Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Viaţa monahală în Episcopia Caransebeşului. Mănăstirea Călugăra
Scurtă istorie a Mănăstirii Călugăra, sfânt locaş de închinare din zona Oraviţei si a Văii Caraşului
Conform mărturiilor istoricilor bisericeşti, ştirile privitoare la viaţa bisericească din Banat în primele secole creştine sunt destul de sărace şi uneori chiar confuze. Cu toate acestea unele descoperiri arheologice cum ar fi inelul de aur cu simboluri creştine de la Băile Herculane, opaiţele creştine descoperite în unele localităţi bănăţene (Tibiscum, Sacoşul Turcesc, Lipova, Prisaca etc.) confirmă existenţa unor comunităţi creştine încă din secolul al IV-lea.

În ceea ce priveşte mărturiile istorice despre viaţa monahală, Banatul ocupă locul al doilea, după Dobrogea. Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul de la Morisena (sec. X ), Mănăstirea Vărădia (sec. XII), Mănăstirea Ilidia (sec.XII), Mănăstirea Mraconia (sec. XIII), în apropiere de Orşova, Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Caransebeş (atestată documentar la 1581), precum şi alte multe aşezări monahale din diferitele locuri ale Judeţului Caraş-Severin, confirmă existenţa unei vieţi călugăreşti bine organizate sub oblăduirea canonică a ierarhilor ortodocşi de la Caransebeş, Vârşeţ, Timişoara şi Mehadia. Primii călugări, primii sihaştri s-au stabilit în părţile Banatului începând cu secolul al VII-lea, datorită marii migraţii a slavilor. Părţile de sud ale Banatului ofereau un loc prielnic de refugiu şi de nevoinţă. Aceştia se nevoiau la început în peşterile de pe malul de nord al Dunării, în zona muntoasă dintre Drobeta - Turnu Severin, Orşova şi Griviţa. Apoi s-au răspândit pe valea singuratică a râului Cerna, în Munţii Semenicului, ca prin secolele IX-XI să ajungă până în Lunca Mureşului, unde au întemeiat o mică sihăstrie, devenind mai târziu Mănăstirea Hodoş- Bodrog.

De-a lungul istoriei, mănăstirile au fost martore multor întâmplări triste din trecutul poporului şi al Bisericii, întâmplări pe care le-au îndurat cu haina sărăciei, rămânând singure şi izolate. Evlavia creştinească a românilor le-a căutat şi le-a menţinut. Năvălitorii le-au jefuit dar nu le-au distrus, până ce cotropitorii ni le-au luat una câte una, dându-le altora, în convingerea că luându-ne Casa (Biserica) ni-L vor lua şi pe Dumnezeu. Cu toate vitregiile vremii, mănăstirile din Banat au atras numeroşi călugări veniţi din celelalte provincii româneşti, după cum destui călugări originari din Banat au plecat peste munţii care nu i-au despărţit niciodată pe fraţi, aşa cum a fost un anume Teodosie „de neam din Caransebeş”, ajuns în 1759 Arhimandrit la Mănăstirea Olteana Strehaia. Cărţile bisericeşti tipărite la Râmnic, Târgovişte, Bălgrad (Alba-Iulia), care s-au răspândit în toate ţinuturile locuite de români, sunt o dovadă a simţământului de unitate a tuturor românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor. Avându-se în vedere faptul că Mănăstirile au constituit nu numai semnul dăinuirii neamului românesc, ci şi oaze de spiritualitate creştină ortodoxă, atunci când împrejurările au fost prielnice, credincioşii, călugării şi ierarhii au căutat ca pe cele distruse şi părăsite să le reactiveze, au ridicat altele noi sau, sunt în curs de construire, aşa încât astăzi găsim o salbă de aşezăminte monahale dornice să continue tradiţiile din vechime.

După această incursiune cu privire la evoluţia monahismului în lumea ortodoxă, precum prezentarea mărturiilor despre viaţa monahală în Banat, în cele ce urmează vom descoperi împreună istoria mănăstirii cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” – Călugăra, care în aceste zile îşi serbează 150 de ani de existenţă în Banatul montan, loc atât de favorabil unei vieţuiri duhovniceşti, sihăstreşti, dacă cunoaştem cadrul natural al acestui colţ de ţară.

Mănăstirea Călugăra este situată în apropierea comunei Ciclova-Montană, fiind aşezată în aşa numita „Valea Călugărului”, într-un loc stâncos din pădurea ce se numeşte „Cracul Călugărului”[1] . Mănăstirea este situată într-un loc deosebit de pitoresc. La poalele unei stânci uriaşe „de aproape o mie de metri numită Stânca Rolului” [2] împrejmuită de o pădure deasă cu copaci seculari, cu izvoare ce dau o apă rece şi după credinţa poporului, având putere vindecătoare, mai precis locul de aici, de timpuriu a atras atenţia lumii evlavioase[3].

