Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Sfântul Ignatie Teoforul
Sfântul Ignatie al Antiohiei este una din figurile măreţe ale Bisericii creştine primare. El face parte din grupul Părinţilor Apostolici, deci al acelor Părinţi bisericeşti care au fost ucenici direcţi ai Sfinţilor Apostoli sau pe care tradiţia bisericească îi recunoaşte ca atare şi care au redat în scrierile lor cu fidelitatea învăţătura primită de la Sfinţii Apostoli. Este primul Părinte şi Învăţător al Bisericii, aşa cum este şi primul mare teolog după apostoli
Alte scrieri ale aceluiași autor
Informaţiile pe care le avem despre Sfântul Ignatie al Antiohiei sunt foarte puţine. Se crede că ar fi fost al treilea episcop al Antiohiei dacă primul ar fi fost Sfântul Petru sau al doilea dacă primul era Evod. După unii autori poartă numele de Teofor fiindcă ar fi fost acel copil luat în braţe de Mântuitorul Iisus Hristos, ori că la moartea lui când i-a fost despicată inima în două ar fi apărut în ea cu litere de aur Iisus Hristos, sau pentru harul care îl purta de la Dumnezeu, aşa cum se semna şi în scrierile sale. Cele mai multe informaţi le găsim în epistolele sale, şapte la număr (Efeseni, Magnezieni, Tralieni, Romani, Filadelfieni, Smirneni şi una către Policarp, Episcopul Bisericii din Smirna) pe care le-a scris în drumul său spre Roma, către locul martiriu. Au scris despre această personalitate Irineu (Adv. haer.,V, 28, 4), Origen (Despre rugăciune, 20; Comentariu la Cântarea Cântărilor, Introducere; Comentariu la Luca, Omilia VI, 3), Eusebiu (I. B., III, 36), Ieronim (De vir. ill., 16); Sfântul Atanasie cel Mare şi Sfântul Vasilie citează din Epistola sa către Efeseni, iar Sfântul Ioan Gură de Aur îl engomiază într-o cuvântare.[1]

Sfântul Ignatie al Antiohiei este una din figurile măreţe ale Bisericii creştine primare. El face parte din grupul Părinţilor Apostolici, deci al acelor Părinţi bisericeşti care au fost ucenici direcţi ai Sfinţilor Apostoli sau pe care tradiţia bisericească îi recunoaşte ca atare şi care au redat în scrierile lor cu fidelitatea învăţătura primită de la Sfinţii Apostoli.[2] Este primul Părinte şi Învăţător al Bisericii, aşa cum este şi primul mare teolog după apostoli.[3]

Aşa cum remarca şi Sfântul Ioan Gură de Aur: dacă, deci, prilejul ne îndeamnă la istorisirea faptelor drepte ale fericitului acestuia, mintea se tulbură şi se află încurcată, neştiind ce să povestească în primul, în al doilea sau în al treilea rând: şi mulţimea laudelor cuvenite izvorăsc de pretutindeni. Şi acelaşi lucru îl pătimim ca şi când ar întra cineva într-o grădină şi, văzând acolo mulţi trandafiri, multe rozarii, pajişti cu vioarele şi atât de mulţi crini şi multe alte flori de primăvară, diverse şi felurite, nu ştie pe care să o privească mai întâi, privirile fiindu-i atrase de fiecare cele văzute. Tot aşa şi noi, intrând în grădina duhovnicească a faptelor Sfântului Ignatie, văzând nu doar flori primăvăratice, ci contemplând însuşi rodul felurit şi divers al Duhului Sfânt, ne tulburăm şi suntem în încurcătură, neştiind unde să ne odihnim mai întâi mintea, fiecare din cele văzute distrăgând privirea de la cele din preajma lor şi atrăgând ochiul sufletului către contemplarea propriei vrednicii.[4] Pentru că adevărul, caracterul direct şi siguranţa cuvintelor sale dau impresia unui bărbat într-adevăr apostolic.[5]

