Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Temă fundamentală a mesajului final al Evangheliilor: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le”
Finalul fiecăreia dintre cele patru Sfinte Evanghelii cuprinde o referinţă importantă la Taina Botezului sau la un anumit aspect al acesteia. Dacă Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu vorbesc despre Botez în raport cu propovăduirea credinţei creştine, Luca şi Ioan insistă asupra legăturii dintre această Taină şi iertarea păcatelor, respectiv dobândirea Duhului Sfânt
Ne vom opri, în cele ce urmează, asupra a patru pasaje fundamentale legate de tema Botezului şi notate de fiecare dintre cei patru Evanghelişti.

Sfântul Evanghelist Matei: Botez şi propovăduirea credinţei

Textul devenit deja clasic de la finalul Evangheliei Sfântului Apostol Matei sună astfel: "Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin" (Matei 28:18-20). În acest pasaj, Botezul şi catehizarea prin propovăduire a neamurilor sunt intens corelate. Păgânii au beneficiat de o predică iniţială din partea Apostolilor în urma căreia unii dintre ei au crezut şi s-au botezat (vom vedea legătura clară între cele două momente în pasajul final de la Evanghelia Sfântului Marcu), iar această propovăduire constituie în sine o învăţare. Botezul este rodul clar al recunoaşterii adevăratei învăţături şi cunoaşteri a lui Dumnezeu predicate de Apostoli. Un alt aspect fundamental care apare aici este recunoaşterea efectuării Botezului în numele Sfintei Treimi. Acest element are o importanţă fundamentală atât pentru diferenţierea esenţială dintre Taina creştină şi purificarea iudaică, cât şi pentru valoarea istorică a botezării în numele Sfintei Treimi. În prezent există o serie de secte care consideră că Botezul trebuie efectuat doar în numele Domnului, şi nu în cel al Sfintei Treimi, dar această mărturie evanghelică este clar contrară unei astfel de practici. Creştinismul pune Sfânta Treime drept fundament al botezării, pentru că omul este o fiinţă comunitară, menită comuniunii interpersonale, care apare practic prin instituirea Bisericii. Botezul este o poartă de intrare în Biserică, dar, aşa cum afirmă în final indirect Domnul Însuşi, nu este suficient pentru mântuire. Oamenii trebuie să păstreze şi toate câte au fost poruncite Apostolilor, în vederea câştigării virtuţilor şi, implicit, a darului Duhului Sfânt necesar pentru realizarea îndumnezeirii personale. În doar două fraze, aşadar, Sfântul Evanghelist Matei arată cele trei trepte esenţiale pentru câştigarea mântuirii: credinţa iniţială, botezarea şi păzirea poruncilor pentru câştigarea vieţii veşnice.

Sfântul Evanghelist Marcu: semnele ulterioare ale Botezului şi credinţei

Sfântul Evanghelist Marcu este mult mai generos în descrierea acestui eveniment final faţă de Sfântul Evanghelist Matei, dar el nu face nici o menţiune despre Botezul în numele Treimii. În schimb, detaliază semnele minunate care urmează administrării Tainei Botezului şi care se vor manifesta de nenumărate ori în cursul istoriei creştinismului. Pasajul sună astfel: "Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. Iar celor ce vor crede le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi. Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau. Amin" (Marcu 16, 15-20). Propovăduirea Apostolilor a pus toate popoarele într-un moment de răscruce aşa cum observăm din debutul acestei relatări a cuvintelor Mântuitorului. Nu a existat niciodată o categorie de mijloc a persoanelor care au crezut şi, totuşi, au refuzat să se boteze. Credinţa este starea iniţială care îndeamnă spre Botez, considerat aici în mod clar necesar pentru mântuire (cel ce va crede şi se va boteza se va mântui), însă, în mod surprinzător, lipsa credinţei este cea pentru care oamenii vor fi osândiţi. De asemenea, nu Botezul generează în mod automat semnele minunate care urmează, ci doar le mediază. Printre aceste semne minunate se numără glosolalia, izgonirea demonilor şi vindecările minunate. Însă credinţa este cea care generează manifestarea semnelor minunate printr-o conlucrare cu voinţa divină. Taina Botezului este necesară pentru mântuire, dar credinţa este cea care pune harul Botezului într-o lucrare activă şi nu una pasivă.

Sfântul Evanghelist Luca: propovăduirea pocăinţei

Credinţei tari şi administrării Botezului le este adăugată de Sfântul Evanghelist Luca pocăinţa: "Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim" (Luca 24, 44-47). Această propovăduire a pocăinţei spre iertarea păcatelor este, fără îndoială, mediată prin Taina Botezului. Precum ştim, Botezul nu reprezintă o simplă renaştere, ci efectiv o curăţire totală de orice păcat al fiinţei umane. Esenţa mesajului kerigmei apostolice consta aşadar în vestirea lucrării Mântuitorului şi a necesităţii pocăinţei pentru a primi Botezul. Taina administrată nu avea doar un efect iluminator, fără a produce o schimbare profundă a persoanei care o primea, ci efectua o iertare a păcatelor şi o aşezare pe drumul mântuirii. Credinţa nu este amintită deloc de Sfântul Evanghelist Luca, dar pocăinţa nu poate fi altceva decât un rod al său. Nu ne putem închipui o pocăinţă generală, adresată neantului, şi nu unei Persoane care poate să ierte cu adevărat păcatele săvârşite.

Sfântul Evanghelist Ioan: Duhul Sfânt şi iertarea păcatelor

Însă această lucrare a pocăinţei şi iertării păcatelor nu se poate face prin simpla purificare iudaică a stropirii cu apă. Acest aspect este subliniat îndeajuns de Sfântul Evanghelist Ioan: "Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (Ioan 20:21-23). Doar prin preoţia instituită de Duhul Sfânt şi transmisă prin succesiunea apostolică poate fi realizată Taina Botezului. În dogmaticile recente, acest pasaj a fost pus în legătură mai mult cu Taina Pocăinţei, deoarece vorbeşte despre dezlegarea păcatelor, însă, dacă luăm în considerare întreaga instituţie a catehumenatului din primele cinci secole creştine, putem considera că şi Taina Botezului poate fi o referire directă aici. În definitiv, Botezul constituie iertarea prin excelenţă a păcatelor, în timp ce Taina Pocăinţei a fost considerată în multe rânduri drept un al doilea Botez şi o copie a acestei curăţiri a fiinţei umane. În concluzie putem afirma că Evangheliştii au fost preocupaţi de redarea mesajului Mântuitorului de după Învierea Sa cât mai fidel posibil şi au realizat acest lucru într-un mod diferit, amintind aspectele esenţiale ale misiunii lor kergmatice şi baptismale. În materialul următor vom analiza din nou necesitatea Botezului pentru mântuire în alte pasaje fundamentale din Sfintele Evanghelii, precum şi pilda oferită de Iisus Apostolilor Ioan şi Iacov legată de Botezul sângelui.



Articol postat de: Radu Bogoevici • Data: 23 august 2011 • Vizualizări: 1450