Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, atletul desăvârşit al lui Hristos
18 decembrie. Ziua în care Biserica îl cinsteşte pe Sfântul Daniil Sihastrul, o figură extrem de importantă în istoria noastră.
A fost cu siguranţă o mare personalitate a epocii sale, trăind într-o perioadă în care opinia liderului religios conta foarte mult pentru liderul politic. Astăzi, el poate fi socotit model pentru implicarea Bisericii în luarea anumitor decizii, chiar politice.

Născut la începutul secolului al XV-lea într-o familie de oameni săraci din nordul Moldovei, cel ce avea să ajungă atlet desăvârşit al lui Hristos, a primit din Botez numele de Dumitru. La vârsta de 10 ani, părinţii îi îndrumă paşii spre Mănăstirea Sfântul Nicolae din Rădăuţi pentru a învăţa carte. Profund atras de frumuseţea vieţuirii monastice, tânărul Dumitru se călugăreşte şase ani mai târziu, primind cu această ocazie numele Proorocului David. Sub călăuzirea duhovnicului său, Sfântul Ierarh Leontie de Rădăuţi, David va primi harul preoţiei. Viaţa sa îmbunătăţită prin numeroasele rugăciuni şi postiri atrage un mare dar de la Hristos, acela de a face minuni. Numai Dumnezeu mai ştie câţi bolnavi se vor fi vindecat prin mijlocirile cuviosului monah. Probabil că mulţimile care-l căutau l-au determinat să ceară binecuvântarea de a se retrage într-un schit închinat Sfântului Arhidiacon Laurenţiu.

După câţiva ani, chemat de Duhul Sfânt la viaţa pustnicească, Părintele David îmbracă schima mare, devenind Ieroschimonahul Daniil. Intră vreme de 14 ani în pustie, în adâncul codrilor pe valea pârâului Secu-Neamţ. Pentru că nici aici nu scapă de lume, se stabileşte în apropiere de Sihăstria Putnei, săpându-şi în piatră cu dalta o mică chilie, unde rămâne pentru alţi 20 de ani. Ziua şi noaptea priveghea în neîncetată rugăciune şi meditaţie la cele dumnezeieşti, postind până la apusul soarelui. Nu ieşea deloc din chilie şi se hrănea doar cu pesmeţi de pâine, rădăcini şi ierburi. Poporul îl numea, încă în viaţă fiind, „Sfântul Daniil, Sihastrul cel Bătrân”. Despre el a auzit şi feciorul domnitorului Bogdan al II-lea, tânărul Ştefan, care, fiind căutat de Petru Aron, ucigaşul tatălui său, şi-a găsit adăpost material, dar şi spiritual în smerita chilie. Se zice că Daniil i-a prezis viitorul plin de biruinţe.

În 1457, când se urcă pe tron, Ştefan cel Mare îl caută pe Daniil şi îi încredinţează acestuia cârma sufletului său. Sfetnic, duhovnic şi rugător către Dumnezeu, sihastrul de la Putna îl canoniseşte pe domnitor să ridice câte o biserică după fiecare luptă. Tradiţia spune că şi Mânăstirea Putna, cea mai impunătoare ctitorie monahală a domnitorului a fost ridicată în urma indicaţiilor lui Daniil Sihastrul. Bineînţeles că a fost de multe ori chemat la treapta arhieriei, i s-a oferit conducerea mănăstirilor, cu toate acestea însă, mult încercatul călugăr a refuzat. Nu a închis însă uşa nimănui, aşa că pe lângă domnitor şi alţi mulţi boieri, ba chiar şi ierarhi îşi găseau alinare sub epitrahilul său.

Se ştie chiar că alegerea sa ca mitropolit al Moldovei, după moartea lui Teoctist, l-a determinat să plece de la Putna spre locuri mai retrase, lângă râul Voroneţ, unde începe o nouă etapă a vieţii lui. Se implică mai profund în destinul neamului său, românesc. În vara anului 1476 o puternică armată turcească, condusă de însuşi sultanul Mahomed II, intră în Moldova. Armata lui Ştefan cel Mare este înfrântă la Valea Albă-Războieni. Domnitorul cu câţiva oşteni se retrage în Bucovina şi îl caută pe Daniil pentru sfat. Întâlnirea dintre cei doi este descrisă de cronicarul Ion Neculce:

Iară Ştefan Vodă, mergând de la Cetatea Niamţului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneţ, unde trăia un părinte sihastru pre nume Daniil. Şi bătând Ştefan Vodă în uşa sihastrului să-i descuie, au răspunsu sihastrul să aştepte Ştefan Vodă afară până s-a istovi ruga. Şi după ce s-au istovit sihastrul ruga, l-au chiemat în chilie pre Ştefan Vodă. Şi s-au ispoveduit Ştefan Vodă la dânsul. Şi au întrebat Ştefan Vodă pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii; închina-va ţara la turci, au ba? Iar sihastrul au zis să nu o închine, că războiul iaste a lui. Numai, după ce va izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe, să fie hramul bisericii. Deci au şi purces Ştefan Vodă în sus pe la Cernăuţi şi pre la Hotin şi au strânsu oastea, feliuri de feliuri de oameni. Şi au purces în gios. Iar turcii, înţălegând că va să vie Ştefan Vodă cu oaste în gios, au lăsat şi ei Cetatea Niamţului de a o mai bate şi au început a fugi spre Dunăre. Iar Ştefan Vodă au început a-i goni în urmă şi a-i bate, până i-au trecut de Dunăre. Şi întorcându-să înapoi Ştefan Vodă, s-au apucat de au făcut mănăstirea Voroneţul. Şi au pus hramul bisericii Sfântul Gheorghe”.

După zidirea Mănăstirii Voroneţ, Ştefan îl pune pe Daniil egumen. Acum se cunoaşte o înflorire a vieţii monahale în Moldova prin duhovnicia de care dădeau dovadă ucenicii bătrânului. Nu se ştie când a trecut la cele veşnice. Unii cred că ar fi vorba de anul 1496. Cert este că a fost îngropat în pronaosul bisericii de la Voroneţ, iar la înmormântare a fost prezent chiar ucenicul său în cele spirituale, Ştefan cel Mare. După adormirea sa întru Domnul, la mormânt s-au făcut multe minuni cu oameni bolnavi şi cu demonizaţi. Din această cauză, poporul credincios l-a considerat încă din acele clipe sfânt, ales al lui Dumnezeu. Biserica l-a canonizat mult mai târziu, abia în 20 iulie 1992, odată cu trecerea în rândul sfinţilor şi a voievodului Ştefan cel Mare.

În contextul în care în ultima vreme se vorbeşte tot mai mult de legătura Bisericii cu politicul, Sfântul Daniil Sihastrul, cel despre care am auzit cu toţii încă din copilărie, reprezintă un autentic model de urmat de cei ce stau la cârma corabiei lui Hristos. Nu a dat dovadă de aroganţă, deşi se spovedea la el însuşi domnul Ţării Moldovei. Nu s-a retras de la a-i ajuta pe ceilalţi credincioşi. Oricum, l-a susţinut pe Ştefan în numeroasele sale bătălii cu păgânii, dar l-a şi canonisit. Puţini ştiu că înainte de fiecare luptă, întreaga oaste a Moldovei se spovedea şi se împărtăşea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Aşa se implica atunci Biserica şi aşa trebuie să o facă şi astăzi, dar pentru asta să fie lăsată şi ajutată să se implice.


Text disponibil sub licența
Atribuire-Necomercial

Articol postat de: Alin-Vasile Câmpean • Data: 6 aprilie 2010 • Vizualizări: 915