Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Bunătatea lui Hristos eliberează oamenii de răutatea demonilor
Duminica a V-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei)
Evanghelia Duminicii a V-a după Rusalii ne arată puterea vindecătoare a Domnului nostru Iisus Hristos şi, în acelaşi timp, dorinţa Sa de a elibera pe oameni de puterea duhurilor rele.

Mântuitorul Iisus Hristos a fost întâmpinat în ţinutul Gadarenilor de doi îndrăciţi care erau foarte răi, furioşi şi periculoşi. Aceştia locuiau în morminte, înţelegându-se astfel că oamenii demonizaţi se află într-o stare de moarte spirituală. Cei doi îndrăciţi sau demonizaţi erau plini de răutate şi urau pe ceilalţi oameni, purtându-se foarte violent cu ei. De fapt, nu ei înşişi se purtau violent cu oamenii, ci duhurile rele care puseseră stăpânire pe ei. Evanghelia ne arată că duhurile rele care îi stăpâneau pe aceşti doi oameni se foloseau de vocea lor şi ziceau Mântuitorului Iisus Hristos: "Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?" (Matei 8,29)

Prin aceasta vedem că demonii mărturisesc dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos şi, în acelaşi timp, se tem de puterea Lui dreaptă ca Judecător al lumii la sfârşitul veacurilor, când satana şi toţi slujitorii lui vor fi pedepsiţi. De aceea, duhurile rele întrebau pe Iisus: "Ai venit aici mai înainte de vreme să ne chinuieşti?", adică mai înainte de judecata de obşte sau judecata universală a lumii.

Mântuitorul Iisus Hristos, venind în lume şi scoţând demonii din oameni, pronunţa deja un început de judecată înainte de timpul judecăţii finale a lumii. El începea astfel eliberarea lumii de stăpânirea diavolului, iar această lucrare a Sa era socotită de demoni ca fiind o judecată înainte de vremea judecăţii de la sfârşitul lumii.

Iubirea milostivă a lui Hristos pentru oameni este chinuitoare pentru duhurile rele care urăsc pe oameni

Demonii care au pus stăpânire pe aceşti doi oameni cunoşteau mai mult decât oamenii obişnuiţi ce se va întâmpla în Ziua Judecăţii cu cei care săvârşesc răul. Dar acum Mântuitorul Iisus Hristos îi judecă şi îi chinuieşte doar prin prezenţa Sa fizică alături de oamenii în care se aflau demonii, adică prin contrastul dintre iubirea Lui milostivă şi răutatea lor violentă faţă de oameni.

Iubirea Lui milostivă şi smerită îi chinuia pe aceşti demoni, care nu iubeau pe oameni, ci îi urau şi căutau să-i împiedice să trăiască în armonie cu ceilalţi oameni. Deşi nu i-a certat şi nu i-a pedepsit atunci pe demoni, Iisus îi chinuia totuşi, adică le provoca suferinţă spirituală numai prin prezenţa sfinţeniei Lui şi a iubirii Lui milostive faţă de oamenii chinuiţi de demoni.

În mod deosebit, Evanghelia ne arată că Domnul Iisus Hristos nu este indiferent faţă de suferinţa oamenilor, mai ales faţă de suferinţa oamenilor pe care nu-i mai ajută ceilalţi oameni. Nimeni dintre locuitorii ţinutului Gadarei nu L-a rugat pe Iisus ca să-i vindece pe aceşti doi îndrăciţi. De ce? Pentru că populaţia cetăţii din care proveneau aceşti doi oameni chinuiţi de demoni nu-i mai considera oameni, ci îi asimila cu demonii răufăcători. Din cauza duhurilor rele care se aflau în ei, aceşti oameni chinuiţi deveniseră foarte furioşi şi violenţi. Dar tocmai spre aceşti doi oameni demonizaţi de care nimeni nu se mai îngrijea, ci toţi se temeau, vine Mântuitorul Iisus Hristos ca să-i elibereze. În mod intenţionat El a trecut prin locul acela unde persoana umană era chinuită, înstrăinată şi înrăită, scoasă din firescul ei. Vedem că demonii dezorientează, înstrăinează şi dezumanizează pe oameni. Însă Mântuitorul Iisus Hristos vrea să elibereze pe oameni de răutate şi violenţă, să-i facă paşnici, să-i transforme din răufăcători în binefăcători, ca să-şi redobândească demnitatea lor de fiinţe create după chipul lui Dumnezeu Cel Bun şi Milostiv. Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii numesc adesea pe demoni ucigaşi de oameni sau vrăjmaşi ai omului ori chinuitori de oameni. Hristos Domnul nu vorbeşte mult cu demonii, nu coboară la nivelul lor, nu le dă explicaţii, pentru că aceştia sunt vicleni. El nu le acordă multă atenţie, pentru că aceştia sunt mândri. El nu le explică lor lucrarea Lui, pentru că El săvârşeşte orice faptă sau minune din iubire sinceră şi smerită faţă de oameni şi pentru mântuirea lor.

