Episcop Lucian Mic

Biografie
Născut: 9.9.1970 • Preasfinţitul Părinte Lucian Mic s-a născut la 9 septembrie 1970 în municipiul Arad. Între anii 1977-1987 a absolvit Şcoala Primară din Arad, iar între anii 1987-1992 urmează cursurile Seminarului Teologic Liceal "Episcop Ioan Popasu" din Caransebeş. În anul 1992 a susţinut examenul de admitere la Facultatea de Teologie, secţia Pastorală, din cadrul Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad, pe care a absolvit-o în anul 1996, susţinând licenţa la disciplina Pastorală cu titlul: "Limonariul lui Ioan Moshu - Studiu patristic".
Din anul 2001 s-a înscris la cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie din Oradea, iar în anul 2009 la cursurile de doctorat ale facultăţii de Teologie din Craiova. În 1990 a intrat ca vieţuitor la Mânăstirea Hodoş-Bodrog, din judeţul Arad, în 1991 fiind tuns în rasoforie. În anul 1992 a fost hirotonit diacon, iar apoi preot pe seama Mănăstirii Hodoş Bodrog. Rămâne la Mânăstirea Hodoş-Bodrog până în anul 1994, când a fost transferat de către Î.P.S Sa Nicolae, Mitropolitul Banatului, pe post de preot slujitor la Catedrala Mitropolitană din Timişoara. În anul 1995 a fost numit stareţ al Mânăstirii "Izvorul Miron " Româneşti din judeţul Timiş de către Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului. În anul 1998 a fost tuns în monahism cu numele Lucian la Mănăstirea"Izvorul Miron " Româneşti. În anul 1999 a fost hirotesit Protosinghel şi numit Exarh al mânăstirilor din Arhiepiscopia Timişoarei, iar în ianuarie 2000 a fost hirotesit Arhimandrit. În septembrie 2000, la propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, a fost ales Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei cu titlul "Lugojanul", iar la data de de 1 octombrie 2000 a fost hirotonit întru arhiereu, la Catedrala Mitropolitană din Timişoara.
Odată cu vacantarea scaunului episcopal de la Caransebeş prin numirea în funcţia de Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului a Preasfinţitului Părinte Dr. Laurenţiu Streza, în 8 februarie 2006 a fost ales Episcop al Caransebeşului, iar în 26 februarie a fost instalat ca Episcop al Caransebeşului în catedrala Episcopală „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeş.
Wikipedia