Istoria Mănăstirii Călugăra de astăzi nu este atât de veche ca aceea a altor lăcaşuri de închinare de lege românească, deşi după tradiţie locul este considerat sfânt de sute de ani, de când valea se numeşte Valea Călugărului. Tradiţia spune că în această vale a existat o mănăstire cu mult înaintea celei actuale, având aceeaşi vechime ca şi alte mănăstiri din Banat, dacă nu chiar mai veche decât unele dintre ele[4]. Preotul şi istoricul Nicolae Tincu Velia (1816-1867), bazându-se pe tradiţia locală şi pe informaţiile rămase de la Petru, protopop al Vărădiei între anii 1776-1801 susţine că mănăstirea care a existat la Ciclova-Montană „către răsărit, pe dealul păduros numit Călugărul, ar avea aceeaşi etate şi viaţă ca cele mai vechi mănăstiri româneşti ... mai bine de 600 de ani”[5] . Se presupune că peştera cioplită în stâncă din Valea Călugărului, descoperită în anul 1859, în vremurile cele vechi, a fost altarul unei mănăstiri.

Ceea ce a condus pe străbunii noştri, că aici în mijlocul codrului sub stânci aşa de înfricoşătoare să ridice acest locaş dumnezeiesc e foarte greu de constatat, datorită faptului că au rămas puţine urme scrise despre ridicarea acestui locaş[6]. Dar tradiţia populară spune că Valea Călugărului şi locul mănăstirii de veacuri e considerat ca loc sfânt. Voci de rugăciune şi cântări dumnezeieşti se auzeau din adâncul stâncilor ridicându-se la suprafaţă. Creştinii veneau să le asculte în deosebi în vremurile de prigoană şi de „răzmeriţe”[7] . O însemnare păstrată la mănăstire spune că în ziua de 8 iulie 1858 cântările misterioase au putut fi auzite atât de bine încât credincioşii prezenţi au ascultat minunea în genunchi. (Credincioşii atârnau icoane în copacii din preajma stâncii, iar duminicile şi la mari sărbători aprindeau candele deasupra icoanelor. La câţiva paşi înainte de Mănăstire, se vede şi astăzi icoana Sfântului Prooroc Ilie, încrustată într-un fag gros. Cel mai interesant este faptul că icoana a rămas neacoperită de scoarţă, deşi copacul a crescut şi s-a dezvoltat foarte mult în cei 100 de ani care au trecut de când a fost pusă icoana )[8].

Adevărul despre descoperirea locului unde s-a clădit Mănăstirea Călugăra îl aflăm de la teologul Alexie, care i-a povestit tânărului Vasile Jumanca şi altora din Ciclova Montană pe care îi învăţa cântările bisericeşti, ceea ce ştia din tradiţia familiei sale de preoţi, despre doi călugări care veneau în părţile Ciclovei Montane de la Mănăstirea Ciobeni. Unul se adăpostea în peştera de sub stânca ce desparte Ciclova Montană de Ciclova Română, pe care mai târziu, în 1727, s-a clădit Biserica romano-catolică Maria Fels şi citea rugăciuni pentru românii băştinaşi şi pentru nemţii colonişti. Celălalt şi-a găsit adăpost într-una din peşterile de pe coastele Rol-ului, poate chiar prin locurile pe unde s-au auzit cântările dumnezeieşti. Doi credincioşi din Oraviţa: Mihai Nafir şi Ilie Strâmbei ascultând şi ei cele relatate de tânărul teolog Alexie au început să cerceteze cu de-amănuntul povârnişurile Rol-ului, fiind însoţiţi de Ion Izverniceanu din Ciclova Montană[9]. S-au început apoi a se face săpături. Întâi s-a găsit o peşteră care prezenta semnele unui locaş de pustnic. Aici s-au găsit icoane, obiecte bisericeşti precum şi moaşte pietrificate. (Într-o cronică veche există o însemnare care relatează că icoana găsită în peşteră a fost adusă de la Sfântul Munte Athos, iar credincioşii au luat-o şi au dus-o la Biserica din Oraviţa. Însă după două zile, mergând să se roage la icoană, au descoperit că aceasta dispăruse. Cu mare spaimă au aflat că icoana era din nou în peşteră). Aceste descoperiri l-au determinat pe tânărul Nedici să intre în cinul monahal. Om de cultură frumoasă, acest Alexie Nedici este adevăratul întemeietor şi organizator al Mănăstirii[10]. Ea primeşte numele de Călugăru, care prin deformare – datorită pelerinilor nemţi – se mai numeşte Călugăra[11]. A fost sfinţită de preotul George Popovici din Ciclova Română, ajutat de teologul Alexie Nedici, în noaptea de 10-11 iunie 1859, de faţă fiind învăţătorul Constantin Popescu şi o mulţime de credincioşi din Ciclova[12].