Iisus Hristos face din oameni înstrăinaţi oameni apropiaţi de semenii lor

Când vindecă pe cei doi demonizaţi, Mântuitorul Iisus Hristos ridică ceea ce este căzut în om şi eliberează ceea ce este înrobit în acesta, adică vindecă facultăţile sufleteşti ale omului creat după chipul Persoanelor divine. Cei posedaţi de demoni sunt totuşi oameni, dar nu mai sunt persoane umane libere, deoarece ei nu mai folosesc în mod liber, personal, propriile lor facultăţi mintale şi propriile lor simţiri sufleteşti, ci altcineva se foloseşte de vocea lor, de gândirea lor şi de mişcările trupului lor. Ei sunt înstrăinaţi de propria lor persoană. Aceasta înseamnă că duhurile rele înstrăinează pe om de Dumnezeu, de ceilalţi oameni şi de el însuşi.

Însă Mântuitorul Iisus Hristos, ca Doctor al sufletelor şi al trupurilor, ridică, eliberează, vindecă şi face din oameni înstrăinaţi oameni apropiaţi, le redă sănătatea şi demnitatea, precum şi bucuria de-a fi în comuniune cu El. În Evanghelia după Luca se arată că unul dintre aceşti demonizaţi, după ce a fost vindecat, s-a apropiat de Iisus şi I-a cerut să-l ia cu Sine. Însă Mântuitorul i-a spus: "Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu" (Luca 8, 39). Ca semn de recunoştinţă pentru că a fost vindecat, acesta dorea să devină un ucenic şi un misionar care să-I urmeze lui Iisus, să fie pretutindeni alături de Cel ce l-a vindecat, dar Iisus l-a sfătuit că e mai de folos ca el să fie un mărturisitor statornic în ţinutul în care locuia, pentru ca lumea care-l cunoştea cât de rău era el înainte de vindecare să poată vedea cât de bun a devenit acum prin vindecarea dăruită lui de Dumnezeu.

Valoarea spirituală a omului întrece orice valoare comercială

Demonii, plini de răutate, văzând că Iisus vrea să elibereze pe oamenii chinuiţi de ei şi astfel ei nu mai pot să facă nici un rău acestora, au cerut lui Iisus să-i lase să intre într-o turmă de porci, adică să facă rău animalelor pe care le aveau în proprietate locuitorii din ţinutul Gadarenilor, adică aproximativ două mii de porci (cf. Marcu 5, 11).

Iisus acceptă cererea lor şi, îndată după ce au ieşit din oameni, demonii au intrat în porci, iar turma întreagă de porci s-a aruncat în mare şi s-a înecat. Atunci, în mare grabă, cei care păzeau porcii au anunţat pe locuitorii cetăţii despre cele întâmplate, iar aceştia au venit şi I-au cerut lui Iisus să plece din ţinuturile lor, întrucât le-a făcut mare pagubă. Vedem, aşadar, că oamenii din cetate erau mai preocupaţi de valoarea porcilor decât de vindecarea concetăţenilor suferinzi. În loc să se bucure că doi oameni robiţi de demoni au fost vindecaţi şi, ca atare, să arate recunoştinţă faţă de Iisus, aceşti locuitori I-au cerut să plece de la ei. Paguba pricinuită prin înecarea porcilor li s-a părut mult mai mare decât binefacerea vindecării celor doi oameni demonizaţi, care fuseseră vreme îndelungată pentru ei o primejdie permanentă din cauza violenţei lor.

De ce a permis Iisus ca demonii să intre în turma de porci? Mântuitorul Iisus Hristos a îngăduit ca demonii din oamenii posedaţi să intre în turma de porci tocmai pentru a mustra, printr-o pagubă materială, pe locuitorii din ţinutul Gadarenilor. Permiţând demonilor să intre în turma de porci, Iisus i-a certat, de fapt, pe locuitorii acestui ţinut pentru că ei, din lăcomie de bani, încălcau Legea lui Moise care nu le permitea să crească porci. Deci, ei creşteau porci nu pentru mâncare, aceştia fiind consideraţi animale necurate, ci pentru vânzare sau comerţ; nu pentru a se hrăni, ci pentru a se îmbogăţi. Dorinţa lor de câştig material necurat devenise mai puternică decât evlavia lor în împlinirea Legii. Dorinţa lor de câştig devenise un idol, din pricina duhului lăcomiei care-i stăpânea. Astfel, Iisus a vindecat pe cei doi oameni stăpâniţi de duhurile rele violente şi, în acelaşi timp, a mustrat, printr-o pagubă materială, pe locuitorii acelui ţinut prea lacomi de câştig material necurat, voind să-i vindece astfel şi pe ei de un alt duh rău sau necurat, şi anume duhul lăcomiei, care-i făcea insensibili la suferinţa altora. Adesea, pagubele materiale sunt îngăduite de Dumnezeu în viaţa oamenilor, întrucât ei s-au legat prea mult de lucrurile materiale, neglijând viaţa lor spirituală.

