisericii la primele două sinoade ecumenice, iar apoi tâlcuită de Biserică în cărţile de slujbă şi în cărţile de teologie, este lumina vieţii creştine şi temelia mântuirii sau a dobândirii vieţii veşnice. Însă pentru a păstra dreapta credinţă a Bisericii Ortodoxe trebuie să cunoaştem bine Crezul ortodox, să îl învăţăm pe de rost, noi şi copiii noştri. De asemenea, trebuie să avem în casele noastre cartea numită "Învăţătura de credinţă ortodoxă" sau "Catehismul", care se tipăreşte mai des tocmai pentru a cunoaşte mai bine credinţa noastră ortodoxă şi modul de a trăi duhovniceşte în Biserică şi în societate. Deci Duminica a şaptea după Paşti ne îndeamnă să păstrăm dreapta credinţă, să îi creştem pe copiii şi pe tinerii noştri în dreapta credinţă, să nu ne lăsăm amăgiţi de rătăciri, de tot felul de grupări religioase care se consideră trimise de Dumnezeu, dar care, de fapt, caută să-i rupă pe ortodocşi de Biserica Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi şi să-i atragă la gruparea sau comunitatea lor despărţită de "credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna" (Iuda 1, 3).

Numai în comuniunea Sfinţilor se păstrează dreapta credinţă

Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic ne învaţă şi adevărul că dreapta credinţă nu se păstrează de unul singur, în izolare, ci în comuniune de gândire, de mărturisire şi de vieţuire cu Biserica, după cum Sfinţii Părinţi adunaţi în Sinodul de la Niceea au mărturisit împreună dreapta credinţă şi au respins rătăcirea sau erezia lui Arie. Cu alte cuvinte, dreapta credinţă se păstrează în Biserică şi de către Biserică, iar Sfântul Sinod este glasul Bisericii luminat de Duhul Sfânt, pentru a mărturisi dreapta credinţă şi a păstra astfel comuniunea vie cu Preasfânta Treime, Izvorul vieţii veşnice. Dacă ne rupem de Sfânta Biserică, nu mai suntem dreptcredincioşi şi dreptmăritori creştini, deoarece numai în comuniunea Sfinţilor din toate timpurile se păstrează dreapta credinţă mântuitoare şi sfinţitoare. De aceea, un episcop ortodox nu poate fi hirotonit de către un singur episcop, ci de către cel puţin trei episcopi care au confirmat mărturisirea lui de credinţă ortodoxă, ca să se arate astfel legătura acestui nou episcop cu întreg episcopatul ortodox din lume, cu Biserica Ortodoxă întreagă. De asemenea, oricât am fi de inteligenţi sau de învăţaţi, niciodată nu trebuie să interpretăm singuri, de capul nostru, Sfânta Scriptură, ci împreună cu Sfânta Biserică, împreună cu Sfinţii Părinţi ai Bisericii din toate veacurile şi din toate locurile, împreună cu toţi păstorii sufleteşti, episcopii şi preoţii ortodocşi care păstoresc sau îndrumă comunităţile creştine pe calea mântuirii. Prin urmare, dreapta credinţă înseamnă temelia mântuirii noastre, a dobândirii vieţii şi fericirii veşnice. Iar dacă pierdem dreapta credinţă, pierdem darul vieţii veşnice, întrucât pierdem certitudinea drumului celui adevărat al mântuirii. Dreapta credinţă ne cheamă însă şi la dreapta vieţuire, adică ne cheamă la pocăinţă pentru păcate şi la ridicarea din păcate, la creşterea în virtuţi, la fapte bune de milostenie şi de ajutorare a semenilor noştri. Dreapta credinţă ne cheamă şi la o dreaptă lucrare misionară, aceea de-a transmite Evanghelia iubirii Mântuitorului Iisus Hristos, prin cuvânt şi faptă, generaţiei viitoare, copiilor şi tinerilor, prin educaţie religioasă în familie, în biserică şi în şcoală, astfel ca, din neam în neam sau din generaţie în generaţie, să Îl mărturisim pe Hristos Cel Milostiv şi Iubitor de oameni şi să ne punem în El nădejdea mântuirii şi a vieţii veşnice.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic şi ale tuturor Sfinţilor, să păstrăm dreapta credinţă ca fiind cel mai mare dar spiritual al vieţii, să creştem în ea şi în sfinţenia pe care ne-o dăruieşte ea, şi astfel să dobândim şi să trăim bucuria despre care vorbeşte Mântuitorul în Evanghelia Sa zicând: "ca bucuria Mea să o aibă deplin în ei" (Ioan 17, 13), adică să avem bucuria de a fi ortodocşi sau dreptcredincioşi creştini şi bucuria de a trăi în lume cu nădejdea mântuirii şi a vieţii veşnice. Amin!



Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 5 iunie 2011 • Vizualizări: 1442