Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Prostituţia este sclavia dragostei
Săptămâna aceasta, senatorii României se vor pronunţa cu privire la legalizarea prostituţiei, proiect de lege propus de deputatul Silviu Prigoană. Aceasta s-a mai încercat o dată, după modelul altor state din lume care deja au adoptat-o. În ciuda acestui fapt, efectele negative considerabile nu au încetat să apară sau chiar să se dezvolte, Biserica prevenind asupra lor
Silviu Prigoană susţine în expunerea de motive a legii că "prezenta iniţiativă legislativă oferă, pe lângă sporirea controlului bolilor cu transmitere sexuală şi SIDA, protecţie socială persoanelor care practică prostituţia şi protecţia societăţii faţă de o serie de fapte reprobabile conexe prostituţiei: proxenetismul, traficul de persoane, pedofilia, agresiunile fizice, violurile, evaziunea fiscală, consumul de droguri ş.a.".

El doreşte ca prostituatele să aibă minimum 20 de ani, însă clienţii putând fi şi copii de 16 ani. Mai mult, deputatul ales susţine ca, în votul lor, "parlamentarii să nu se lase influenţaţi de… societatea civilă". Aşadar, reprezentanţii aleşi ai ţării ar trebui să voteze legi independent de dorinţa şi nevoile societăţii pe care ar trebui să o reprezinte.

Legalizarea prostituţiei în România contravine Convenţiei ONU privind "Suprimarea traficului de persoane şi a exploatării prostituării altora", căci ţara noastră a ratificat acest act prin care se obligă să nu legalizeze prostituţia în anul 1955.

Biserica Ortodoxă Română, prin reprezentanţii ei, şi-a manifestat de fiecare dată dezacordul cu privire la legalizarea, dar nerezolvarea acestei probleme sociale. Ea nu neagă existenţa acestei situaţii nedorite, dar afirmă că "legiferarea prostituţiei nu rezolvă o problemă socială gravă, ci, dimpotrivă, amplifică fenomenul sub forma unei sclavii motivate financiar. În acelaşi timp, legalizarea prostituţiei intensifică degradarea morală a societăţii, contribuie la proliferarea diferitelor boli şi la creşterea numărului divorţurilor, iar femeilor prinse în această sclavie li se afectează iremediabil sănătatea psihică şi fizică, precum şi demnitatea socială", conform unui comunicat de presă al Patriarhiei Române din 7.09.2010. Poziţia Bisericii nu este dată de o atitudine retrogradă pe care i-o impută unii, ci de dorinţa unei vieţi mai bune pe care să o trăim încă de aici, de pe pământ.

În acelaşi timp, studii făcute independent de Biserică au demonstrat validitatea şi utilitatea practică a observaţiilor ei. Implicarea Bisericii în viaţa societăţii nu vrea să tulbure dezvoltarea şi progresul ei, ci, dimpotrivă, prin prevederile sale, Biserica ajută la evitarea unor situaţii indezirabile, greu de stăpânit ulterior.

Legalizarea unui lucru rău nu poate aduce vreun bine

"Drogurile uşoare şi prostituţia nu ar trebui legalizate. Legalizarea lor nu reduce criminalitatea", spune şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, Dan Fătuloiu, într-un interviu acordat NewsIn. În raportul "Riscuri şi inechităţi sociale în România", realizat în anul 2009 de Comisia prezidenţială pentru analiza riscurilor sociale demografice, se prezintă şi efectele negative pe care le-ar avea legiferarea sexului comercial. În acest raport consistent se menţionează că "o serie de studii realizate în state care au legalizat deja prostituţia arată că măsura nu a avut efectele sperate în reducerea consecinţelor negative ale sexului comercial asupra persoanelor implicate. Ba, mai mult, state care au legalizat de multă vreme prostituţia încep să-şi revizuiască politica, restrângând din drepturile practicantelor de sex comercial".

Davil Batstone, profesor la Universitatea din San Francisco şi preşedinte al agenţiei nonguvernamentale Not For Sale, luptă împotriva sclaviei contemporane, susţinând că există mai mult de 30 de milioane de oameni afectaţi de acest flagel. Într-un articol publicat de BBC pe 8 februarie, el identifică România ca fiind "un punct central al sclaviei moderne".

Având în vedere că multe studii cu privire la fenomenul prostituţiei au arătat că traficul de persoane este favorizat de legalizarea ei, cine poate prevedea consecinţele pe care le-ar produce aceasta în România, ţară ce deja "exportă" multe persoane ca prestatori de servicii sexuale?!

