Prima paginăBibliotecaAutoriCăutare
Ciprian Porumbescu

Biografie

Născut: 14.10.1853 - Decedat: 6.7.1883 • Ciprian Porumbescu este unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori români.
Biografia
Se naşte la 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei, într-o casă modestă de ţară, ca fiu al Emiliei şi al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor va utiliza la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioada Golembiovski-Porumbescu si mai apoi, Porumbescu.
Din cauza sărăciei nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă şi completă. A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi, unde conduce corul Societăţii Culturale "Arboroasa". În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivităţi, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol. şi alţii, participa şi tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistenţa cu minunatul său cântec de vioară.
Apoi, cu ocazia unei burse, îşi continuă studiile la "Konservatorium fur Musik" din Viena, unde dirijează corul Societăţii Studenţeşti "România Jună". Aici va scoate, în anul 1880, colecţia de douăzeci de piese corale şi cântece la unison, reunite in "Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români", prima lucrare de acest gen din literatura noastră.
După această perioadă, urmează cea mai frumoasă etapă a vieţii sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale "Crai nou", piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 şi 23 martie, pe aceeaşi scenă.
Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politică, timp în care a scris cele mai bune piese. Printre lucrările sale se numără "Rapsodia română pentru orchestră", "Serenadă", "La malurile Prutului", "Altarul Mănăstirii Putna", "Inimă de român", "Gaudeamus Igitur", "Oda ostaşilor români" şi altele.
Mult prea devreme, la doar 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză, Ciprian Porumbescu, se stinge din viaţă, în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său şi ai surorii sale, Marioara, la 6 iulie 1883.

Wikipedia


Resurse disponibile pe Agora Creştină

Biblioteca
Literatură românăTrei culori
poezie