Zidirea Mănăstirii s-a început la 16 mai 1860 iar la ridicarea ei au contribuit şi locuitorii parohiei Ciclova – Montană cu suma de 1400 de florini. Ieromonahul Nedici – cu îngăduinţa episcopului Emilian Kengelat – porneşte după ajutoare financiare în toate părţile, chiar şi la Viena, la baronul George Sina, de unde nu a venit cu mâna goală[13]. În ziua de 1 octombrie 1861 fiind terminate lucrările, a fost sfinţită de episcopul Emilian Kengelat din Vârşeţ, primind hramul „Acoperământul Maicii Domnului” [14] şi „Sfântul Mucenic Procopie”, mutat apoi la data de 14 septembrie, la sărbătoarea „Înălţării Sfintei Cruci”.

La început Mănăstirea a fost considerată ca o capelă a parohiei şi era administrată cu multă însufleţire de întemeietorul ei, ieromonahul Nedici, despre a cărui viaţă ascetică şi plină de abnegaţie se răspândise foarte departe. El moare în 23 iulie 1862. Urmaşul său, Ioan Murgu (1862-1874) administrează Mănăstirea până la 29 martie 1874, când după o presimţire sinistră ce avusese în aceeaşi zi a fost omorât de o stâncă prăvălită asupra locuinţei sale, murind la vârsta de 41 de ani. Urmează Petru Popovici, care administrează Mănăstirea până la 1886 când trece paroh la Ciclova – Montană. Nemaiputând administra şi Mănăstirea a cerut autorităţilor bisericeşti să trimită acolo un călugăr sau preot de mir. Episcopia încredinţează în 1889 cu administrarea Mănăstirii pe preotul Iacob Muntean (1889-1891) din Răcăjdia. După aceasta urmează Pavel Bufanu (1891-1905), Ieromonahul Macarie Guşcă (? - 1903), apoi Valeriu Dabiciu (1905-1910), fost preot în Cacova. În urmă vine Ieromonahul Dionisie Văcărescu (1910-1913) şi Protosinghelul Vartolomeu Durain (1913-1941) care a fost principalul culegător de informaţii despre Mănăstire, fiind un bărbat cu carte şi cu multă râvnă pentru Casa Domnului a dus Mănăstirea la o situaţie înfloritoare, o păstrează în curăţenie, a prevăzut-o cu obiecte de cult, cărţi şi ornamente necesare Mănăstirii[15]. Acestuia i-au urmat Ieromonahul Nectarie Pintilie (1949-1950), Protosinghelul Ieronim Balinton (1950-1957), Ieromonahul Paisie Răileanu (1957-1960), preoţii Ştefan Gâru şi Pavel Coadă (1960-1973) şi Ieromonahul Eftimie Bilan (1973-2000), în timpul căruia s-a reuşit finalizarea lucrărilor de electrificare a Mănăstirii[16]. În prezent Mănăstirea este sub îndrumarea părintelui Protosinghel Casian Oniţă.

Aşadar prin întreaga istorie a Mănăstirii Călugăra, ea rămâne şi va fi un izvor viu al consolidării spiritului creştin ortodox din zona Oraviţei şi în Valea Caraşului, ea fiind o oază de linişte şi de purificare sufletească pentru orice om ce râvneşte la starea deplinătăţii în Dumnezeu şi în Biserică.

Note

1. ^ Arhiva Episcopiei Caransebeşului, Fond Bisericesc, Dosar: 1892 – III – 88-140, ACT: III-138-1892, nenumerotat
2. ^ Arhimandrit Visarion Joantă, Ghidul Aşezămintelor Monahale din Episcopia Caransebeşului, Editura Marineasa, 2004, p. 21
3. ^ Nicolae Cornean, Monografia Eparhiei Caransebeş, Editura Autorului – Tiparul Tipografiei Diecezane, Caransebeş, 1940, p. 103
4. ^ Arhimandrit Visarion Joantă, op. cit., p. 21
5. ^ Pr. Nicolae Tincu Velea, Istoria Bisericească politico-naţională..., Sibiu,1865
6. ^ Arhiva Episcopiei Caransebeşului, Fond Bisericesc, Dosar: 1892 – III - (88-140), ACT: III – 138 – 1892, nenumerotat
7. ^ Nicolae Cornean, op. cit., p.104
8. ^ Arhim. Visarion Joantă, op. cit., p. 22-23
9. ^ Ibidem, p. 23
10. ^ Arhiva Episcopiei Caransebeşului, Fond Bisericesc, Dosar: 1892 – III – (88 - 140), ACT: III – 138 – 1892, nenumerotat
11. ^ Nicolae Cornean, op. cit., p.104
12. ^ Ibidem, p. 104
13. ^ Arhim. Visarion Joantă, op. cit., p. 25
14. ^ Arhiva Episcopiei Caransebeşului, Fond Bisericesc, Dosar: 1892 – III – (88 - 140), ACT: III – 138 – 1892, nenumerotat
15. ^ Nicolae Cornean, op. cit., p. 104
16. ^ Arhim. Visarion Joantă, op. cit., p. 25-26


Text disponibil sub licența
Atribuire-Necomercial
Traducere:

Articol postat de: Nicolae Codrea • Data: 28 iulie 2010 • Vizualizări: 977