Demonii dezbină pe oameni, iar Dumnezeu îi adună

Din Evanghelia de azi vedem că Mântuitorul Hristos învaţă pe oameni nu doar prin ceea ce spune, ci şi prin ceea ce face. În fiecare gest al Lui, în fiecare faptă a Lui există o mulţime de înţelesuri duhovniceşti, o mulţime de lumini spirituale pentru luminarea sufletului nostru.

Evanghelia Duminicii a V-a după Rusalii este tulburătoare, pentru că ne arată atitudinea demonilor faţă de oameni şi a oamenilor unii faţă de alţii. Vedem că demonii care chinuiesc pe oameni îi folosesc pe aceştia ca să chinuiască şi ei pe alţi oameni, la rândul lor.

Însă Mântuitorul Iisus Hristos doreşte vindecarea oamenilor, eliberarea lor şi adunarea lor în comuniune de iubire cu Dumnezeu şi întreolaltă.

Lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos de eliberare a oamenilor de duhurile rele se continuă în Biserica Sa, în Trupul Său tainic, ca lucrare de vindecare a oamenilor, de eliberare a lor de păcate şi de revenire a lor la iubirea faţă de Dumnezeu şi de semeni. Rugăciunea zilnică a credinciosului şi puterea semnului Sfintei Cruci pe care-l foloseşte des alungă puterea duhurilor rele. Sfânta Cruce are o putere mare în ea după cum spune Sfântul Apostol Pavel în prima sa epistolă către Corinteni (1 Cor. 1, 18): "Cuvântul Crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu". Cu alte cuvinte, puterea Crucii este puterea iubirii smerite a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Smerenia iubirii atotputernice a lui Hristos Cel răstignit şi înviat îi înfricoşează pe demoni, deoarece ei nu au smerenie şi nici iubire faţă de Dumnezeu. De fapt, din mândrie şi neascultare de Dumnezeu au căzut unii îngeri şi au devenit demoni sau duhuri rele.

În acest sens, lucrarea de vindecare a sufletului de păcate şi patimi cuprinde în ea o luptă duhovnicească între Duhul lui Hristos primit de creştin la Botez şi duhurile rele, care urăsc pe omul credincios. Din acest motiv, rugăciunile începătoare ale Bisericii Ortodoxe au în frunte rugăciunea Împărate Ceresc. Prin ea se cere ca Duhul Sfânt să locuiască în noi şi să ne curăţească de toată întinăciunea şi să ne mântuiască, adică să ne unească prin har cu Dumnezeu.

Primind lumina Evangheliei de astăzi, ne umplem de speranţă, de încredere multă în ajutorul lui Dumnezeu, pentru că, dacă-L iubim pe Hristos, nu ne temem de demoni. În "programul duhovnicesc" de la Botez preotul întreabă pe cel ce se botează: "Te lepezi de satana?, şi de toate lucrurile lui?, şi de toţi slujitorii lui?, şi de toată slujirea lui?, şi de toată trufia lui?" Răspunsul este: "Mă lepăd de satana." Apoi: "Te uneşti cu Hristos? Şi crezi Lui?", iar răspunsul este: "Mă unesc cu Hristos. Şi Cred Lui, ca unui Împărat şi Dumnezeu."

Dacă în timpul vieţii noastre ne unim cât mai des cu Dumnezeu prin rugăciune, prin ascultarea Evangheliei, prin împlinirea poruncilor Lui şi mai ales prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, atunci ne întărim mai mult spiritual şi nu mai avem teamă de duhurile rele, tocmai pentru că ne unim cu Hristos, Mântuitorul nostru. Însă când ne îndepărtăm de Hristos, când rugăciunea slăbeşte, când credinţa se răceşte, când dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele scade, atunci ne aflăm în primejdie. Eliberarea omului de duhurile rele se săvârşeşte prin credinţă puternică, rugăciune fierbinte şi post aspru, ca pregătire pentru primirea Sfintei Taine a Maslului sau a Ungerii bolnavilor şi pentru citirea de către preot a Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur, care sunt rugăciuni de alungare a duhurilor rele şi necurate din oamenii chinuiţi de ele. Aceste rugăciuni trebuie însă citite nu oricând şi oricum, ci după o pregătire duhovnicească deosebită, în stare de smerenie, pocăinţă şi curăţie duhovnicească dobândită prin Spovedanie.

Să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne dăruiască tuturor puterea de a birui ispitele care vin de la demoni, dar şi puterea duhovnicească de a fi milostivi, de a ne ruga şi pentru alţii, îndeosebi pentru cei ce nu se mai pot ruga pentru ei înşişi, arătând astfel prezenţa iubirii şi a lucrării Mântuitorului Iisus Hristos în viaţa noastră, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire. Amin.



Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 19 iulie 2011 • Vizualizări: 1709