Sfântul Ignatie a încercat să pună o bază în vremea sa, pentru religia întemeiată de Mântuitorul Hristos. El va reuşi să îmbogăţească terminologia creştină cu unele cuvinte din limbajul contemporan lui, din mediul iudaic, gnostic, elen, care vor fi îmbogăţi lumea creştină. Pe bună dreptate a primit numele de teolog pentru că prin el Biserica face un pas înainte spre fundamentarea teologică a mersului ei şi nu mai abordează problemele ei ocazional şi practic, ci mai ales teologic.[6] Aşa cum remarca şi Sfântul Ioan Gură de Aur, harul Sfântului Duh a adus multe roade pentru Sfântul Ignatie deoarece a vorbit în scrierile sale si a adus mărturie despre Sfânta Treime, despre Mântuitorul Iisus Hristos pe care îl considera una cu Tatăl, om adevărat şi Dumnezeu adevărat, despre Sfânta Fecioară Maria, pe care o considera Fecioară şi Născătoare de Dumnezeu. A vorbit foarte mult şi foarte frumos despre Ierarhia Sacramentală în Biserică, (episcop, preot şi diacon) considera că fără episcop nu există Biserică şi tot odată îndemna la supunere faţă de aceasta. A vorbit despre Sfintele Teine, mai precis despre trei dintre ele: botez, euharistie şi mărturisirea păcatelor. Cu referire la Euharistie atrage din nou atenţia că săvârşitorul ei este episcopul.

Astfel teologia Sfântului Ignatie are amprenta unei mari opere, este autentică şi a devenit gândire, etos şi Tradiţie a Bisericii, pentru că este pastorală, constituie expresia şi continuare a Tradiţiei apostolice şi a fost creată prin îndrumarea Sfântului Duh.[7]

Despre martiriul său se ştie că a avut loc în vremea Împăratului Traian, fie din cauza unei persecuţi scurte asupra Biserici Creştine, fie în urma războiului câştigat de Împăratul Traian cu Dacii. Se crede că a trecut spre veşnicie ca martir în anul 107 la Roma. Pe drumul de la Antiohia către Roma a fost păzit de zece soldaţi pe care îi numea leoparzi, el se purta foarte bine cu ei, iar ei foarte rău, din in Siria până la Roma, mă lupt cu fiarele pe uscat şi pe apă, ziua şi noaptea, legat de zece leoparzi, adică o grupă de ostaşi care se fac şi mai răutăcioşi când primesc răsplăţi. [8] A avut o dragoste pentru Hristos şi pentru moartea martirică încât le scrie romanilor: mă tem, însă, ca dragostea voastră să nu-mi facă nedreptate; că vouă că este uşor să faceţi ce voiţi; dar mie îmi este greu să dobândesc pe Dumnezeu, dacă voi nu mă veţi cruţa. [9] Aşa cum cu mai multă tărie le cere acest lucru şi prin cuvintele scriu tuturor Bisericilor şi le poruncesc tuturora, că eu de bună voie mor pentru Dumnezeu, dacă voi nu mă împiedicaţi. Vă rog să nu-mi arătaţi o bunăvoinţă nepotrivită. Lăsaţi-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care pot dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu şi sânt măcinat de dinţii fiarelor, ca să fiu găsit pâine curată a lui Hristos.[10] Ajuns la Roma este aruncat fiarelor sălbatice unde îţi încredinţează sufletul în mâinile lui Hristos pe care l-a slujit o viaţă întreagă.

Este sărbătorit în Biserica Ortodoxă la 20 decembrie şi în 29 ianuarie când se sărbătoreşte aducerea moaştelor sale de la Roma la Antiohia, iar în Biserica Catolică la 1 februarie.

Bibliografie

1. Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. I, ed. E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1979;
2. Sfântul Ioan Gură, Întru lauda Sfinţilor Mucenici, traducere din limba greacă, studiu introductiv şi note de Petka Grigoriu, ed. Ars Longa, 2007;
3. Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu, Studii de teologie patristică, ed. E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2004;
4. Prof. Dr. Stylianos G. Papadopulos, Patrologie, vol. I, traducere de Lector dr. Adrian Marinescu, ed. Bizantină, Bucureşti, 2006;

Note de subsol

[1] Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. I, ed. E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1979, p. 147;
[2] Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu, Studii de teologie patristică, ed. E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2004,p. 24;
[3] Prof. Dr. Stylianos G. Papadopulos, Patrologie, vol. I, traducere de Lector dr. Adrian Marinescu, ed. Bizantină, Bucureşti, 2006, p. 168;
[4] Sfântul Ioan Gură, Întru lauda Sfinţilor Mucenici, traducere din limba greacă, studiu introductiv şi note de Petka Grigoriu, ed. Ars Longa, 2007, Iaşi, p.133;
[5] Prof. Dr. Stylianos G. Papadopulos, op. Cit., p. 168;
[6] Idem, p. 168;
[7] Ibidem, p. 169;
[8] Epistola către Romani, V, 1, Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. I, ed. E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1979, p. 176;
[9] Idem, I, 2 p. 174;
[10] Idem, IV, 1 p. 175;


Text disponibil sub licența
Atribuire
Sursa web: http:

Articol postat de: Hrab Alexandru • Data: 10 septembrie 2011 • Vizualizări: 1025