Dragostea nu se poate cumpăra

Avându-şi modelul de viaţă în comuniunea treimică a persoanelor divine, fiecare om caută şi tânjeşte iubirea, vrea să primească şi să dăruiască iubire. Omul este însetat după iubire şi o caută mereu. Sfântul Siluan Atonitul se ruga mereu pentru ca fiecare om să cunoască şi să înţeleagă iubirea. El făcea aceasta tocmai pentru că iubirea pe care a cunoscut-o şi de care s-a desfătat Sfântul Siluan, care l-a împlinit şi îl împlineşte pe tot cel ce-L caută pe Dumnezeu, nu se opune iubirii trupeşti binecuvântate, ci o descoperă ca împlinire şi desăvârşire a ei. O legătură trupească de iubire poate fi împlinită doar atunci când nu e despărţită de Dumnezeu, de binecuvântarea Lui.

Prin legătura trupească pe care omul vrea să o aibă cu o altă persoană se încearcă nu doar unirea fizică cu ea, ci o comuniune deplină între cei doi, o dăruire şi o primire reciprocă. Când însă această unire trupească se urmăreşte ca scop în sine, plăcerea tinde să se epuizeze, satisfacţia începe să moară. Fără o unire de iubire totală, completă şi statornică cu o altă persoană, omul nu poate ajunge decât la dezintegrarea şi autonimicirea lui. Disociind natura actului unirii de iubire de scopul lui, omul se manifestă ca un schizofrenic, ca un individ lipsit de înţelegerea lumii în care trăieşte.

Dragostea, prin natura ei, se oferă şi se primeşte, dar în nici un caz ea nu se poate cumpăra. Este indubitabil faptul că omul vrea şi doreşte iubirea, deşi uneori ignoră acest fapt. Dar obţinerea iubirii fără a o dărui la loc este egoism, este o formă pervertită de iubire a propriei persoane. Omul care nu are valoare în propriii ochi, care suferă din lipsa sa de preţuire, tinde să deţină prin forţă şi constrângere, vrea să supună pentru a părea important. Pentru lipsa sa de valoare pe care o resimte în mod persistent, omul caută umplerea ei, caută să-şi recapete preţuirea de sine. Dacă aceasta nu se va face prin întoarcerea la izvorul ei, dacă omul nu-L va căuta pe Dumnezeu, el va recurge în continuare la practici ce îl vor secătui din ce în ce mai mult de viaţă şi de plăcere. De aceea, omul se reaflă pe sine ca demnitate, cu plăcerea şi bucuria împlinite doar prin întoarcerea şi unirea cu Dumnezeu, singurul care dă valoare şi sens fiecărui om, singurul care consideră că cerul şi pământul sunt nimic în comparaţie cu omul.

Dumnezeu preţuieşte libertatea omului

Dumnezeul creştin este Dumnezeul iubirii. El este singurul Dumnezeu de care omul se poate apropia cu toată fiinţa lui, din preţuire şi iubire, fără a se minimaliza şi dezintegra în faţa atotputerniciei sau grandorii Lui. Omul se prezintă înaintea lui Dumnezeu nu ca unui străin, ci ca în faţa unui tată sau frate care cunoaşte, înţelege şi simte ceea ce se întâmplă în fiinţa omului. În sens invers, şi omul poate accede la cunoaşterea şi trăirea lui Dumnezeu, la împărtăşirea şi comuniunea liberă cu El. Dumnezeu l-a creat pe om liber şi spre libertate. Numai prin libertate omul se poate bucura cu adevărat de Dumnezeu, numai oferindu-i libertate deplină, Dumnezeu îl iubeşte cu adevărat pe om. Nu poate exista iubire fără libertate, în constrângere. De aceea, omul poate spune nu, se poate împotrivi lui Dumnezeu. Nu se coboară nici un fulger din cer pentru a-l nimici. Şi deşi doar aproximativ 2,3% din populaţia lumii se declară atee, sunt foarte mulţi oameni care nu-L cunosc pe Dumnezeu, nu sunt liberi faţă de El, sunt sclavii unor ideologii, principii sau atitudini străine de viaţa în şi cu Dumnezeu.


Text disponibil sub licența
Atribuire-Necomercial

Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 17 februarie 2011 • Vizualizări: 998